Mihai Caraman, fiul lui Nicolae si al Sevastei, s-a nascut in 11 noiembrie 1928, in comuna Oancea din judetul Galati. A absolvit, la numai 22 de ani, Scoala de Ofiteri a Ministerului de Interne, promotia 1950. Prezentabil, bun vorbitor de franceza, s-a luat decizia pregatirii sale suplimentare, pentru a fi trimis cu misiuni in strainatate - ceea ce s-a si intamplat in 14 octombrie 1958, cand a fost trimis la "post" la Paris, sub acoperirea de functionar al Ministerului Comertului Exterior, fiind insa de fapt seful rezidentei de spionaj de aici. Thierry Wolton, un reputat specialist care a analizat penetrarea retelelor KGB in Franta afirma raspicat ca, de la bun inceput, Caraman a lucrat si pentru spionajul sovietic - de altfel, in perioada respectiva, chiar daca unii dintre consilierii KGB din Securitate au fost retrasi, actiunile spionajului romanesc continuau sa fie supervizate de sovietici. Mai mult, in fisa lui Caraman exista o mentiune: "Cursuri speciale de informatii externe, Moscova (septembrie-decembrie 1950)", care intaresc ideea legaturilor sale cu serviciile de informatii sovietice. In 1950, cand Caraman a fost scolit in tehnicile spionajului la Moscova, sef al spionajului Securitatii era fostul agent NKVD Serghei Nikonov, alias Nicolau, iar trimitea sa in 1958 ca spion s-a facut cu avizul conducerii Directiei I-A de Informatii Externe din Securitate, condusa atunci de Mihai Gavriliuc, ofiter acoperit al KGB in Securitate. Ce a urmat, se stie - "reteaua Caraman" a adus, pana in 1968, cand unii dintre agentii recrutati de spionul roman au fost depistati (ofiterul fiind, ca urmare, retras in tara un an mai tarziu), cele mai mari daune NATO, prin obtinerea de documente ultrasecrete de la Cartierul general al Aliantei Nord-Atlantice. Unele dintre acestea purtau chiar calificativul "cosmic" (secret desavarsit) si priveau dezvoltarea punctelor defensive si ofensive din Europa pana in 1975. Costurile pentru refacerea acestor structuri, pentru stramutarea unor baze militare si regandirea strategiilor NATO ca urmare a copierii si sustragerii unei mari cantitati de documente operative ale Aliantei prin reteaua de spionaj pe care Caraman si-a creat-o sunt imposibil de cuantificat. Documentele au fost livrate de catre Ceausescu sovieticilor, care realizau astfel, prin intermediul unui agent al Securitatii, cea mai spectaculoasa penetrare a secretelor NATO. In mod paradoxal, Mihai Caraman si-a aflat deplina rasplata pentru actiunile sale care au adus mari servicii Moscovei nu de la regimul Ceausescu, ci de la regimul Iliescu. Prezentam, in al doilea episod al "Armaghedonului spionilor", modul in care a renascut "reteaua Caraman" dupa 1989, sub umbrela Serviciului de Informatii Externe.
Nevoit sa se intoarca in tara pe 16 august 1969, ca urmare a destramarii retelei sale de catre contraspionajul francez, Caraman a fost inaintat in grad, la data de 1 aprilie 1973 si a fost numit in functia de adjunct de sef de brigada la "unitatea speciala" (precursoarea UM 0195, serviciul de contrainformatii din spionaj) si ulterior sef al acestei brigazi din fosta UM 0626 (Directia Generala de Informatii Externe). La data de 1 octombrie 1978, a fost eliberat din functie si numit loctiitor sef la scoala de Ofiteri in Rezerva - Gradistea, un fel de "cimitir al elefantilor" din Securitate, iar in 17 decembrie 1979 a fost trecut in rezerva, cu drept de pensie. Destituirea sa din functie coincide, pe de o parte, cu fuga lui Pacepa, care a provocat un cutremur in toate structurile de comanda din Securitate, dar si cu cresterea fobiilor antisovietice ale lui Ceausescu (care nu uitase ca Mihai Caraman primise distinctii militare sovietice si gradul onorific de capitan KGB, in urma reusitei "operatiunilor" sale in Franta). Pretextul a fost averea pe care fostul spion o acumulase si nu o putea justifica, in conformitate cu celebra Lege 18 a ilicitului.
"Marginalizarea" lui Caraman, care si-a petrecut ultimul deceniu al regimului comunist intr-un lung "concediu" in solitudinea vilei sale de la Cheia, din judetul Prahova, a incetat dupa 1989. "Revolutia" avea nevoie de "cadre de incredere", iar Caraman, prin serviciile aduse in trecut Moscovei era, in mod firesc, printre acestea. La 18 ianuarie 1990 a fost reincadrat ca ofiter activ, in functia de adjunct al ministrului Apararii Nationale (generalul Militaru, care a si recunoscut public colaborarea sa anterioara cu sovieticii) si numit comandant al Centrului de Informatii Externe. A devenit ulterior director al Serviciului de Informatii Externe, cu rang de ministru, functie indeplinita pana la data de 9 aprilie 1992, cand a fost eliberat de la comanda, solicitand pensionarea.
Cererea sa era strans legata de doua intamplari. In ordine cronologica, este vorba mai intai de "debarcarea" in forta a lui Petre Roman din functia de prim ministru. Intr-o nota a SIE, nedatata, se arata: "Despre generalul (r) Caraman Mihai exista urmatoarele semnalari: in prezent este consilier special al liderului PD Petre Roman in probleme SIE si alte componente din sistemul sigurantei nationale. Se afla in relatii foarte bune cu Petre Roman, relatii care constituie o continuare a legaturilor pe care le-au avut in perioada in care ambii erau in Franta". Petre Roman a negat ulterior, probandu-si punctul de vedere in fata comisiei parlamentare abilitate, orice relatie cu serviciile de spionaj ale Securitatii - aceasta, cu ocazia scandalului provocat de dezvaluiri ale generalului Grigoras, facute publice in august 1998 (asupra carierei acestui personaj vom reveni pe larg, in curand). Al doilea moment priveste vizita secretarului general NATO la Bucuresti, din vara anului 1992 - se pare ca demiterea lui Caraman a figurat pe agenda pregatirii acestei importante vizite a oficialului Aliantei nord-atlantice in Romania, ca o solicitare adresata regimului Iliescu.
Trecerea in rezerva a lui Caraman nu a insemnat incetarea totala a activitatii sale. In fisa personala mai apare mentiunea unei ultime misiuni peste hotare, fara sa i se precizeze natura: "1992-1994, Iugoslavia". Ce cauta fostul spion comunist la curtea lui Milosevici, de cine a fost trimis si cu ce sarcini, nu se stie. Dar se poate banui... De asemenea, in septembrie 1992, Caraman avea sa provoace un ultim scandal international, care a compromis grav imaginea Romaniei si a Frantei in raport cu NATO. Compromitere care servea de minune intereselor Rusiei, de a pastra - in raport cu implozia politico-sociala din acel an - un minim echilibru de forte in raport cu inamicul sau istoric.
Numirea lui Mihai Caraman in fruntea spionajului roman starnise la momentul la care s-a produs, fara indoiala, nemultumirile - sau cel putin nedumerirea cancelariilor occidentale. A pune intr-o asemenea functie pe acela care a adus, prin actiunle sale de spionaj, cele mai mari daune NATO si o serioasa stirbire a pretigiului contraspionajului francez, crease Romaniei imaginea unei tari care se arata mai degraba orientata spre vechii aliati din Pactul de la Varsovia, decat spre Occident. Aceasta, cu atat mai mult cu cat in aprilie 1991, Ion Iliescu avea sa semneze la Moscova un rusinos tratat cu URSS-ul. Din 1992, prabusirea colosului sovietic a ridicat problema unei reorientari in politica de aliante a Romaniei: comunistii reformisti de la Bucuresti descopereau, in sfarsit, ca nu poti "construi capitalismul" avand ca model tocmai Moscova. Ca urmare, Serviciul de Informatii Externe a lansat o serie de operatiuni in Occident, pentru "recastigarea" terenului pierdut prin orientarea pro-sovietica a spionajului romanesc dupa 1989.
Afacerea "Hernu"
Prima operatiune a insemnat si prima gafa de proportii. Cu aprobarea generalului Ioan Talpes, generalul Constantin Silinescu a realizat in toamna anului 1996 o intalnire cu Mihai Caraman, prilej cu care acesta a informat ca "un extras al dosarului Hernu a fost predat de acesta catre DST si Directia Supravegherii Teritoriului, (contraspionajul francez - n.n.) in luna septembrie 1992". Charles Hernu, fost ministru al apararii intre 1981 si 1985 era dovedit, prin aceste documente, drept spion al Securitatii romane, intre 1953 si 1963. Urmarea acestei "cooperari" initiate cu francezii, facuta "dupa ureche" si cu mentalitatea operatiunilor comuniste de compromitere, a avut un efect invers. Ceea ce denota "profesionalismul" unor cadre de comanda din SIE, provenite in majoritate din fosta Securitate sau - odata cu venirea lui Ioan Talpes - din struncturile de informatii ale armatei, care puteau fi lesne depistati: si in civil fiind, salutau cu "sa traiti". E drept, fara sa bata din calcaie si sa-si lungeasca palma pe o vipusca inexistenta.
Au trecut patru ani pana cand in Franta a izbucnit un scandal serios. Jaques Fournet, fost director al DST, care primise in 1992 aceste documente, facuse confidente fata de doi ziaristi de la "L'Express", cu privire la activitatea de spion a lui Hernu, informatii care fusesera clasate ca secrete de stat la solicitarea presedintelui Mitterand. Nu intram acum in culisele scandalului francez. Ceea ce este de notat este ca dupa publicarea acestor dovezi provenite din arhivele SIE in prestigiosul saptamanal francez la 31 octombrie 1996, a inceput o adevarata furtuna diplomatica, napustita asupra Bucurestiului. Iar la Bucuresti a inceput, cum se intampla deseori, cautarea "acarului Paun".
Generalul Mihai Caraman, care era trecut in rezerva din aprilie 1992, a mentionat, la solicitarea lui Silinescu, ca "materialul i-a fost predat inaintea plecarii in Franta, de catre generalul de divizie Tanasescu Alexandru, pentru a-i consolida lui cartea de vizita" - in ciuda faptului ca la acea data Caraman era trecut in rezerva, si nu mai avea acces la date secrete, iar vizita sa nu era una oficiala, ci in scop personal. Fapta era una de natura penala: printr-un ordin pe unitate din iulie 1992, pentru a impiedica orice scurgere de informatii, din arhivele SIE nu se putea scoate vreun dosar fara "acordul si informarea sefului statului" - adica a lui Ion Iliescu. Simtind pericolul unei eventuale incriminari penale, mai ales in conditiile de dizgratie in care se afla fostul sau protector politic Roman, la inceputul lunii noiembrie a anului 1996, Mihai Caraman "a rugat ca generalul Talpes Ioan sa-l primeasca, pentru a detalia cazul, deja facut public" si "a relata unele aspecte deosebite legate de mediatizarea cazului Hernu" - am citat dintr-un raport al unui ofiter superior SIE.
Problema era una extrem de delicata: cel care fotocopiase si furnizase fara aprobare spionului pensionar Caraman acel dosar incendiar era generalul Alexandru (Bebe) Tanasescu, mana dreapta si bunul prieten al directorului SIE Ioan Talpes. Asa ca nu s-a intamplat mare lucru: acarul Paun a scapat, de asta data, cu fata curata: "atat fata de generalul Constantin Silinescu, cat si in discutia purtata ulterior cu Mihai Caraman, generalul Talpes Ioan si-a manifestat surprinderea fata de actiunea generalului Tanasescu Alexandru, angajandu-se sa ia masurile cuvenite impotriva celor vinovati, ceea ce nu s-a intimplat, desi gravitatea actiunii era evidenta. Singura masura intreprinsa a fost intilnirea cu seful DST, la Paris, in cursul lunii decembrie 1996, stabilindu-se modalitatea de aplanare a cazului. Pe plan intern, la nivel SIE, dosarul a mai fost fotocopiat din nou la 8 ianuarie 1997, din ordinul generalului Tanasescu Alexandru, fara aprobarea consilului de conducere a SIE si fara a se cunoaste in ce scop". Nici nu s-a aflat pana astazi, iar generalul Tanasescu, despre ale caror afaceri facute sub umbrela generoasa de spion am mai scris, a dus in mormint cu el acest secret, in noaptea de 19 ianuarie a anului 2003, la varsta de 58 de ani. Cert e un singur lucru, consemnat in rapoartele SIE: Caraman se retragea in glorie, dand o ultima lovitura "dusmanului". Dupa cum consemna un raport intern, "afacerea Hernu" si implicarea spionajului romanesc de dupa 1989 in acest caz "a starnit intreaga campanie de presa cu repercusiuni negative asupra starii psihologice a cadrelor SIE si a dezvoltarii relatiilor de parteneriat cu serviciile similare din tarile NATO". Dar, pe langa aceasta actiune directa, Mihai Caraman a mai lasat o mostenire importanta pentru SIE: reteaua sa.
