Grigore Vieru si cele "trei sfinte teme"

Poetul Grigore Vieru implineste peste cateva zile (14 februarie) 70 de ani. Prietenii sai bucuresteni, dimpreuna cu un mic grup de scriitori de la Chisinau si Cernauti, l-au sarbatorit deja. Ma alatur bucuriei lor, salutand din acest colt de pagina poetul care locuieste intr-o lacrima si nu oboseste sa scrie despre cele trei "sfinte teme", cum le numeste el, adica Mama, Limba romana si Dragostea. A publicat de curand la Editura Litera o antologie de poezie romaneasca (Cat de frumoasa esti) care incepe cu poezia populara si se incheie cu poeme selectate din Leonard Tuchilatu, Dan David, Aurel Dumitrascu si Cristian Popescu, o antologie in care cel putin doua din aceste teme sacre se cheama si, adesea, se intrepatrund (Mama si Dragostea), ca in cunoscutul poem eminescian. Selectia este facuta cu bun gust estetic si o impresionanta vointa de obiectivitate. Are, intre altele, meritul de a ne atrage atentia asupra unor poeti din Basarabia si din alte parti unde se vorbeste si se scrie in limba romana, poeti ignorati de regula, de critica bucuresteana... Ar merita o discutie speciala...
Dar sa ne intoarcem la autorul ei, Grigore Vieru, care, iata, pe tacute, insotit totdeauna de violoncelul sau liric, trece pragul unei varste respectabile. L-am cunoscut, cum am scris deja, prin anii '70 in casa lui Nichita Stanescu si, a doua oara, dupa cativa ani, in casa lui Marin Sorescu. Amandoi il iubeau si manifestau fata de el o dragoste frateasca, plina de duiosie. Omul arata ca si azi: singuratic, cu plete lungi, romantice, cu capul putin aplecat intr-o parte, fata supta, usor resemnata, privirile vii, curioase si nelinistite. Vorba lui era inceata, moale, bine cumpanita. Nu puteai banui ca in trupul acesta fragil ca un lujer se nasc energii nebanuite si, la nevoie, glasul moale poate sa capete tonuri aspre, biblice.
Vieru este, prin sensibilitate si prin credinta, un poet mesianic, un poet al tribului, cum se zice cu o vorba veche, in fine, un poet care incearca sa comunice prin violoncelul sau liric, nu numai doine jalnice, dar si versuri aspre si pedepsitoare in buna traditie a lui Eminescu, Goga si Arghezi. Nu se rusineaza sa faca abecedare si sa scrie versuri pentru copii in intentia de a educa, pe aceasta cale, tribul sau incoltit din toate partile, amenintat sa-si piarda limba si, deci, identitatea. Poezia lui se supune acestor imperative ale timpului. De aceea trebuie judecata in functie de circumstante si, evident, in functie de performantele ei estetice. Mi se pare o absurditate sa respingi, de plano, un poem pentru ca isi propune sa vorbeasca de suferinta colectiva sau despre mitul mamei si nu, cum asteapta unii publicisti postmoderni damboviteni, despre chiuveta insalubra din bucataria de la etajul VII a blocului din Obor sau despre neantul trimis prin Internet. Bunul simt ne spune ca poetul are voie sa scrie despre orice pentru ca nu temele in sine sunt poetice, ci limbajul, imaginatia si atitudinea fata de ele. N-ati observat ca poezia biograficului, in voga acum 20 de ani, a inceput sa imbatraneasca urat si ireversibil? Cine o mai citeste azi? Semn ca provocarea ei n-a avut un suport estetic major...
Vieru implineste, ziceam, 70 de ani. Ii urez sa traiasca mult, in demnitate si bucurie, si sa-si slujeasca tribul sau, cum l-a slujit si pana acum, fara a lasa din mana violoncelul liric care stie sa treaca de la notele grave, sfasietoare ale bocetului la sunetele blestemului din Rugaciunea unui dac.
P.S.
Din cotidianul Jurnalul National, condus de dl. Marius Tuca, aflu ca exista "Gruparea "Brancusi"" si ca ea opereaza "si sub umbrela Academiei". Vestea ne-o da dl. Radu Ionescu, critic de arta, intr-un interviu luat de ziaristii Daniela Dumitrescu, Eugen Ciufu si Gabriel Burlacu. Dupa cate inteleg, "Gruparea" citata fabrica falsuri ("brancusei") si le comercializeaza sub umbrela, repet, a Academiei Romane. Mai mult decat atat: dl. Radu Ionescu spune ca "Stanciu (numele incriminat, conducatorul "Gruparii") a mai facut un proiect de cercetare adresat Academiei si se pare ca Academia a dat bani pentru chestia asta. In 1999, fondurile de cercetare pentru acest proiect erau de 300.000 de dolari. Coordonarea generala a proiectului era facuta de Eugen Simion". Am citit cu stupoare aceasta declaratie. As putea-o luat ca pe o gluma proasta, absurda, o fantezie neagra a dlui Radu Ionescu, daca propozitiile citate mai sus n-ar indica o iresponsabilitate morala care ma pune pe ganduri. Fara alte comentarii, vreau sa precizez urmatoarele: in Academia Romana nu exista nici o Grupare operativa Brancusi si Academia Romana n-a initiat si n-a finantat niciodata un proiect care sa fabrice "brancusei". Si nici nu are gand s-o faca. Daca Academia Romana ar fi avut suma de 300.000 dolari ar fi orientat-o, bineinteles, spre alte tinte. Dar pana la ora de fata nimeni nu i-a oferit aceasta posibilitate. Ideea ca eu as coordona un proiect care sa falsifice pe Brancusi este o elucubratie. O pun pe seama gerului de afara si a confuziei morale a dlui Radu Ionescu.

---

Despre autor: