Ucraina, revolutia secreta

Fara interventia serviciilor ucrainene de informatii, "revolutia portocalie" de la Kiev s-ar fi putut termina intr-o baie de sange, a recunoscut recent seful de campanie al lui Victor Iuscenko, Oleg Ribaciuc. Ba chiar intr-un razboi civil. Ribaciuc a fost primul care a dezvalut in ce masura serviciile secrete au contribuit la victoria lui Iuscenko. Declaratiile sale au fost intre timp coroborate de alti protagonisti ai evenimentelor din noiembrie de la Kiev. Extrem de surprinzatoare, aceste informatii arunca o lumina cu totul noua asupra "revolutiei portocalii". Si explica multe mistere. Pana acum, a fost greu de inteles cum de un guvern autoritar precum cel ucrainean, cunoscut pentru dispretul manifestat fata de drepturile omului si de libertatile civile, a cedat puterea - aparent fara lupta - in fata unor pasnice manifestatii de strada.
Analistii s-au straduit sa identifice factorii care au permis aceasta neasteptata victorie a democratiei: sprijinul occidental, finantari generoase de la unii miliardari ucraineni, consiliere din partea unor activisti straini cu experienta dobandita in Georgia si Serbia. Un rol important l-a avut postul de televiziune "Canal 5", favorabil Opozitiei. Decisiva a fost Curtea Suprema, care a dat dovada de o independenta pe care putini ucraineni o sperau. Totusi, bataliile hotaratoare s-au dat, se pare, in culisele serviciilor secrete. Care au intors, brusc, armele impotriva candidatului pro-rus, Ianukovici.
Teoretic, serviciul ucrainean de informatii - SBU ("Slujba Bespeky Ukrayini") - ar fi fost ultimul loc de unde sustinatorii lui Victor Iuscenko puteau spera la un ajutor. Mostenitor al defunctului KGB, SBU era unanim considerat drept loial Moscovei si, implicit, candidatului pro-rus Victor Ianukovici. Aceasta impresie a fost intarita, toamna trecuta, dupa ce s-a aflat ca liderul Opozitiei fusese otravit, in septembrie, cu dioxina. Suspiciunile s-au indreptat imediat spre SBU, care isi castigase in Ucraina o trista faima dupa implicarea in mai multe scandaluri legate de santaje politice, trafic de arme si relatii cu crima organizata. Lipsa de scrupule si atasamentul fata de Moscova pareau trasaturi definitorii ale serviciului ucrainean de informatii. Putina lume intelesese, insa, ca in interiorul SBU se produsesera fracturi, aparusera puternice grupari cu interese antagonice. Mai important, factiunea pro-moscovita dura pierduse controlul asupra organizatiei in 2003, odata cu demiterea comandantului SBU, Leonid Derakaci. Acesta fusese acuzat ca a pus la punct vanzarea unor echipamente radar sofisticate catre Irakul lui Saddam Hussein, incalcand astfel embargoul. Ca urmare a presiunilor internationale, Leonid Kucima a fost nevoit sa-l sacrifice pe Derakaci, numindu-l in locul sau pe generalul Igor P. Smesko, bine vazut in Occident.
Schimbarea nu s-a oprit, insa, aici. Smesko, care lucrase in trecut la ambasadele sovietice din Washington si Zurich, si-a promovat oamenii lui. Cei mai multi dintre acestia lucrasera si ei, ani de zile, in tarile vestice sau fusesera ofiteri de legatura pe langa cancelariile occidentale.
La mijlocul lui noiembrie 2004, candidatul pro-rus Victor Ianukovici a constatat cu stupoare ca nu poate conta pe sprijinul neconditionat si total al serviciului secret ucrainean.
Primele semnale
Primul care a vorbit, dupa victoria "revolutiei portocalii", despre rolul surprinzator jucat de SBU a fost Oleg Ribaciuk, seful de campanie al lui Victor Iuscenko. Ribaciuk a dezvaluit faptul ca, inca dinainte de alegeri, a pastrat permanent legatura cu un grup de ofiteri de informatii, care i-au furnizat cu regularitate date despre miscarile si planurile contracandidatului Victor Ianukovici, dar si despre cele ale presedintelui Leonid Kucima. Implicarea serviciilor secrete a devenit, insa, decisiva dupa scrutinul trucat din 21 noiembrie.
