Asa cum era de anticipat, propunerile de modificare a Codului muncii, asa cum au fost ele prezentate pe site-ul ministerului titular, au provocat reactii adverse atat din partea sindicatelor, cat si din partea patronatelor.
De aceasta data si

Asa cum era de anticipat, propunerile de modificare a Codului muncii, asa cum au fost ele prezentate pe site-ul ministerului titular, au provocat reactii adverse atat din partea sindicatelor, cat si din partea patronatelor.
De aceasta data sindicatele s-au grabit sa arunce piatra catre angajatori, care sunt perceputi ca fiind favorizati de initiativa legislativa. Pe partea cealalta a baricadei lucrurile se vad altfel. Consiliul National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania, de pilda, sustine contrariul acuzand Guvernul ca a cedat presiunilor sindicale, ingradind in continuare drepturile angajatorilor si acordand prea multe facilitati angajatilor. Iata si argumentele partii patronale. "In cadrul Codului muncii exista 240 de obligatii pentru angajatori si doar 58 pentru angajati. Dintre acestea, 120 sunt obligatii directe pentru patroni si doar 15 pentru salariati", afirma saptamana trecuta Ovidiu Nicolescu, presedintele CNIPMMR.
Astfel de reactii sunt firesti demonstrand, inca o data, ca Executivul, in cazul nostru Ministerul Muncii, greseste ignorand institutia dialogului social, preferand sa-si impuna propria vointa sau modelele impuse de organismele financiare internationale.

De aici si problemele aparute, divergente care, prin negociere reala cu partenerii sociali, pot fi rezolvate. Reactia sindicatelor este si ea fireasca. "Vrem sa stim la modul concret, din economia reala si nu din teoriile Bancii Mondiale, care sunt problemele iscate de acest cod. Inspectia Muncii este in masura sa faca astfel de rapoarte, iar asistentii judiciari ne pot spune despre cazurile ajunse in instanta. Sa stim clar ce prevederi din Cod, ce articole au creat dificultati si necesita modificari sau imbunatatiri. Refuzam sa discutam pe marginea propunerilor inaintate de MMS, un produs al Bancii Mondiale care atinge grav libertatile sindicale si ale lucratorilor".

Consens total pentru reintroducerea conventiilor civile
Singurul lucru cu care sunt de acord cele trei parti implicate, Executiv, sindicate si patronate, il reprezinta (re)introducerea conventiei civile de munca, instrument care genereaza o mai mare mobilitate in piata scotand la lumina munca la negru.
"O data cu scoaterea conventiilor civile, la nivelul intregii tari, din 600.000 de persoane care lucrau in acest mod, au ramas, brusc, 300.000. Sa nu va imaginati ca cei 300.000 de angajati care au disparut nu mai muncesc. Acestia au preferat, insa, munca la negru", afirma Ovidiu Nicolescu.
De aceeasi parere este si ministrul Muncii, Gheorghe Barbu, care declara recent: "Sistemul de angajare pe conventii civile inca se practica, inclusiv in Parlament. Exista unii domni senatori si deputati care si-au angajat consilieri, pe care ii platesc din buzunarul propriu. Asta e tot un fel de conventie civila, iar exemplele ca acelea din Parlament pot continua. Ele exista. De aceea eu gasesc utila reintroducerea acestui sistem".

Recomandari ale Consiliului National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania pentru modificarea Codului muncii
1. Simplificarea procedurilor de sanctionare disciplinara a salariatilor.
2. Simplificarea procedurilor concedierii colective, a concedierii pentru necorespundere profesionala a angajatului si a concedierii in perioada de proba.
3. Simplificarea procedurilor privind raspunderea patrimoniala a angajatilor.
4. Eliminarea limitarii timpului de lucru la 48 de ore pe saptamana si stabilirea duratei zilnice a timpului de munca prin contractele colective.
5. Renuntarea la registrul general de evidenta a salariatilor si mentinerea carnetelor de munca.
6. Eliminarea obligatiei angajatorului de a plati indemnizatia pentru clauza de neconcurenta prevazuta in contractul individual de munca.
7. Elaborarea normelor de munca de catre angajator, cu consultarea si nu cu acordul sindicatelor.
8. Eliminarea obligatiei constituirii fondului de garantare pentru plata creantelor salariale.
9. Marirea duratei perioadei de proba (cu 30 de zile) si abrogarea interdictiei de angajare succesiva a mai mult de trei persoane pe perioada de proba pentru acelasi post.
10. Reintroducerea conventiilor civile, asa cum au solicitat intreprinzatorii care au facut parte din esantionul anchetei desfasurate de Consiliul National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania.
Conferinta de presa - 10 februarie 2005.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.