"Cvartetul de coarde"
Odata cu reactivarea sa si numirea in fruntea spionajului romanesc in 1990, Mihai Caraman si-a promovat vechi apropiati, din structurile de protectie contrainformativa pe care le comandase pina in 1979, carora le-a adaugat alti ofiteri din fosta UM 0195 a generalului Ioan Mot, infiintata dupa fuga lui Pacepa in Occident, unitate care avea sarcina sa controleze "loialitatea" cadrelor. Caraman s-a inconjurat de o echipa de adjuncti pe a caror fidelitate miza: Victor Nanescu, Alexandru Tanasescu, Vasile Angelescu si Constantin Silinescu. Dintre acestia, doar generalul Angelescu nu a faut obiectul scandalurilor, dintre care unele au rabufnit chiar in presa, sau a contestarilor interne.
Dar reactivarea lui Vasile Angelescu de catre Caraman a fost, pentru omologii din serviciile secrete occidentale, o noua proba de ostilitate aratata de nou-creatul SIE, care se arata astfel un continuator fidel al practicilor vechii Securitati. Aceasta, dintr-un motiv evident: generalul Angelescu comandase, in cadrul vechilor structuri ale Directiei de Informatii Externe, unitatea speciala "Z". Aceasta unitate era omologul celebrei si temutei brigazi speciale din cadrul KGB, care se ocupa de "afaceri umede" - adica de lichidarea fizica a defectorilor din serviciile secrete, ca si a "emigrantilor" deosebit de incomozi pentru regim. Iar unitatea "Z" avea treaba indestul cu identificarea si aducerea la indeplinire a celor aproape 30 de sentinte de condamnare la moarte pronuntate in contumacie in cazul a tot atatia "tradatori" din Securitate care, de-a lungul timpului, "au ales libertatea". Lista incepea, lesne de inteles, cu generalul Ion Mihai Pacepa. Angelescu nu a stat prea mult in cadrul SIE, pensionandu-se pe motive de varsta - dar nu inainte de a-si promova in serviciu un om de incredere: colonelul Biris, promovat in functia de sef al unitatilor speciale tehnico-stiintifice. Despre activitatea succesorului lui Angelescu se stie ca a fost implicat, alaturi de Victor Nanescu, intr-o afacere dubioasa privind achizitionarea de automobile Mercedes pentru dotarea parcului de masini al SIE: spionul "subtire" cu cheltuiala se tine... Revenind la Angelescu, dupa pensionare acesta a fost vazut deseori in compania altor pensionari din spionajul fostei Securitati, unii cu scurte stagii in SIE, precum generalii Domitian Baltei, Dragu Haralambie, Ion Moraru si Nicolae Irinoiu. Despre unii dintre acestia vom mai scrie, in curand.
In ordinea varstei, al doilea personaj din "cvartetul de coarde" al lui Caraman a fost generalul de divizie Victor Nanescu (alias Banu - numele sau conspirativ), readus in functia de loctiitor al directorului, desi trecuse bine de 60 de ani, era considerat inca "de neinlocuit", dupa opinia lui Tanasescu (insusita, dupa surse interne, si de Talpes, succesorul lui Caraman). Acesta mai indeplinise functia de loctiitor si inainte de functia lui Pacepa (intre 1974 si 1979 a fost sef de directie in CIE). Cand Caraman a construit structurile de comanda ale SIE in perioada 21 ianuarie 1990 - 20 august 1990, reactivandu-si apropiatii, a fost printre primii avuti in vedere. Venerabilul spion a iesit din serviciu la 68 de ani, in octombrie 1995, nu inainte de a "trage" cateva "tunuri". Mai intai, in buna traditie a spionilor in tranzitie, si-a insusit o casa conspirativa a Securitatii din strada Miciurin, fosta proprietate a Securitatii, pe nume "legendat" ("Popescu Alexandru"). Cand a fost pus sa o returneze, a amenintat ca daca nu ii este lasata, poate castiga alta rapid, vanzand informatiile la care a avut acces de-a lungul timpului. Jocul "tare" al batranului spion a tinut, probabil si datorita relatiei sale apropiate cu Vasile Ionel, omul de incredere al lui Ion Iliescu. Se numara printre generalii SIE care "s-au bucurat" de imprumuturile preferentiale de la Bancorex. Nanescu este cel care a servit drept "profesor" cadrelor din SIE in privinta propriei chiverniseli, pe banii institutiei - mai intai, pentru subalternul si succesorul sau intr-ale "logisticii", colonelul Nicolae Gafita. Dar despre afacerile spionilor romani, ca si despre "faptele de arme" ale pleiadei de generali si colonei din structurile Serviciului de Informatii Externe, vom mai vorbi in episoadele urmatoare.