20 Ianuarie 2005
Nu ma prea omor dupa "action painting". Vad suficient haos si arbitrariu in bietul meu cotidian, de ce sa-l mai caut si in exprimarea plastica? Recunosc ca sunt un subiectiv. Asa ca, va dati seama, probabil, cat de tare ma doare gura cand recunosc ai
Nu ma prea omor dupa "action painting". Vad suficient haos si arbitrariu in bietul meu cotidian, de ce sa-l mai caut si in exprimarea plastica? Recunosc ca sunt un subiectiv. Asa ca, va dati seama, probabil, cat de tare ma doare gura cand recunosc aici ca arta unui adept al gestualului, ION NICOLA, este, intr-adevar, mare. Imensa. Cea mai mica latura a tabloului are peste doi metri. Iar, din ce-am vazut la APOLLO, unele tuse (largi toate, meserie serioasa!) ajung chiar la patru metri patrati. Si-am mai constatat o performanta (pe care nici un confrate nu cred ca si-o poate permite): galeria (foarte voluminoasa) este impecabil umpluta cu doar opt lucrari. Care mai sunt si splendide de culoare (dar nu numai) pe deasupra. Suficiente motive pentru care sa va recomand, calduros, expozitia?
Parca in antiteza, la ARTIS, pictura trebuie neaparat expusa doar in rama aurie. Evident, nepatinata! Probabil si pentru ca e foarte lucioasa. Iar faptului ca este un figurativ meticulos, atemporal, ii datoreaza MIHAI COTOVANU un (probabil, dar nedorit) strasnic succes comercial. Sa ne intelegem, nu vreau sa fiu nedrept, in genul ei pictura este plina de calitati. Si de observatie, si de executie. Dar in conditii normale (presiune si temperatura constante) prefer dulce doar la fructe si cafea. Nu la naturi statice, flori sau peisaje, unde lirica suava a tuturor lucrarilor (de mici dimensiuni) respecta cu strasnicie perspectiva, volumele, tonul local si groaza de efort intelectual a privitorului.

Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua

Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.