Rezultatele partiale din ziua votului au nelinistit conducerea SBU. Cu cateva ore inainte de inchiderea urnelor devenise evident ca alegerile fusesera masluite in favoarea lui Ianukovici. Generalul Smesko a convocat de urgenta conducerea SBU in biroul sau. La aceasta sedinta secreta au participat generalul Aleksandr Sarnatki (seful de cabinet al lui Smesko), generalul Igor Drijciani (seful Departamentului Juridic din SBU) si colonelul Valeri Kondratiuk, care ii avea in subordine pe toti ofiterii de legatura de pe langa serviciile secrete straine. Din partea serviciului de informatii militare a fost prezent generalul Vitali Romasenko, seful contraspionajului.
In timpul acestei reuniuni a fost luata in calcul posibilitatea unei demisii in bloc, in semn de protest fata de trucarea alegerilor. Ar fi fost un gest spectaculos, dar probabil ineficient. Varianta a fost abandonata dupa ce generalul Smesko a explicat ca "lupta din interior" este singura care are sanse de izbanda. El ar fi declarat: "Astazi ne putem salva onoarea si epoletii, sau am putea incerca sa ne salvam tara."
In Kiev, situatia devenea exploziva. Sute de mii de oameni iesisera in strada pentru a protesta impotriva falsificarii alegerilor. Autoritatile ucrainene stiau ca Opozitia dispune de suficienti bani si de mijloace logistice pentru a organiza demonstratii de lunga durata. Oamenii lui Ianukovici doreau o interventie in forta impotriva manifestantilor. Comandantul trupelor Ministerului de Interne, generalul Serghei Popkov, a mobilizat 15.000 de luptatori in capitala si in imprejurimi. In ziua de 22 noiembrie, procurorul general a informat, intr-un comunicat, ca autoritatile statului si SBU erau pregatite "sa puna capat, cu fermitate, ilegalitatilor", adica manifestatiilor Opozitiei.
Generalul Smesko a fost furios cand a aflat ca serviciul sau de informatii fusese utilizat ca sperietoare pentru demonstranti. I-a telefonat imediat procurorului general, cerandu-i ca, pe viitor, sa vorbeasca numai in nume propriu. Apoi, conducerea SBU a emis propriul sau comunicat de presa, distantandu-se de pozitia oficiala. Documentul preciza ca cetatenii au dreptul sa-si exercite libertatile constitutionale si ca orice probleme politice pot fi rezolvate numai prin mijloace pasnice. Un prim semnal clar adresat opiniei publice.
Stenogramele de la Kiev
In ziua de 24 noiembrie 2004, editia electronica a cotidianului "Ukrainska Pravda" publica un material incendiar: stenogramele mai multor conversatii telefonice purtate de membri ai staff-ului lui Ianukovici, care vorbeau, fara perdea, despre fraudarea alegerilor. Cea mai edificatoare dintre aceste conversatii avusese loc, chiar in ziua scutinului, intre Iuri Levenet, unul dintre sefii de campanie ai candidatului pro-rus, si un oarecare "Valeri", ramas deocamdata neidentificat. Acesta din urma informa cu privire la rezultatul real al scrutinului: "48,37% pentru Opozitie, 47,64 pentru noi". Apoi, ii explica interlocutorului: "Ne-am inteles pentru o diferenta de 3-3,5 procente in favoarea noastra. Acum pregatim un tabel. O sa-l primesti pe fax."
Oficial, Victor Ianukovici a castigat alegerile din 21 noiembrie cu o diferenta de 2,9% fata de contracandidatul sau. Dezvalurile din "Ucrainska Pravda" nu au facut decat sa puna paie pe foc, confirmand suspiciunile cu privire la corectitudinea scrutinului si incingand spiritele printre manifestantii de pe strazile Kievului, aflati deja in a patra zi de protest.
Aparitia stenogramelor era un semnal clar al implicarii serviciilor secrete. Cine altcineva ar fi putut intercepta convorbirile telefonice ale unor lideri politici? Ulterior Oleg Ribaciuk, seful de campanie al lui Iuscenko, a recunoscut ca el a fost cel care a predat documentele jurnalistilor de la "Ucrainska Pravda". Si a confirmat faptul ca le primise de la SBU. Subiectul ramane, insa, delicat, asa ca a fost lasat in "coada de peste". Generalul Smesko a explicat, intr-o conferinta de presa: "Oficial, SBU nu are nimic de-a face cu supravegherea responsabililor campaniei lui Ianukovici. Astfel de interceptari ar fi ilegale in lipsa unui mandat judecatoresc. Nu voi spune nimic mai mult."
Intrevederea secreta Iuscenko - Smesko
La cateva ore dupa publicarea stenogramelor comandantul SBU, generalul Igor Smesko, s-a intalnit in mare taina, intr-o casa conspirativa din Kiev, cu liderul opozitiei, Victor Iuscenko. Smesko a venit impreuna cu seful sau de cabinet, generalul Sarnatki, si cu seful contraspionajului militar, generalul Romascenko. Iuscenko era insotit de Oleg Ribaciuk si de un alt consilier. O intalnire surprinzatoare, avand in vedere ca liderul Opozitiei acuzase serviciile secrete ca incercasera sa-l asasineze, la sfarsitul verii, otravindu-l cu dioxina. Acum, insa, se hotarase sa le ceara ajutorul. Voia, in primul rand, garantii de securitate pentru oamenii sai. Generalul Smesko i-a promis ca-i va detasa opt luptatori din cadrul unei unitati antiteroriste de elita, "Alpha". In plus, la sediile de campanie mai puteau fi trimisi o serie de fosti membri SBU, aflati oficial in rezerva.
Participantii la intrevederea secreta au cazut de acord ca serviciul ucrainean de informatii nu trebuie sa ia pozitie in favoarea nici unuia dintre candidati, ci sa se prezinte public ca un aparator al legalitatii. Mesajul implicit era, desigur, in favoarea lui Ianukovici (?). Liderul Opozitiei i-a multumit generalului Smesko si, la plecare, i-a daruit un tablou pictat chiar de el. Cei doi s-au imbratisat calduros.
In seara de 25 noiembrie, Iuscenko a aparut in fata manifestantilor flancat de cinci ofiteri SBU. Acestia au citit un comunicat care a entuziasmat multimea. Documentul preciza ca suspiciunile cu privire la procesul electoral sunt justificate si ca ele trebuie analizate, "cu maxima obiectivitate", de Curtea Suprema de Justitie. Fortele de ordine au fost avertizate: "Nu uitati ca sunteti chemati sa slujiti poporul. SBU considera ca principala sa misiune este aceea de a proteja populatia, indiferent care este sursa primejdiei. Fiti alaturi de noi!"
Semnalul lansat de SBU a avut efecte imediate. A doua zi de dimineata, cadetii de la Academia Ministerului de Interne s-au alaturat manifestatiei. Iar generalul Smesko a fost convocat de urgenta de presedintele Leonid Kucima.
Decizia de la Koncha Zaspa
In dimineata de 27 noiembrie, comandantul SBU s-a prezentat la Koncha Zaspa, un sanatoriu guvernamental de la periferia Kievului, pentru o intrevedere cu presedintele Kucima. I-a gasit acolo pe Victor Ianukovici si pe principalii sai sustinatori, printre care se detasau Mikola Bilokon, ministrul de Interne, si Serghei Popkov, comandantul trupelor de interventie. Ianukovici era furios. S-a rastit la Kucima, intrebandu-l daca nu cumva l-a tradat. Apoi a cerut sa se stabileasca neintarziat data instalarii sale ca presedinte, sa se proclame starea de necesitate si sa se intervina in forta impotriva manifestantilor. Presedintele Kucima i-a raspuns pe un ton taios: "Ai devenit foarte curajos, Victor Feodorovici, de-mi vorbesti mie in felul acesta. Ar fi mai bine sa-ti arati curajul asta in Piata Independentei."
Generalul Smesko a intervenit, avertizand impotriva oricaror masuri de forta pentru dispersarea demonstrantilor. El a explicat ca, in marea lor majoritate, trupele nu vor executa ordinul de a trage in populatie. O interventie dura ar putea degenera in razboi civil. Comandantul SBU i s-a adresat direct lui Ianukovici: "Victor Feodorovici, daca sunteti pregatit pentru starea de necesitate, puteti da acest ordin. Uitati-l aici pe Bilokon. Ministrul de Interne. Sunteti gata sa-i dati, in calitate de sef al Guvernului, un ordin scris sa deblocheze cladirile guvernamentale? Veti face asta?" Ianukovici tacea. Generalul Smesko a continuat: "Mi-ati raspuns. Nu o veti face. Haideti sa nu mai vorbim prostii. Nu are nici un sens sa folosim forta."
Intrevederea s-a incheiat brusc, dupa ce Kucima, care iesise din sala pentru a vorbi la telefon, s-a intors insotit de o echipa de televiziune. Ianukovici si-a trantit stiloul si a plecat. A doua zi, Consiliul National de Securitate si Aparare a confirmat decizia de a rezolva criza prin mijloace pasnice. Ulterior, presedintele Leonid Kucima a explicat: "Aceasta a fost hotararea fundamentala. Am inteles ce ar fi insemnat in acele conditii deblocarea fortata a cladirilor guvernamentale. Nu se putea face fara varsare de sange."
Batalia nevazuta
In ciuda declaratiilor oficiale ale autoritatilor de la Kiev, liderii Opozitiei continuau sa se teama de o confruntare violenta intre manifestanti si fortele de ordine. Conducerea SBU avea motive sa creada ca un asemenea scenariu ramanea posibil. In Piata Independentei, tensiunea a ajuns la cote maxime in dupa-amiaza zilei de 28 noiembrie, cand Iulia Timosenko a anuntat ca trupele Ministerului de Interne se pregatesc sa intervina impotriva demostrantilor. Ea a facut un apel la populatie, sa vina si sa apere "revolutia portocalie". Generalul Popkov, comandantul trupelor de interventie ale Ministerului de Interne, sustine ca a ordonat mobilizarea abia dupa ce a auzit la radio apelul Iuliei Timosenko si a fost informat despre agitatia din Piata. In jurul orelor 22.00, circa 10.000 de luptatori se indreptau catre centrul capitalei. Erau echipati cu scuturi, casti si bastoane. Dispuneau de grenade lacrimogene si de tunuri cu apa. Trei mii dintre ei erau dotati cu arme de foc. Acestia aveau chipurile acoperite cu cagule. Erau, probabil, membri ai unitatilor antiteroriste.
O confruntare violenta parea iminenta. Ingroziti, liderii Opozitiei au telefonat imediat ambasadorului american de la Kiev, John E. Herbst. Acesta a alertat Washingtonul, apoi a incercat sa ia legatura cu oficialitatile ucrainene. Ministrul de Interne, Mikola Bikolon, parea cazut din luna. Ulterior, el a declarat intr-un interviu: "Eram foarte ingrijorat. Cum s-a dat acest ordin, fara stirea mea?"
Cu sau fara stirea lui Bikolon, trupele Ministerului de Interne isi continuau marsul spre centrul Kievului. Secretarul de stat american Colin Powell i-a telefonat presedintelui Kucima, insa acesta a refuzat sa preia apelul. O baie de sange parea iminenta.
In aceste momente dramatice interventia SBU a fost, se pare, decisiva. Serviciul ucrainean de informatii s-a mobilizat la randul sau. Tragatori de elita au fost postati pe acoperisurile cladirilor din jurul Pietei Independentei. Echipe ale unitatilor speciale au inceput sa controleze apartamentele din zona si vehiculele suspecte. Sute de ofiteri SBU s-au infiltrat printre manifestanti. Multi dintre ei aveau camere de luat vederi si inregistrau tot ce se intampla. Principalul lor scop era acela de a-i descuraja pe eventualii agenti provocatori.
"O singura picatura de sange ar fi detonat o imensa explozie, ar fi dezlantuit un razboi civil in aceasta tara", a declarat, ulterior, adjunctul comandantului fortelor antiteroriste din Ucraina, a carui identitate este protejata prin lege. El a adaugat: "Absolut sincer, eram pregatiti sa facem orice ne statea in puteri pentru a impiedica acest lucru."
Razboiul telefoanelor
Situatia era critica. Un colonel SBU a fost trimis in intampinarea fortelor Ministerului de Interne. Misiunea lui era sa-i avertizeze pe comandantii acestora in ce se baga. Trebuia sa le reaminteasca faptul ca, fara un ordin scris, interventia in forta era ilegala. Si sa-i ameninte ca aveau sa suporte cele mai grave consecinte, intrucat SBU filma tot ceea ce se petrecea pe strazile Kievului, pentru a dispune de dovezi intr-un eventual proces.
Desi au avut cu siguranta rolul lor, nu aceste masuri spectaculoase au reusit sa evite baia de sange. Batalia decisiva s-a purtat, se pare, pe telefoane. Au fost atat de multe si atat de diverse incat acum nimeni nu poate spune cu certitudine care dintre ele a fost hotarator. La cateva conversatii extrem de importante a asistat chiar Iulia Timosenko, refugiata in sediul serviciului de informatii militare, GUR. Aici se formase un fel de "celula de criza" prezidata chiar de seful GUR, Aleksandr Galaka, si de generalul Vitali Romasenko, seful contraspionajului militar. Din partea SBU participau generalul Igor Drijciani si colonelul Valeri Kondratiuk. Romasenko i-a telefonat personal comandantului trupelor Ministerului de Interne, Serghei Popkov, pentru a-l intreba de ce a pornit marsul asupra Kievului: "Mi-a zis ca a fost decizia sa. I-am spus generalului Popkov ca trebuie sa aiba un ordin scris pentru a pune trupele in stare de alerta maxima si, intrucat nu are un astfel de ordin, ar trebui sa-si cheme oamenii inapoi."
In acelasi timp generalul Smesko, comandantul SBU, ii telefona ministrului de Interne, cerandu-i sa intervina pentru a opri dezastrul iminent. El i-a dat personal asigurari lui Bilokon ca demonstrantii nu vor ocupa cladirile guvernamentale.
Sosit la sediul GUR, seful de stat major al armatei ucrainene, generalul Aleksandr Petruk, a dat asigurari ca militarii nu vor interveni impotriva manifestantilor. A pus apoi mana pe telefon si a sunat la Ministerul de Interne. Iulia Timosenko l-a auzit spunand: "Noi suntem de partea poporului si vom apara poporul. Daca intra in Kiev, trupele Ministerului de Interne nu vor avea de-a face doar cu civili neinarmati, ci si cu Armata si cu trupele speciale ale serviciilor secrete."
Confruntarea a fost evitata. Generalul Popkov si-a chemat trupele inapoi in cazarmi.
Intrebari fara raspuns
Presa din Ucraina a reusit sa reconstituie, in linii mari, ce s-a petrecut in culisele politice de la Kiev din declaratiile si interviurile acordate chiar de protagonistii acestor evenimente, de la Leonid Kucima, Ianukovici, Iuscenko si Timosenko pana la responsabili din Armata si din serviciile secrete. Unii au organizat conferinte de presa, altii au preferat sa vorbeasca sub protectia anonimatului. Totusi, cateva intrebari persista. Nu se stie inca cine a trimis la Kiev, in noaptea de 28 noiembrie, trupele Ministerului de Interne. Si nici cine le-a chemat inapoi. Generalul Serghei Popkov sustine acum ca ambele ordine i-au apartinut in exclusivitate. Si ca, de fapt, totul a fost doar un simplu "exercitiu". Explicatie pe care toata lumea o considera absurda. Totusi, Iulia Timosenko isi aminteste ca, atunci cand a acceptat sa-si retraga trupele in cazarma, Popkov s-a scuzat, explicand ca nu a facut altceva decat sa execute niste ordine si ca decizia nu ii apartine. Cine avea, deci, autoritatea sa dea asemenea dispozitii? Constitutional, numai trei oameni: presedintele Leonid Kucima, premierul Victor Ianukovici si Victor Medvedciuc, seful administratiei prezindentiale. Kucima a negat orice implicare.
Mai interesant este insa de aflat ce anume i-a determinat pe sefii serviciilor secrete ucrainene sa pactizeze cu "revolutia portocalie". Sa fi fost oare racolati de Occident? Sa fi fost sincer revoltati de planurile lui Victor Ianukovici? In mod cert, antipatia personala a jucat un rol in aceasta ecuatie. Cu circa o saptamana inainte de alegerile din 21 noiembrie, seful SBU, generalul Igor Smesko, isi inaintase demisia, dupa o intrevedere cu premierul Ianukovici. Demisia sa a fost respinsa de Kucima. Presedintele l-ar fi rugat atunci pe Smesko sa ramana in functie, explicandu-i ca, daca avea sa fie inlocuit de un om al premierului, natiunea risca o baie de sange. Ceea ce sugereaza ca Leonid Kucima avea o idee surprinzator de clara despre ceea ce avea sa urmeze si juca la doua capete.
Surse din interiorul SBU sustin ca numerosi ofiteri de informatii erau sincer interesati sa-i blocheze ascensiunea lui Ianukovici, care, in cei doi ani de zile cat fusese prim-ministru, isi daduse rau arama pe fata. Condamnat candva pentru talharie, premierul intretinea acum relatii apropiate cu cei mai corupti oameni de afaceri din zona de est a Ucranei.
Unii analisti sustin ca responsabilii serviciilor secrete ucrainene au inteles din ce parte bate vantul si au avut grija sa se orienteze la timp. Cam asta a lasat sa se inteleaga si Iulia Timosenko, precizand ca "a fost un joc foarte complicat". Totusi, ea a adaugat ca a fost fericita sa descopere ca, in Ucraina, "exista generali de partea poporului".
Oleg Ribaciuc, seful de campanie al lui Iuscenko, a fost mult mai generos in a recunoaste meritele serviciilor secrete. El a declarat: "Acesti oameni au fost in mod clar de partea noastra. Si-au riscat vietile si carierele." De ce? Raspunsul oficial a fost formulat de generalul Igor Drijciani, seful departamentului juridic din cadrul SBU: "Tot timpul am actionat numai din dorinta de a impiedica varsarea de sange".

---

Despre autor: