Mircea Novac este unul dintre putinii artisti romani care vinde bine in strainatate si la fel de bine in tara, unde a revenit de cativa ani. Am incercat sa aflam secretul acestei reusite...
Il descopeream, nu demult, intr-o galerie bucurestean
Mircea Novac este unul dintre putinii artisti romani care vinde bine in strainatate si la fel de bine in tara, unde a revenit de cativa ani. Am incercat sa aflam secretul acestei reusite...
Il descopeream, nu demult, intr-o galerie bucuresteana unde expunea alaturi de nume importante ale artei contemporane. Lucrarile sale aveau, fara exagerare, perfectiunea mestesugului ce amintea de maestrii flamanzi - Bruegel, van Dyck - sau de Jan Vermeer. Recenta personala de la Galeria ''Constantin Piliuta'' din Calea Victoriei nr. 208 a fost un alt prilej de a calatori prin universul lui Mircea (Maurice) Novac, atat din ratiuni pur estetice, cat si din considerente care fac obiectul acestei pagini. Componenta comerciala a creatiei artistice este imposibil de ignorat, mai ales la un pictor care isi asuma responsabilitatea si riscul de a trai exclusiv din vanzarea tablourilor sale. ''Care ar fi secretul reusitei dv. in arta si acela de a trai din propria arta?'', l-am intrebat. ''Nu exista un secret anume. Exista situatii in care artisti mediocri, dar bine mediatizati, se vand bine, in timp ce unii artisti talentati nu au sansa de a vinde. Norocul meu a fost si este ca lumea imi apreciaza arta. Este extraordinar sa faci ceea ce iti place si oamenii sa te plateasca pentru asta. Cred ca mai mult decat atat nu-ti poti dori. Dar e greu, totusi, sa traiesti din pictura. In primul rand pentru ca lumea nu cumpara arta fiindca are nevoie de arta. Multi cumpara un tablou pentru a-l asorta cu mobila, cu parchetul. Cineva, in Occident, m-a intrebat daca n-am vreo lucrare pe fond negru, pentru ca are o mobila neagra. Si aici este la fel, chiar mai grav. La noi, in acest moment, exista un potential financiar mare: sunt multi oameni care isi construiesc case. Numai ca acestea sunt fie goale, fie burdusite cu tot felul de obiecte indoielnice, de prost gust. Pe de alta parte, multi dintre cei care vor sa cumpere nu stiu, practic, ce sa cumpere si de unde anume. Unii spun ca ar vrea sa cumpere o natura moarta, un peisaj, un cal sau un inger... Nici ei nu stiu, dar nici nu-i indruma nimeni''.
Cinci decenii de viata, dintre care trei decenii dedicate artei, sase ani petrecuti in Olanda, unde a locuit si a creat, si multe momente dificile... ''Viata mea a fost tot timpul un moment dificil. Nimic nu-i foarte usor. Si acum lucrez cu emotie; cu teama de a nu rata. De fapt, cea mai mare parte din viata mea mi-am petrecut-o in atelier. Si nu pentru a face lucrari spre a le vinde neaparat, ci pentru ca iubesc pictura, pentru ca fara ea nu pot sa-mi concep existenta''.
In Occident, notorietatea si-a dobandit-o, fireste, cu timpul. ''Am inceput sa vand cu pretul de 400-500 de euro o lucrare, apoi cu 4.000-5.000 de euro si, mai tarziu, cu 15.000-20.000 de euro. A fost un parcurs lent; a existat o galerie - <>, din Maastricht, Olanda -, care a investit multi bani in materiale publicitare pentru a ma promova''.
Este absolut convins ca, intr-un viitor apropiat, va exista si in Romania o piata de arta autentica. ''Deocamdata, exista numai un spatiu unde se tranzactioneaza arta; fiecare vinde cum poate, haotic; fiecare isi face preturile dupa propriile criterii, asezandu-se pe piedestalul pe care crede ca il merita. Cunosc artisti care spun ca vand cu trei sau patru milioane de dolari o lucrare. Eu cred ca este imposibil. Numai cine nu a iesit din tara poate sa creada asa ceva. Si atunci te intrebi: Cine le face, aici, artistilor, cotele? Cotele se fac in medii institutionalizate, cum sunt galeriile, se probeaza prin vanzari...
Mircea Novac isi cunoaste bine valoarea, este constient de ea, fara sa faca insa prea mult caz, cu toate ca lucrarile sale au colindat si colinda lumea. ''Nu stiu daca am venit cu un nume, cu o aura, din strainatate, cum spuneti dv. Cred ca aura mi-au facut-o altii. Pur si simplu sunt un artist care vinde bine in strainatate'', accentueaza, fara urma de infatuare.
Mai adaugam autoportretului verbal cateva marturisiri de suflet. ''Eu n-am crescut intre betoane: am crescut alergand in natura. M-am nascut intr-un satuc din Mehedinti, unde m-am jucat cu picioarele goale; m-am jucat cu gaze, cu animale - primavara, vara, toamna, iarna - si acest lucru a fost important pentru mine.
Ca artist, este imposibil sa creezi facand abstractie de lumea in care ai deschis ochii. Toata formatia ta culturala depinde de locul in care ai trait si traiesti. Tot ce acumulezi in plan cultural sau moral depinde de firicelele astea pe care le tesi, in timp'', se confeseaza Mircea Novac. Pictorul care si-a gasit propriul drum dupa ce isi va fi pus mii de intrebari in construirea visului sau, pe care si l-a tesut cu rabdare, in singuratate sau in preajma acelora care i-au fost maestri spirituali: Leonardo da Vinci, Bruegel, Horia Bernea.
Iata, tot atatea posibile porti spre secretul reusitei sale in arta.

Curierul National

Sursa: Curierul National



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.