SIF-urile - calea de mijloc

Tema privind viitorul celor cinci societati de investitii financiare (SIF) include trei dimensiuni: politica, juridica si economica. Ignorarea uneia dintre cele cinci dimensiuni ingreuneaza, pe de o parte, intelegerea corecta a problemei, iar pe de alta, nu poate oferi o solutie corecta.
Dimensiunea politica, legata, de altfel, de celelalte doua, nu poate fi inteleasa fara a ne reaminti modul in care s-au format aceste societati de investitii financiare. Ele sunt rezultatul modului in care s-a realizat procesul de privatizare in Romania, prin infiintarea unui Fond al Proprietatii de Stat, care sa gestioneze doua treimi din activele economice ale statului si cinci Fonduri ale Proprietatii Private, care sa gestioneze cealalta treime, ce urma sa fie impartita cetatenilor romani in varsta de peste optsprezece ani la data adoptarii legii.
Consiliile de administratie ale celor cinci fonduri au fost desemnate de catre Parlament, ceea ce, avand in vedere, componenta Parlamentului rezultat in urma alegerilor din 20 mai 1990, a dus la o preponderenta politica lesne de imaginat. Aceasta amprenta fesenisto - pedeserista s-a mentinut pana in anul 1996 si a fost consfintita, in anul 1997, prin legea ce permitea transformarea fondurilor proprietatii private in societati de investitii financiare. Cu usoare oscilatii, la SIF Moldova si la SIF Oltenia, cele cinci societati de investitii au pastrat aceeasi amprenta politica, chiar daca ea a fost uneori mai estompata. Evident ca acest profil politic s-a repercutat intr-o anumita masura si in modul de gestionare a fondurilor, furnizand si o sustinere financiara, mai mult sau mai putin discreta, structurilor politice respective.
Dimensiunea juridica a problemei se refera la dezechilibrul dintre capacitatea cu totul diferita de a influenta decizia actionariatului si a echipei manageriale. Cu o limita de detinere de actiuni de 0,1%, cu un numar de actionari de ordinul milioanelor, Adunarea generala este mai degraba o fictiune. Vointa actionariatului este extrem de difuza si ea nu a reusit niciodata sa se defineasca, darmite sa se impuna. Echipa manageriala se substituie, practic, adunarii generale a actionarilor. Ceea ce transforma o asertiune, altminteri fireasca, si care spune ca intr-o societate comerciala nimeni nu poate decide in locul actionarilor intr-o simpla retorica.
Dimensiunea economica este data, pe de o parte, de influenta considerabila pe care aceste SIF-uri o au in cadrul economiei nationale, iar pe de alta, de rolul pe care ele il detin in cadrul pietei de capital.
Dat fiind ca, inca de la infiintare, FPP-uri devenite SIF-uri au primit actiuni in toate firmele de stat, inclusiv in bancile si in societatile de asigurari, le-a oferit o forta considerabila. La aceasta se adauga si politica ulterioara de expansiune. SIF-urile participand la diverse alte privatizari, inclusiv in domeniul turismului, si cu cote parti ce depaseau adesea 10%, ponderea maxima ce poate fi detinuta de un fond de investitii intr-o alta companie. Aceasta presupune ca o un grup economic ce ar prelua o astfel de societate financiara ar avea nu numai o putere de natura economica, dar si o capacitate neobisnuita de influenta asupra unor intregi sectoare economice.
In ce priveste comportamentul bursier al SIF-urilor, este limpede ca el e incurajat de difuzia actionariatului si ca, pe masura ce actionariatul s-ar concentra, vioiciunea, in ce priveste tranzactionarea actiunilor SIF-urilor, s-ar mai domoli.
Iata asadar cum sta chestiunea. Pastrarea actualelor reglementari privind limita de 0,1% pentru detinerea de actiuni lasa lucrurile neschimbate, inclusiv in ce priveste echipa manageriala, care se va comporta ca un adevarat proprietar, cu atributii discretionare. Exista, in schimb, avantajul ca SIF-urile vor ramane atractive pe bursa si ca, dincolo de o anumita orientare de natura politica, SIF-urile nu vor putea fi acaparate de structuri oculte si care sa capete, astfel, o influenta considerabila.
Urcarea pragului la 5% sau peste asaza pe pozitii firesti raporturile dintre actionari si echipa manageriala, permite coagularea proprietatii si exercitarea vointei actionariatului, inclusiv printr-un control exercitat asupra echipei manageriale. Exista, insa, riscul ca, de la un anumit nivel, coagularea proprietatii sa reduca atractivitatea pe bursa a SIF-urilor, mergand pana la transformarea lor intr-o structura inchisa.
Intre aceste doua variante exista si una de mijloc si care ar urca limita de detinere la 1%. Este o varianta care pastreaza avantajele celorlalte doua, dar le diminueaza riscurile.

---

Despre autor: