Proiectul fuziunii PNL-PD si "tanara noastra democratie"

Formulata timid, ideea fuziunii dintre cele doua partide ale Aliantei Dreptate si Adevar, PNL si PD, a aparut mai demult, dar fara ecou. A fost relansata toamna trecuta, dupa alegerile locale, intr-un moment inoportun, cu prea putin timp inaintea generalelor si a prezidentialelor, incat nici atunci impactul ei n-a putut fi semnificativ. Proiectul a revenit in actualitate la acest inceput de an, dupa ce noul presedinte, Traian Basescu, l-a repus pe tapet, declarand ca-l sustine.
Principalii lideri liberali si democrati s-au grabit sa confirme ca sunt de acord. Scopul se arata nobil: crearea unui mare partid, care sa fie contrapus PSD-ului. Ce-i drept, alegerile au dovedit ca PNL si PD au atins deja acest deziderat in tandem, echilibrand scena noastra politica, incat se ridica intrebarea daca nu cumva performanta lor sub o singura sigla partinica n-ar scadea, de vreme ce si-ar pierde calitatea simbolica de "pol", de "reunire de forte" in vederea gestionarii tarii. Si mai spinoasa este - insa - chestiunea ideologiei ipoteticului partid rezultat din fuziune. PNL, aflat la centru-dreapta, nu poate deveni peste noapte social-democrat, de centru-stanga, nici PD... invers! Unii sunt convinsi ca dezvoltarea Romaniei in perioada urmatoare nu poate fi decat liberala, pe cand ceilalti se opun in proportie de 80% la retragerea din Internationala Socialista. Asa a aparut "solutia salvatoare": doctrina "populara", pe care liberalii o descriu ca fiind de centru-dreapta, iar democratii doar de centru, fiecare dupa cum e mai convenabil. Se face frecvent referire la mirajul afilierii la Partidul Popular European, consistent reprezentat in Parlamentul European, desi nu e clar de ce ar fi atat de imperios necesara atare aliniere.
Situatia e si mai complicata intrucat exista deja pe piata PNTCD, recunoscut de mult timp de catre PPE ca unic "reprezentant legitim" al crestin-democratiei pe meleagurile noastre; ba chiar si, de curand constituit, un "pol popular", alaturi de PNTCD venind alte mici formatiuni neparlamentare. Impacientati, taranistii i-au avertizat pe liberali si pe democrati ca o eventuala constituire a unui "mare partid popular" nu se poate face decat in jurul lor, detinatorii marcii in Romania.
Dincolo de aceste detalii contextuale, as avansa doua argumente serioase impotriva proiectului de fuziune PNL-PD. Cate unul privitor la fiecare partid al Aliantei.
In ce priveste PD, e foarte limpede ca se afla in cea mai favorabila conjunctura de multi ani incoace, dubla victorie electorala intarindu-i substantial credibilitatea ca partid social-democrat. "Concurenta", adica PSD, pe langa ca e in degringolada dupa pierderea puterii, are imaginea grav sifonata: nu doar ca descendent "nostalgic" din Partidul Comunist, ci si din cauza aspectului sau de increngatura "mafiotica" si corupta, constituita in "clanuri", in jurul "baronilor centrali" si "locali". Pe deasupra, presedintele PSD, Adrian Nastase, a descris formatiunea ca fiind reprezentanta politica a "Romaniei rurale", inapoiate si lipsite de initiativa, electorat care, intr-o tara in dezvoltare rapida, e in descrestere si - oricum - nu pare deloc interesat de "social-democratia moderna". Prin urmare, PD are in acest moment un excelent culoar de afirmare si consolidare, spre binele lui si al intregului spectru politic autohton, caruia ii lipseste o puternica stanga de tip Vest-european.
Ne-ar prinde bine - intr-adevar - si o dreapta liberala mai solida. Premisele nu sunt rele: de un an si jumatate incoace, PNL a crescut continuu, iar sefia noului guvern si detinerea a numeroase portofolii, prefecturi s.a.m.d., cele mai multe din cadrul coalitiei la putere, vor contribui la consolidarea partidului si a liberalismului. Cu alte cuvinte, PNL poate deveni chiar el "marele partid de centru-dreapta", fara fuziunea cu PD, care ar mai si lasa camp liber la stanga pentru PSD.
As adauga ca varianta unei vaste "familii populare", care sa-i aduca pe liberali si democrati alaturi de taranisti si alti crestin-democrati, ar trebui privita si ea cu prudenta. Desi traditia vest-europeana "populara" presupune deschiderea spre centru, spre atitudinile tolerante si "ecumenice", PNTCD s-a situat de-a lungul anilor '90 vizibil mai la dreapta decat PNL, facand figura revansard-"anti-comunista", pro-monarhista, "nostalgica" fata de epoca interbelica, intr-un cuvant: conservatoare, intr-atat incat s-a vorbit uneori despre taranisti ca despre niste "talibani". Chiar daca eticheta a fost exagerata, e limpede ca, din perspectiva PD, distanta pana la o dreapta atat de indepartata de centru e prea mare. Dar nici pentru PNL n-ar fi dezirabila o extindere prea larga intr-acolo. De ce? Pentru ca, in politica postcomunista si in dezbaterea intelectuala din ultimii ani, s-au conturat in acea zona ideologica atitudini conservatoare riscant de radicale, mergand pana la anumite note de "fundamentalism" religios ori anti-minoritar incompatibile cu tipul de societate pe care il construim si in care ne "integram" euro-atlantic. Pentru sanatatea liberalismului romanesc si a "tinerei noastre democratii", e vital ca atingerea cu zona respectiva sa nu se produca...

---

Despre autor: