Bursa de Valori Bucuresti a continuat sa atraga si saptamana trecuta sume importante, insa spre deosebire de prima parte a acestei luni, in perioada analizata indicii bursieri au avut evolutii contradictorii, sedintele de tranzactionare cu cresteri a
Bursa de Valori Bucuresti a continuat sa atraga si saptamana trecuta sume importante, insa spre deosebire de prima parte a acestei luni, in perioada analizata indicii bursieri au avut evolutii contradictorii, sedintele de tranzactionare cu cresteri alternand cu cele in care s-au inregistrat corectii negative. Remarcam totusi ca la capatul sedintei de tranzactionare de vineri, indicele sectorial BET-FI a fost calculat pentu prima data peste pragul de 23.000 de puncte, marcand astfel un nou maxim istoric.
Luni, 24 ianuarie: Dintre cei trei indici ai BVB, indicele sectorial BET-FI a marcat la capatul sedintei de tranzactionare de astazi cea mai importanta crestere: +6%. Toate cele cinci simboluri SIF care sunt urmarite de indicele sectorial BET-FI au inregistrat cresteri semnificative, cuprinse intre +4% (cum a fost cazul actiunilor SIF3 Transilvania) si +7,9% (cat a fost saltul realizat de cursul de piata al actiunilor SIF1 Banat Crisana). La prima vedere, apropierea datelor la care urmeaza sa se desfasoare Adunarile Generale ale Actionarilor care vor aproba dividendele aferente exercitiului financiar 2004 ar putea fi una din motivatiile care au facut ca investitorii sa se orienteze spre titlurile SIF. Acest lucru le-a fost reamintit astazi investitorilor de conducerea SIF2 Moldova, care a transmis pietei principalele repere ale calendarului de comunicare financiara al acestei societati pentru anul 2005. Din acest calendar retinem ca AGA SIF2 pentru aprobarea rezultatelor financiare este preconizata sa aiba loc in partea a doua a lunii aprilie a acestui an. Modul in care au evoluat cotatiile pentru majoritatea titlurilor listate la Cota Bursei si lichiditatea ridicata a pietei arata ca si dincolo de perspectiva dividendelor, cererea pentru actiuni ar fi ramas foarte ridicata. In aceasta zi au fost realizate in ringul Bursei peste 6200 de tranzactii, a caror valoare totala s-a ridicat la aproape 700 de miliarde de lei. Numai 5 simboluri au incheiat astazi la preturi de referinta inferioare celor stabilite la inchiderea sedintei de tranzactionare de vineri, in timp ce 38 au inregistrat cresteri.
Marti, 25 ianuarie: Desi numarul de operatiuni incheiate astazi in ringul Bursei a depasit 7300 de tranzactii, rulajul total al pietei a coborat usor sub nivelul de 12 milioane de euro. Ordinele de vanzare au fost afisate in piata la valori inferioare maximelor atinse de multe dintre titlurile listate in sedinta de tranzactionare de ieri, ceea ce a facut ca indicii BET si BET-C sa inregistreze usoare corectii negative. In ceea ce priveste actiunile care fac parte din cosul indicelui BET, tendinta cvasi-generala a fost una descrescatoare, doar actiunile Azomures Targu Mures apreciindu-se cu +1,9%. Titlurile unei alte companii care deruleaza afaceri in zona productiei de ingrasaminte chimice, Oltchim Ramnicu Valcea, au pierdut peste 4% si au incheiat ziua la nivelul de 3340 de lei/actiune. In conditiile in care actiunile emise de alti doi producatori de ingrasaminte chimice, Sofert Bacau si Amonil Slobozia, au crescut usor, este de presupus ca evolutia de astazi a cotatiilor pentru actiunile OLT a fost influentata de anuntul prin care investitorii au fost informati ca a fost eliberat certificatul de inregistrare a valorilor mobiliare, ca urmare a majorarii capitalului social al Oltchim cu valoarea de peste 3223 miliarde de lei. Astfel, in structura actionariatului Oltchim, Ministerul Economiei si Comertului detine pozitia de actionar majoritar, fiind proprietarul a peste 95% din totalul actiunilor OLT aflate in circulatie.
Miercuri, 26 ianuarie: Seria de cresteri sustinute ale cursurilor de piata din prima parte a acestui an catre valori de maxim istoric s-a oprit astazi, toti cei trei indici calculati de BVB incheind ziua la valori inferioare celor din sedinta de tranzactionare precedenta. Volatilitatea cotatiilor pentru multe dintre titlurile tranzactionate astazi la Bursa a fost relativ ridicata, in conditiile in care rulajul total al pietei s-a situat la peste 500 de miliarde de lei. Aproape o treime din aceasta suma a fost rezultatul a trei tranzactii speciale incheiate astazi cu actiunile Banca Romana pentru Dezvoltare si Rompetrol Rafinare Constanta. Actiunile BRD si RRC au fost intens tranzactionate si pe segmentul Regular al pietei bursiere, iar preturile de referinta pentru aceste doua simboluri au avut evolutii divergente: scadere cu 2 procente pentru actiunile BRD si o apreciere cu +1,6 la suta pentru titlurile RRC. Conducerea Rompetrol Rafinare a anuntat in aceasta dimineata ca va publica astazi rezultatele financiare preliminate pentru anul 2004, ceea ce s-a si intamplat dupa inchiderea sedintei de tranzactionare. Asa cum se precizeaza in comunicatul de presa, rezultatele financiare ale Rompetrol Rafinare pe anul 2004 reflecta cresteri semnificative ale profitului operational si ale cifrei de afaceri, rafinaria constanteana inregistrand pentru prima oara in istoria sa profit net. Extrem de importante pentru orice investitor la Bursa, cifrele comunicate de Rompetrol se prezinta astfel: cifra de afaceri de 1,44 miliarde de dolari, profit operational de 76 milioane de dolari si un profit net de 4 milioane de dolari. Raportat la rezultatele din anul 2003, profitul operational a inregistrat in anul trecut o crestere de cinci ori.
Joi, 27 ianuarie: La nivelul general al pietei, profilul descris de miscarile de preturi la care s-au negociat tranzactiile cu majoritatea titlurilor au aratat un inceput al sedintei de tranzactionare marcat de continuarea tendintei descrescatoare, care a fost urmata de reveniri in partea a doua a zilei. Cu toate evolutiile pozitive dinspre finalul zilei, preturile de referinta pentru multe dintre titlurile tranzactionate in ringul Bursei au ramas sub valoarea de start. Dintre titlurile care s-au sustras acestei tendinte generale a pietei putem enumera astazi actiunile Turbomecanica Bucuresti (care s-au apreciat cu +4%), Carbochim Cluj (in crestere astazi cu +4,5%), Chimopar sau Apcarom (titluri care au castigat peste 12, respectiv 9 procente). O situatie mai speciala au avut astazi titlurile Rompetrol Rafinare Constanta, avand in vedere ca dupa inchiderea sedintei de tranzactionare de ieri conducerea rafinariei constantene a publicat rezultatele financiare preliminate pentru anul 2004. Era interesant care va fi reactia investitorilor la faptul ca anul trecut a fost primul din istoria Rompetrol Rafinare cand a fost obtinut profit net. Sedinta de tranzactionare a inceput cu preturi in crestere pentru simbolul RRC, insa pe parcursul zilei entuziasmul investitorilor a devenit ceva mai ponderat, astfel ca ultima tranzactie cu actiunile Rompetrol Rafinare a fost realizata la pretul de 1240 lei/actiune, in crestere cu doar +0,8%.
Vineri, 28 ianuarie: Echilibrul a fost nota dominanta si in sedinta de tranzactionare de astazi de la Bursa de Valori Bucuresti, dar spre deosebire de ziua precedenta toti cei trei indici bursieri au fost calculati in usoara crestere. Nota de echilibru transpare si daca privim modul in care s-au impartit cele zece titluri care fac parte din cosul principalului indice al Bursei, BET: 4 simboluri au incheiat ziua in crestere, 4 in scadere si 2 au ramas la acelasi pret de referinta ca in sedinta de tranzactionare de ieri. De notat totusi ca aceste evolutii au avut loc pe fondul unei lichiditati in scadere, rulajul total al pietei de actiuni fiind de aproximativ 187 de miliarde de lei, la care s-au adaugat inca 2,3 miliarde din tranzactiile negociate pe segmentul de piata dedicat obligatiunilor.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.