Cum oprim spalatul banilor?

Motto: Inainte de a deveni istorie si chiar de a se intampla, multe evenimente majore sunt pregatite in laborator
Prevenirea spalarii de bani este unul dintre cele mai importante instrumente utilizate in intreaga lume in scopul diminuarii evaziunii fiscale, coruptiei si infractionalitatii transfrontaliere. Si, ca sa fiu si mai transant, voi face afirmatia ca nu poate exista crima organizata fara a fi insotita de operatiunea de spalare a banilor. Este singura modalitate prin care sume de bani obtinuti pe cai ilegale sunt aduse la suprafata, in beneficiul si folosinta infractorilor. Pentru Romania, stoparea acestui fenomen este, pur si simplu, un pariu. Pe care noua putere il poate castiga. Sau il poate pierde. Sa vedem cum stam, din aceasta perspectiva.
Pana prin vara anului trecut, institutia care se ocupa de aceasta importanta operatiune a functionat in gol. Cu alte cuvinte, nu a avut nici o realizare. Nici macar nu a incheiat protocoale cu celelalte organisme, care ar fi putut valorifica informatiile Oficiului National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor. Era un fel de sezatoare, membrii oficiului intalnindu-se cand si cand. Mai grav chiar: nu numai ca Oficiul, condus pana atunci de un anume Ion Melinescu, nu a reusit sa contribuie decisiv la prinderea vreunui infractor sau la devoalarea unei tranzactii ilegale, dar s-a ocupat "la greu" si cu diverse "combinatii", menite doar sa slujeasca unor grupuri de interese, plasate in sfera puterii. Intr-un fel, singurele performante au fost cele de politie politica si de asociere cu grupuri infractionale. Treptat, dupa numirea unui magistrat in functia de presedinte al Oficiului, in persoana lui Iulian Dragomir, aceasta institutie a inceput sa functioneze. Pana la sfarsitul anului precedent, in fine, Parchetul a fost sesizat cu privire la 14 infractiuni de coruptie, savarsite de diferite persoane, unele dintre acestea chiar din interiorul Oficiului, primul vizat fiind chiar Ion Melinescu. Dar, o data cu spargerea "musuroiului", a inceput actiunea de suspendare a tranzactiilor suspecte si de sesizare, in vederea desfasurarii unor anchete, a institutiilor abilitate ale statului. In ultimele opt luni, au fost oprite peste 400 de operatiuni, in care au fost implicate aproape 2500 de persoane. Iar sumele identificate ca reprezentand operatiuni de spalare de bani s-au ridicat la jumatate de miliard de euro. Si tot Oficiul este cel care a dat de urmele unei grupari teroriste, Al-Queda. Este, cu certitudine, putin. Se estimeaza ca numarul operatiunilor de spalare a banilor in care sunt implicati romani sau cetateni straini cu afaceri in aceasta tara este mult mai mare. Ca si valoarea acestora. Ce se poate face ca acest inceput sa fie continuat si amplificat?
Probabil sunt necesare multe masuri care, asa cum ar fi normal, nu trebuie sa constituie inventii romanesti ci, pur si simplu, actiuni de aplicare si adaptare a unor scenarii asemanatoare, utilizate in state cu experienta in domeniu. Se ridica, insa, o problema de principiu. Este vorba de subordonare. Si, implicit, de autoritatea respectivei institutii. In Romania, Oficiul pentru Prevenirea Spalarii Banilor este, in ultima instanta, o institutie guvernamentala. Ceea ce inseamna ca depinde de Guvern. Cu alte cuvinte, de partidele politice. Si daca nu de partide, in orice caz de oameni politici. Care au interese. Fie sa-si protejeze partenerii, fie sa-si compromita adversarii. Imixtiunea politicului intr-o chestiune pur tehnica nu poate decat sa compromita atat eficienta sistemului, cat si credibilitatea sa. In cel mai bun caz. Pentru ca, in mod normal, asemenea imixtiune sfarseste prin a transforma Oficiul intr-o noua politie politica. Norocul celui care il conduce azi este ca e magistrat si ca a fost numit prea tarziu si, in acelasi timp, prea devreme. Prea tarziu pentru a mai putea fi utilizat de PSD si prea devreme pentru a fi preluat de noii stapani. Daca nu este bine ca Oficiul sa fie subordonat Guvernului, pentru ca ar fi subordonat politicului, atunci cui ar trebui sa-i dea socoteala? La prima vedere, legea ar trebui schimbata si Oficiul ar urma sa intre fie in componenta Parchetului General, ca un departament distinct, fie ar fi necesar ca el sa fie plasat direct sub control parlamentar. In prima ipoteza, el nu ar putea coopera cu adevarat cu alte institutii, cum sunt serviciile secrete sau Parchetul National Anticoruptie, din simplul motiv ca ar fi la latitudinea acestora daca dau sau nu dau curs unor sesizari. Iar cercul nu s-ar putea inchide decat cu dificultate. In cea de-a doua ipoteza, pe langa dezavantajele de mai sus, controlul ar fi tot politic si ar fi detinut de majoritatea parlamentara.
Prin eliminare, putem identifica, in mod logic, care este singura institutie care i-ar conferi Oficiului maximum de autoritate, de autonomie si de eficienta. Este Consiliul Suprem de Aparare a Tarii. Si, in felul acesta, ar avea si Basescu un instrument cu ajutorul caruia sa arate ce poate.

---

Despre autor: