Dunare, Dunare - drum fara pulbere...

Dunarea este legatura directa dintre centrul Europei si rezervele de petrol din arealul caucazian, dintre Europa industriala si pietele de desfacere ale fostelor republici sovietice.
Printre obiectivele Comisiei Europene in ceea ce priveste transportul in Uniunea Europeana se numara dezvoltarea transportului fluvial. In Uniunea Europeana exista peste 35.000 de kilometri de cai navigabile care leaga zonele industriale din 18 tari. In proportie de 7%, transportul intern in cadrul Uniunii se realizeaza pe ape interne. In prezent, 74% din transporturile Uniunii sunt realizate pe sosele, doar 14% fiind asigurate de caile ferate. Tinta Comisiei Europene este sa atinga procentul de transport fluvial din tarile Benelux, si anume ca 43% din transportul intern sa fie realizat cu barje. De asemenea se doreste ca transportul fluvial sa fie interconectat cu cel maritim si cel rutier. Navele fluviale pot transporta 127 tone marfa/litru de combustibil, comparativ cu 97 tone/litru in cazul trenurilor si 50 tone/litru in cazul camioanelor. Per ansamblu costurile colaterale ale transporturilor fluviale (riscuri de accidente, intarzieri, emisii de noxe, poluare) sunt de 7 ori mai mici decat cele ale transporturilor rutiere.
Practic Uniunea Europeana vrea sa transforme reteaua fluviala si de canale interne a Europei intr-o "Mare Nostrum" romana. Mediterana a servit drept coloana vertebrala a comertului Imperiului Roman pana la Jihadul Islamic care a separat cele doua maluri. Europa secolului al XIX-lea a vazut dezvoltarea unui adevarat "ocean" de cai ferate care au dus la o explozie a posibilitatilor de transport. In secolul al XX-lea s-a dezvoltat un "ocean" de autostrazi care au asigurat transportul intern european si incalzirea globala a atmosferei, atata vreme cat s-a putut pastra controlul asupra livrarilor de petrol.
In tot acest "ocean" de fluvii si canale, Dunarea leaga Germania de Marea Neagra. Insa Dunarea a fost rareori vazuta ca o cale de comunicatie. Dunarea a fost apreciata mai degraba in calitatea ei de granita, de linie despartitoare si nu ca o cale de comunicatie. Grecii considerau Istrul ca fiind barajul natural intre lumea lor civilizata si nordul intunecat de legende sangeroase ale barbarilor geti. Iar pe tot parcursul evului mediu Dunarea a fost limita dintre regatele crestine si Imperiul Otoman.
Industria statelor din nord-estul SUA au beneficiat din plin dupa 1807 de navele cu zbaturi care puteau urca fluviile in amonte si de o adevarata isterie a constructiilor de canale care sa lege diferitele zone industriale. Combinatia transport fluvial - nave cu zbaturi a ajuns in estul Europei abia in a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Presiunea Imperiului Rus asupra Imperiului Otoman si implicit asupra gurilor Dunarii a provocat interventia in forta a statelor occidentale. Marea Britanie si Franta s-au aliat impotriva Imperiului Rus pentru a amana caderea Imperiului Otoman, iar razboiul Crimeei (1853-1856) a retezat avantul expansionist al Moscovei, lasand statelor balcanice un interval de 100 de ani pentru modernizare. O alta urmare deosebit de importanta a razboiului Crimeei a fost crearea la 30 martie 1856, prin Tratatul de pace de la Paris, a Comisiei Europene a Dunarii. Acest organism european si-a stabilit initial sediul la Galati. Desi a avut un statut de functionare temporar, cu misiunea de a asigura din punct de vedere tehnic lucrarile pe un senal navigabil, dupa Tratatul de pace de la Berlin din 1878, Comisia Europeana a Dunarii a capatat un statut permanent, fiind inclusa si Romania printre membrii sai. Aceasta institutie a asigurat timp de aproape un secol navigatia pe Dunare, functionand teoretic pana in 1947, insa lucrarile ei s-au oprit practic inca din 1941.
In 1812 cand au cedat Basarabia Imperiului Rus, otomanii nu au cedat si fasia de la nordul Marii Negre care se intindea pana la Nistru, cunoscuta sub denumirea de Bugeac. Moscova a pus mana samavolnic pe Bugeac abia in 1878, cand l-au luat oferind la schimb Dobrogea. Moscova nu descoperise inca utilitatea unor enclave cu rol de cap de pod. Punand mana pe Bugeac, Imperiul Rus s-a apropiat de gurile Dunarii, fortandu-si cu sabia intrarea in Europa. Bugeacul s-a reintors la Romania in 1918. Insa Stalin pastrase o ochiada si pentru gurile Dunarii.
Cand a pus mana pe Basarabia, Stalin a avut grija sa-si asigure si intrarea pe Dunare. Imediat dupa cotropirea Basarabiei de tancurile rosii, trupele speciale ale NKVD au ucis sase graniceri romani si au ocupat insulele Tataru Mare, Daleru Mic si Maican de la sud de bratul Chilia, teritorii care nu au facut niciodata parte din teritoriile revendicate pe hartie de Moscova. Chiar daca suprafata de pamant e mica, semnificatia acestei hotii este imensa: practic Romania a fost indepartata de la confluenta dintre bratul Chilia si Marea Neagra. Putini stiu ca Romania detine iesirea la mare in zona prin bratul Musura, o garla de delta fara nici o insemnatate. Si pentru a scapa Imperiul Rus de orice dureri de cap viitoare, Stalin a amestecat si mai tare apele: a oferit Republicii Sovietice Moldova cadoul otravit al Transnistriei, in schimbul Bugeacului pe care l-a alipit Ucrainei, laolalta cu insulele ocupate samavolnic din Delta Dunarii. Mostenirea toxica a URSS a fost transmisa integral Ucrainei, la pachet cu traditia nerespectarii tratatelor semnate.
Deocamdata mai palpaie inca speranta ca noul regim de la Kiev isi va respecta promisiunile de reforma si va revizui proiectul de agresiune asupra gurilor Dunarii.

---

Despre autor: