Piata sanctioneaza prostia, aruncand in ochii nepriceputului falsuri

Despre ''criza de asezare in sistem'' a fenomenului pietei de arta de la noi s-au emis mai multe pareri in ultimii ani. Mai mult sau mai putin avizate. Criticul si colectionarul de arta Tudor Octavian afirma, in editia anterioara a cotidianului nostru, din 30 ianuarie, ca ''piata valorizeaza totul, cu conditia sa fie lasata sa se aseze''. Inseram in acest numar punctul sau de vedere in ceea ce priveste relatia ofertant-cumparator, problema expertizarii bunurilor artistice si posibilitatea stoparii industriei falsurilor. Peste tot in lume,
expertizarea unei lucrari e datoria cumparatorului ''Foarte multi oameni sunt scandalizati ca magazinele sunt pline de falsuri. Pentru asta Ministerul Culturii a inventat legea, potrivit careia fiecare galerist este obligat sa angajeze un expert.
Or, asta e o imensa eroare. In Franta exista circa 50.000 de galerii de arta. Credeti ca exista 50.000 de experti care asteapta sa fie sunati de galeristi pentru a stabili pretul unui tablou?
Asa ceva nu se poate. In primul rand pentru ca expertii nostri sunt angajati toti in muzee. S-a instituit, asadar, ceva care nu functioneaza, din start. Practic, statul a lansat un fals comercial pe ideea ca si-a facut datoria.
In toata lumea, cel care cumpara vine cu expertul lui. Cumparatorul si nu negustorul este cel care cere expertiza si pe care o plateste.
In acelasi timp, tu ai dreptul sa fii nestiutor. Or, asta se plateste. Daca tu vrei, sa spunem, sa cumperi Grigoresti cu 1.000 de dolari bucata, adica vrei sa pacalesti, dar, la randul tau, esti pacalit, nu este nimeni de vina.
Piata e datoare sa sanctioneze prostia. Si o sanctioneaza aruncand in vazul nepriceputului falsuri. Amatorii de chilipiruri - oameni care nu stiu ce cumpara, dar vor asigurari ca banii lor sunt mai buni decat banii altora -, vor face intotdeauna amuzamentul negustorilor, fiindca pentru negustori e o placere sa aiba de-a face cu un prost fudul. Doar n-o sa te apuci tu, ca negustor, sa-l inveti cum sa-ti ia banii''.
Ca in orice comert, pierde ignorantul, neinspiratul, omul lipsit de noroc
''Eu nu cred ca statul roman poate sa faca ceva pentru a opri invazia falsurilor. In lume, exista o productie fabuloasa de falsuri vandute ca productie artistica.
China livreaza in Europa milioane de copii - mai mult sau mai putin reusite - dupa nume importante ale artei europene, in rame de epoca, imitatii si ele, la preturi care sparg piata. Unii negustori romani merg chiar pana in China pentru a cumpara cu 10 dolari o copie dupa opera unui mare artist.
Fenomenul a existat dintotdeauna si va exista. Singurul mod de a-l contracara sau stapani tine de priceperea celui care cumpara si care nu trebuie sa astepte comisii ale pietei pentru a-l asigura ca marfa este de calitate.
Opera de arta e ceva foarte gingas. Nu toata arta e pentru tot poporul. Pentru popor exista muzeul, in masura in care plateste un dolar la intrare pentru a-l vizita; muzeul este institutia care tine intr-o relatie culturala profitabila acesti creatori de civilizatie artistica, de cultura. Cata vreme vrei sa faci arta pentru popor, falsurile sunt unitatea de masura a calitatii.
In ce priveste suprimarea falsurilor, una din conditii ar fi instruirea cumparatorului. Pe de alta parte, pe piata operelor de arta Legea protectiei cumparatorului nu poate actiona. Daca protejezi prea mult cumparatorul nu se mai asaza pretul, pentru ca valorizarea este un proces care nu tine cont de saracie. Ba, dimpotriva, in vremuri de saracie bogatii isi investesc banii in opere de arta, iar preturile cresc. Sunt fenomene paradoxale.
Oricum, saracia poporului nu are nici o legatura cu piata operelor de arta, fiindca arta nu e o necesitate, ci un lux, o placere. Devine o necesitate pentru specialist, pentru cel care traieste din arta.
Nu de putine ori, cei care traiesc din arta se plang ca lumea nu vine sa cumpere de la ei. Nimeni nu va intra intr-un magazin de antichitati doar pentru ca proprietarul lui are chef.
Pentru a se incumeta sa faca acest pas, cumparatorul trebuie sa fie informat, presat, impins de la spate, convins, innebunit cu informatii.
Cuvantul scris - apropo de aceasta pagina din ziarul dv., al carei efect bun se va vedea in timp -, ii da cititorului sentimentul ca e ceva serios.
Informatia se sacralizeaza, se institutionalizeaza si atunci omul cumpara cu nadejde pentru ca stie ca s-a mai intamplat, ca exista precedente, ca ti se da voie, ca nu va veni din nou partidul si Guvernul sa-ti spuna: ''Ai opere de arta in casa? Da-le inapoi la popor!''.
Lumea se desteapta. Insa statul roman trebuie sa se destepte mai repede, sa inteleaga faptul ca nu poti castiga bani decat lucrand cu bani si lasand banii sa circule, nu impunand oprelisti.
Se stie ca in comertul cu arta cineva pierde intotdeauna: fie ignorantul, fie neispravitul, fie neinspiratul sau omul lipsit de noroc - cel care nu e acolo unde trebuie. Pana la urma, negotul cu arta e si o chestiune de noroc.
<>, imi spunea, in urma cu ani, cel mai mare negustor de arta al acestui secol, Leo Castelli (1907-1999, n.n.). < In alta parte, exista altcineva care are nevoie de acel produs, dar nu-si exprima aceasta necesitate si nici nu stie ca exista obiectul. Intre cei doi exista negustorul.
Eu fac sa circule obiectul de la unul la altul. Astfel ca amandoi vor trai bine, dar eu traiesc mai bine decat ei, pentru ca trebuie sa-i pun in ecuatie>>.
Si nu avea dreptate? Este chiar atat de greu?!''.

---

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe