Partidul Umanist (PUR) respinge speculatiile aparute in presa privind o eventuala retragere din viata politica a liderului Dan Voiculescu, ca urmare a declasificarii dosarului "Dunarea", si precizeaza ca nu s-a pus niciodata problema ca acesta sa ren
Partidul Umanist (PUR) respinge speculatiile aparute in presa privind o eventuala retragere din viata politica a liderului Dan Voiculescu, ca urmare a declasificarii dosarului "Dunarea", si precizeaza ca nu s-a pus niciodata problema ca acesta sa renunte la conducerea partidului al carui fondator este. Intr-un comunicat dat publicitatii ieri, umanistii amintesc ca Dan Voiculescu a solicitat presedintelui Traian Basescu si Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, in data de 17 februarie 2005, desecretizarea din arhiva SIE a oricaror documente care il pot, eventual, privi direct. "Orice speculatie pe aceasta tema nu are nici un suport real, Dan Voiculescu este si ramane in politica romaneasca, mai increzator decat oricand ca adevarul va iesi la lumina", se afirma in comunicatul citat, care subliniaza ca in prezent eforturile PUR sunt indreptate in directia asigurarii stabilitatii politice si a unei guvernari eficiente si responsabile. (R.A.)
Maria Petre, senator PD
Dosarul Dunarea, la lumina
"Cred ca, in sfarsit, se abordeaza serios zonele atat de neclare ale perioadei de tranzitie in Romania. Printre zonele cele mai opace din aceasta categorie apreciez ca se numara si dosarul Dunarea. De ce? Pentru ca de la oameni politici, la presa si pana la romanii obisnuiti, cu totii banuim de 15 ani de zile ca in acest dosar bine inchis pana acum se afla macar o parte dintre raspunsurile la intrebarile anilor '90, '91, '92, dar mai ales ale anului '90. De ieri avem sansa sa primim niste raspunsuri mai devreme decat dosarele sau regulile KGB ne-ar fi putut permite. Personal, simteam de ceva vreme ca nu voi afla nici macar raspunsuri partiale. Datoram niste raspunsuri populatiei indiferent de costuri, dar toate acestea trebuie platite pentru a afla adevarul". (R.A.)
Victor Ponta, deputat PSD
Transparenta ca necesitate
"Nu cunosc foarte bine care sunt termenii problemei dar pot sa spun ca transparenta este intotdeauna necesara. Daca transparenta este cauza demersului de declasificare, initiativa este normala. Eu unul sunt pentru a se declasifica totul. Cu cat avem de-a face cu mai putine secrete, cu atat este mai bine. Spun asta desi, daca dosarul "Dunarea" se refera la perioada de dinainte de 1989, atunci aveam doar 16 ani." (R.G.)
Eugen Nicolaescu, purtatorul de cuvant al PNL
Cat de intact este dosarul Dunarea
"Ce pot sa spun, am o parere foarte buna privitoare la initiativa de a se declasifica dosarul "Dunarea". Era necesar un astfel de demers si, totodata, aveam nevoie de o astfel de transparenta. Am speranta ca o atare declasificare sa fie, intai de toate, si folositoare. Vreau sa spun ca informatiile din dosarul respectiv trebuie sa fie utilizate. Nu stiu ce castig am avea daca o declasificare de acest tip ar ramane doar un exercitiu de democratie. De asemenea, nu stiu cat de intacte mai sunt acum informatiile din dosarul "Dunarea", avand in vedere faptul ca au trecut foarte multi ani peste ele. Suspiciuni pot exista. Oricum, sper ca informatiile sa fie bine utilizate." (R.G.)
Zoltan Valentin Puskas, senator UDMR
Masura binevenita
"Aceasta masura este binevenita. Trebuie sa privim in fata trecutul si prezentul. Sunt lucruri care au fost speculate si daca dosarul Dunarea se poate declasifica se va afla adevarul, iar acest lucru este bine pentru toata lumea". (R.A.)
Varujan Vosganian, senator PNL
Declasificare benefica
"Eu sunt convins ca orice acces la informatii clasificate, cu atat mai mult cu cat ele sunt de acest tip, este benefic pentru democratie. O declasificare este salutara avand in vedere ca romanii traiesc inca in suspiciune. Faptul ca in Romania se pune inca cu acuitate problema legitimitatii averilor, trimite la faptul ca o parte din informatiile despre modul in care sunt stranse averile au fost trunchiate, ascunse sau protejate. O astfel de declasificare este benefica. Socotesc ca este foarte util ca, luand act de informatiile din dosarul respectiv, sa judecam in deplina cunostinta de cauza." (R.G.)
Radu Stroe, senator PNL
Voiculescu, implicat sau neimplicat
"E bine ca s-a declasificat Dunarea. E bine ca o sa lamurim o data pentru totdeauna acest mastodont al Securitatii. Sigur ca nimeni nu poate spune in acest moment daca toate documentele contabile si nu numai ele, ci si toate celelalte documente, vor contine o serie de elemente interesante. De pilda, chiar in cazul domnului Voiculescu, ar fi interesant de vazut care este si care a fost adevarul si ce va fi de aici incolo cu aceasta istorie care poate, stiu eu, contine sau nu adevaruri referitoare la presedintele PUR. Nu o sa fac un atac la adresa domniei sale, dar trebuie sa apara asa cum e, curat sau mai putin curat". (C.E.)
Mircea Dinescu, membru in CNSAS
Sper ca se va face lumina
"Am sentimentul ca dosarul Dunarea se va preschimba in Dambovita, un soi de apa de la chiuveta. Nu stiu exact cat de multe vom afla. Sper ca se va face totusi lumina". (R.A.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.