Consiliul Superior al Magistraturii a demarat, ieri, inspectia pe marginea anchetei publicate in ZIUA sub titlul "Mafia PNA", in care am dezvaluit mecanismul prin care conducerea PNA a facut presiuni asupra unui procuror, intr-un dosar in care erau u
Consiliul Superior al Magistraturii a demarat, ieri, inspectia pe marginea anchetei publicate in ZIUA sub titlul "Mafia PNA", in care am dezvaluit mecanismul prin care conducerea PNA a facut presiuni asupra unui procuror, intr-un dosar in care erau urmariti penal reprezentanti locali ai PSD, pentru a putea scapa de anchetatorul incomod si sa dea apoi o solutie salvatoare, de scoatere de sub urmarire penala, pentru invinuitii din dosar.
Conform declaratiei presedintelui CSM, Dan Lupascu, inspectia este instrumentata de magistratii Gabriela Voicu si Florentina Dragomir. Acestia urmeaza sa audieze persoanele in cauza, inclusiv pe procurorul Doru Stoica, cel care a fost victima presiunilor, pe procurorul Elena Radescu, cea care a realizat inspectia la Sectia a II-a a PNA si a concluzionat ca solutia de scoatere ar trebui infirmata pentru ca existau infractiuni comise, dar si pe ofiterii de politie judiciara Moldovan Traian si Tudoran Codrut, care au avut probleme cu PNA central din cauza interventiilor procurorului Ionel Arama, de la Brasov la nucleul lui Amarie. In fond, esenta scandalului o constituie imixtiunea grava a conducerii PNA pe un dosar care deranja prietenii, convingeri si interese. Mai ales interese ale PSD local. Numai ca PNA a incercat sa deturneze atentia de la aceasta problema catre solutia data in dosar dupa plecarea dirijata a lui Doru Stoica din PNA, dezinformand prin doua comunicate de presa folosite pe post de colac de salvare.
MJ cere statistica mandatelor de interceptare
Tot ieri, scandalul interceptarilor PNA in cazul judecatoarei Andreea Ciuca de la Targu Mures - scandal care a dovedit ca PNA Targu Mures a interceptat vreme de 13 luni, fara mandat, zeci de telefoane ale unor ziaristi, magistrati, avocati si redactii de ziare centrale si locale - a declansat prima reactie din partea ministrului Monica Macovei. Ministerul Justitiei (MJ) a solicitat ieri Parchetului National Anticoruptie si Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie sa comunice numarul mandatelor emise de aceste institutii pentru interceptarea si inregistrarea convorbirilor, imaginilor sau altor comunicari, in dosare privind siguranta nationala. Spre exemplu, cazul judecatoarei Ciuca nu era "de siguranta nationala". PNA ar putea motiva ca toate dosarele sunt "de siguranta nationala" din moment ce privesc fapte de coruptie, numai ca aceasta ar fi un pretext neacoperit de definitia sigurantei nationale. Importante ar fi, insa, si celelalte dosare, pentru ca cele care privesc siguranta nationala sunt prea putine pe langa restul celor in care s-au solicitat autorizari sau chiar au fost realizate diverse ascultari. Conform comunicatului institutiei conduse de Macovei, cererea MJ se refera la perioada 1 ianuarie 2004 - 31 ianuarie 2005, "informatiile urmand sa fie furnizate defalcat, pe fiecare luna (separat numarul de autorizatii pentru inregistrarea de convorbiri telefonice, imagini sau alte tipuri de comunicare)". Macovei a cerut sa fie comunicat numarul ordonantelor emise pentru cazurile de urgenta si daca acestea au fost supuse, ulterior, confirmarii instantelor de judecata. Situatia ar trebui prezentata defalcat, pe fiecare luna, pentru aceeasi perioada sus-mentionata.
Liga Pro Europa cere demisiile lui Amarie, Sandu si Timofte
Presedintele Ligii Pro Europa, Smaranda Enache, protesteaza fata de situatia creata prin ceea ce considera a fi "interceptarile ilegale ale convorbirilor telefonice" si cere demisia lui Ioan Amarie, procurorul general al PNA, a lui Radu Timofte, seful SRI, si a sefului PNA Targu Mures, Marin Sandu.
"Credem ca astfel de pratici si mentinerea in functie a unor persoane precum procurorul general al PNA, Ioan Amarie, seful PNA Targu Mures, Marin Sandu, si seful SRI, Radu Timofte, vor constitui obstacole foarte serioase in eforturile de integrare ale Romaniei in Uniunea Europeana. Credem ca acestia trebuie sa demisioneze din functiile pe care le ocupa", a declarat, ieri, intr-o conferinta de presa, Smaranda Enache. Ea a mai solicitat o analiza a "compatibilitatii unor astfel de persoane cu functii inalte cu aceste practici". Liga considera ca fostul presedinte al Tribunalului Mures, Andreea Ciuca, a fost victima unei inscenari si ca arestarea acesteia, din iunie 2003, reprezinta "o vendeta politica impotriva unui magistrat care dorea sa pastreze independenta Justitiei". Conform Smarandei Enache, practici abuzive ca ascultarile de telefoane nu s-ar fi putut face fara cunostinta PNA si aprobarea tacita a SRI.
Dupa cum se stie, ex-presedintele Tribunalului Mures, magistratul Andreea Ciuca, a acuzat miercuri PNA Targu Mures ca a cerut societatilor de telefonie fixa si mobila desfasuratorul convorbirilor telefonice ale ziaristilor si ale avocatului personal, fara sa existe vreun aviz al instantei supreme. Andreea Ciuca a declarat ca unele din societatile de telefonie mobila si fixa au raspuns PNA cui apartin aceste telefoane si au trimis traficul din perioada 24 aprilie 2003 - 25 mai 2004, atat pentru telefoanele date, cat si pentru telefoanele primite la cele 70 de numere. "Este vorba de lista detaliata a mii si mii de convorbiri telefonice primite si efectuate, ale intregii redactii de la Ziarul de Mures, ale unui ziarist cu care tineam legatura de la Evenimentul Zilei, din Bucuresti, ale corespondentului de Mures al ziarului Romania Libera", dar si ale rudelor, colegilor de instanta si ale avocatului lui Ciuca.
PNA a reactionat imediat, respingand acuzatiile magistratului Andreea Ciuca si a precizat ca, potrivit articolului 97, punctele 1 - 3, din Codul de procedura penala, nu avea nevoie de acest aviz al instantei supreme.
Miting de protest la PNA Targu Mures
Ziaristii mureseni ascultati au "salutat" ieri PNA-ul, organizand un miting in fata Serviciului Anticoruptie din Targu Mures. Jurnalistii au aratat ca sub pretextul verificarii si supravegherii judecatoarei Andreea Ciuca, a fost violata grosolan libertatea fundamentala a secretului corespondentei inscris in art. 28 din Constitutia Romaniei si s-a incalcat grav secretul profesional, care ii obliga pe ziaristi sa-si protejeze sursele. "Dorim ca procurorii sa ne explice tehnico-stiintific la ce le-a folosit sa elucideze cazul Ciuca faptul ca au stiut ca ziaristii vorbesc cu diverse persoane, poate chiar cu surse din PNA sau tribunal", au protestat ziaristii, care au solicitat demisia procurorului sef Marin Sandu si au amintit ca CEDO s-a pronuntat deja in doua cauze contra Angliei pe o speta asemanatoare: ca solicitarea listei convorbirilor telefonice este egala cu interceptarea, in consecinta o astfel de solicitare trebuie sa treaca prin procedura complexa a aprobarii interceptarilor telefonice. S-au purtat pancarte cu sloganurile: "Zapp: Grupul de ascultati saluta PNA", "Romtelecom, ne auziti bine?", "Presa libera" si "Marin Sandu, demisia".
Ciuca demasca "monstrul" PNA
Judecatoarea Andreea Ciuca a demontat ieri, punct cu punct, comunicatul PNA de miercuri, prin care institutia lui Amarie se declara democrata:
"PNA "uita" sa mentioneze ca a solicitat nu numai lista convorbirilor efectuate in perioada 24.04.2003 - 25.05.2004 de zeci de persoane, ci si lista convorbirilor primite in aceeasi perioada, de aceleasi persoane. De asemenea, omite sa precizeze ca printre acestea se aflau jurnalisti, magistrati si avocatii mei. Trece cu vederea si faptul ca, monitorizand toate apelurile primite de jurnalisti, au incalcat flagrant libertatea de exprimare, si din punctul de vedere al cunoasterii tuturor surselor de informatii ale jurnalistilor.
In comunicat se afirma ca in mod tendentios si neadevarat, invinuita a prezentat intr-o conferinta de presa o serie de documente... Oricine va lectura solicitarile PNA, corespondenta repetata cu societatile de telefonie fixa si mobila, datele furnizate de acestea, va putea lesne constata ca afirmatiile mele au fost prea blande fata de modalitatea de cercetare utilizata de PNA. De notat faptul ca invinuita in dos. nr. 499/2003, in care s-au solicitat toate cele de mai sus eram numai eu, nu si jurnalistii, magistratii, rudele mele, avocatii, astfel ca nu exista nici un temei ca acestora sa le fie monitorizate telefoanele timp de mai bine de un an. PNA incearca o palida justificare pentru actele mentionate la pct. 5. Pun la dispozitie Raportul de constatare tehnico - stiintifica pentru a se observa ca nici una dintre concluziile specialistilor nu face trimitere la nici unul dintre aceste numere de telefon. Mai mult, nu se face referire nici macar la o posibila transmitere de date din serverul Tribunalului inspre vreunul dintre zecile de telefoane monitorizate.
In comunicatul din 2 februarie 2005 se afirma: "...unul dintre calculatoarele Tribunalului Mures se afla la dispozitia invinuitei si a fost gasit de anchetatori chiar la domiciliul acesteia. Cea de-a doua perchezitie (privind invinuirea legata de abilitatile mele de hacker) s-a efectuat la domiciliul meu la data de 27 mai 2004, in prezenta jurnalistilor din presa locala, a corespondentilor unora din cotidienele regionale si nationale. Toate aceste persoane au putut observa ca la domiciliul meu nu s-a gasit nici un bun apartinand vreunei instante din Romania. De altfel, o asemenea afirmatie nu exista in procesul verbal de perchezitie intocmit cu acea ocazie de PNA (act pe care-l pot prezenta oricand). Atat lap-top-ul, cat si calculatorul ridicate de la domiciliu, mi-au fost restituite de PNA. Cu alte cuvinte, PNA a gasit la mine acasa calculatorul instantei, l-a ridicat, iar apoi mi l-a restituit !"
PNA a mai calcat in "strachini" si altadata, fara sa se sesizeze cineva. E vorba de documentul ticluit cu semnatura adjunctului Adrian Miclescu. Sau, existenta Biroului tehnic al institutiei, care desi e trecut intr-o lege speciala, incalca Legea sigurantei nationale. Asa fiind, PNA a ajuns "stat in stat", fara control din partea cuiva.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.