"Nu va lasati niciodata haina pe spatarul scaunului de restaurant, oricand puteti fi furat de un anonim vecin de masa." Nu e o tema de spectacol (desi ar putea), ci pura realitate din Timisoara acestei ierni. Mai mult, se pare ca noi (sau mai degraba
"Nu va lasati niciodata haina pe spatarul scaunului de restaurant, oricand puteti fi furat de un anonim vecin de masa." Nu e o tema de spectacol (desi ar putea), ci pura realitate din Timisoara acestei ierni. Mai mult, se pare ca noi (sau mai degraba actorul/ regizorul/ dramaturgul irlandez lasat fara telefon si multi bani intr-o pizzerie banateana) am avut noroc: unul dintre membrii companiei germane de teatru a carei montare cu "Urfaust" veniseram s-o vedem fusese pus cu cateva zile inainte intr-o masina de niste tovarasi romani de pahar, dus la un capat de oras, jefuit sub amenintarea cutitului si lasat sa se intoarca singur, cum o sti, de unde era. Nimeni nu parea prea mirat, e doar Romania.
Ajunseseram la Timisoara cu un tren de noapte, cu un vagon-cuseta in care incalzirea a refuzat sa functioneze la circa 10 minute de la plecare: recomand oricui opt ore de calatorie iernatica la temperatura nocturna de afara, iti da o perspectiva foarte interesanta asupra vietii; mai ales cand, la sosirea in celebra capitala a Banatului istoric, constati ca soferii de taxi refuza sa te duca un kilometru si jumatate, pana la teatru, pe motiv ca e prea aproape. Dupa cum ar spune unii, nu e o o simpla succesiune de intamplari, e Romania.
La Teatrul German de Stat din Timisoara (unde are loc azi, in regia lui Radu Nica, premiera cu "Chip de foc", de Marius von Mayenburg, pentru a patra oara montat in spatiul romanesc) venise, in incheierea unui turneu prin vestul Transilvaniei, o trupa regionala, Die Badische Landesbuhne din Bruchsal, Germania, cu doua spectacole, unul pentru copii ("Calatorie in Brazilia", dupa Daniil Harms), celalalt, o versiune in cheie minimalista a primului Faust goethean, "Urfaust", cu Beate Metz, Michael Wanker, Wolf E. Rahlfs, in regia lui Carsten Ramm.
Textul lui Harms le-ar fi putut fi cunoscut spectatorilor romani dintr-un spectacol, "Despre Kolka si cum a zburat el in Brazilia, iar Petka n-a crezut o iota", facut de Horatiu Mihaiu la Teatrul Ariel din Targu Mures, o jucarie in cheie absurda mult diferita de montarea de replica a nemtilor, la care de altfel prichindeii timisoreni s-au distrat destul de bine. "Urfaust" in schimb a fost, ca sa zicem asa, un spectacol de tehnica actoriceasca, cu precadere in ce-l priveste pe Wolf E. Rahlfs (Mefisto), un actor cu o mobilitate fizica, o precizie a vocii si registrelor de interpretare cum poate doar in teatrul maghiar din Romania poti gasi (teatru maghiar in care convietuirea cu patima scenica de extractie latina si-a pus totusi marca). Un spectacol de buna calitate (din care, urmare a activitatii hotilor de pizzerie, trebuie sa recunosc ca am pierdut inceputul), cu un concept de scena puternic, rece asa cum imi imaginam ca e teatrul german, dar stiind foarte bine despre ce vorbeste. Paradoxal - sau nu? - la Bruchsal se va monta unul din cele mai pasionale texte romanesti ale momentului, "Stop the Tempo", de Gianina Carbunariu. Probabil - aici chiar nu stiu - asa e Germania.
Cum din nou n-am gasit taxi pentru atat de scurta distanta din Piata Operei pana la gara, am pierdut trenul de 22.45; urmatorul era, evident, la 6 dimineata (despre eficienta in orarul CFR sa lasam specialistii sa se pronunte). In lipsa de solutii si idei, la -15 grade afara si nimic deschis peste noapte, ce mai poti face? Suna un prieten! Mi-am petrecut ce mai ramasese din noapte la un regizor de teatru si dramaturga lui, care tocmai lucrau la un spectacol in Timisoara; nu ne cunosteam prea bine, m-au gazduit din ceea ce s-ar putea numi solidaritate - umana si teatrala. Din fericire, si asta e tot Romania. Un alt regizor de teatru ne daduse cu imprumut bani de-ntors.
Am plecat acasa cu intercity-ul de dimineata si, daca tot aveam cu ce, mi-am luat bilet la clasa-ntai. Toti trecatorii prin compartiment, inclusiv controlorul, m-au avertizat sa nu-mi las geanta nesupravegheata.
P.S. Strainul nostru o sa-si capete inapoi telefonul, multumita inventiei numita asigurare, odata ajuns in Dublin. Nimic surprinzator, e Irlanda.
Deplasare sprijinita de Asociatia Internationala a Criticilor de Teatru, sectia romana


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.