Revolutia inutila

Ori de cate ori scriu despre PSD ma ia cu reverii: e ca si cum as scrie in conditii de libertate despre fostul PCR. Ma simt si stingherit si relaxat in aceasta postura. Ma astept sa patesc ceva rau pentru ca ii critic pe fruntasii Partidului Comunist. Realizez apoi ca nu mi se poate intampla mare lucru din moment ce, totusi, comunismul s-a prabusit. Care comunism? - aud imediat o voce din strafunduri. Nu e tot Iliescu coborand de la Frunze, via Ceausescu, marca inregistrata FSN & Kids?! Ma pregatesc sa mai scriu o data despre PSD, dupa ce m-am alintat cu o cafea tare si am trantit amuzat toate chepengurile subconstientului. Desi din adancurile lui parca se aude o voce stinsa: care cafea?!
N-am scris, inainte de '89, nici un cuvant despre Ceausescu, partid, regim. Ii declaram asta Anastasiei si din privirea ei inteleg ca trebuie sa mai am rabdare, deocamdata Ana are mere. Aveam destui prieteni care lucrau prin presa comunista. Unul dintre ei, ajuns ulterior un soi de disident spalacit, imi aratase cum compune un editorial de prima pagina: ia vreo zece pasaje aproape la intamplare din alte editoriale, le sudeaza, le garniseste cu doua-trei citate din Ceausescu si, intr-o jumatate de ceas, da gata un text fie semnat cu pseudonim, fie asumat, chipurile, de redactie. Urma la un moment dat sa plece in vacanta si mi-a spus ca scrisese in devans editoriale "cu Tovarasul" pentru toata vara; nu erau perisabile, pentru ca nu se schimba nimic si realitatea intruchipa o fictiune previzibila. Ma redescopar asadar scriind despre PSD la fel cum as fi facut-o despre fostul PCR. Intalnirea de miercuri a activului de partid din PSD a fost un film pe care-l mai vazusem de cateva sute de ori. Scenariul si regia erau aceleasi, personajele - neschimbate. Scrisesem de multe ori despre aceasta sedinta inainte ca ea sa aiba loc. Mi-am recitit cateva din textele despre PSD din ultimele luni si n-as avea nimic esential de corectat. In speranta ca nu voi fi suspectat de un acces de narcisism - iau la intamplare un fragment dintr-un comentariu pe care l-am publicat in iulie 2004: "in timp ce, in plan secund, Iliescu si Nastase se vor mai duela o vreme pentru amuzamentul prostimii, in prim-plan distractia s-a terminat si PSD-ul ultimilor ani isi strange lucrurile pentru a iesi din scena. Rinoceri cu pielea crapata si mai tinere hiene au inceput marea deplasare catre un alt ecosistem. Pe acesta l-au terminat. Aproape toate jocurile au fost facute si catre singurul scaun de crupier ramas liber se indreapta Ion Iliescu, cel mai batran comunist in putere dupa Fidel Castro. El va alege jucatorii, desi cu mana tremuratoare a lui Nastase. Se va stradui sa caute media ideala dintre Nicolae Vacaroiu si Daciana Sarbu. Chiar daca si-a schimbat de cateva ori firma de la intrare, PSD e ajuns din urma de blestemul neintreruptei sale prezente in fruntea topului celor mai puternice partide din Romania postcomunista: va sari peste prapastie doar daca se va reforma din temelii, iar primenitorul ce va infatisa noul partid pe la curtile Occidentului va fi unul din cei mai versati aparatcici de pe glob". Textul imi pare la fel de proaspat ca acum 6 luni si imi iau ingaduinta sa-l folosesc pe post de comentariu, la cald, al reuniunii de miercuri a PSD. N-am prevazut, e drept, cateva scene. De pilda, cine si-ar fi putut imagina ca discursul cel mai articulat despre viitorul partidului va veni din partea simbolului baronismului local - Marian Oprisan? Dupa cum n-aveam cum sa prezic ca tocmai aceasta intrunire ii va surprinde pe doi din "greii" PSD - Dan Ioan Popescu si Miron Mitrea - in vacanta. In rest - toate vechi. Iliescu revine in tromba cu elanul sau batranesc, primeste carnetul de membru cu numarul 001 si se considera un "factor de innoire a partidului". Combativitatea unor lideri locali s-a inmuiat pe parcursul celor 9 ore de plenara. Adrian Nastase si-a asumat responsabilitatea pentru ceea ce a marturisit ca nici nu stie cum sa defineasca - "semi-esec" sau "semi-victorie". Oricum, acest licar de asumare priveste doar "prezidentialele" pe care Nastase consimte ca le-a pierdut, intre cauzele infrangerii evocand renuntarea de catre PSD in turul al doilea la listele suplimentare in mediul rural. Scorul partidului nu e treaba lui Nastase. A fost, zice acelasi Nastase, un happy end. S-au facut auzite "mesaje de unitate", iar maraielile unor sefi de filiale n-au fost altceva decat dovezi ca PSD e un partid "dinamic" care si-a "regasit apetitul dezbaterilor". A fost infierat dusmanul de clasa care s-ar tine, afirma Iliescu, doar de "diversiuni si capcane": noua putere e incapabila; majoritatea parlamentara s-a castigat "prin santaj"; Basescu eeste un Lukasenka altoit cu Kucima care tiranizeaza o Romanie unde, conform modelelor invocate, se presupune ca opozantii puterii ar disparea fara urma, iar pe strazi s-ar putea intalni cete de ziaristi descapatanati. Iliescu a vorbit doar de structuri incasabile. Pentru el materia vitala a PSD-ului trebuie sa ramana betonul. Iliescu respinge ideea "dezbaterii mai multor plaforme" la proximul Congres al partidului si cere "o actiune comuna si unitara pentru elaborarea noilor documente de partid". L-a scuzat si pe Oprisan care "a avut o iesire emotionala".
Iliescu se intoarce intr-un PSD condus in ultimii ani, cu dispensa de la dansul, de Adrian Nastase. Putinii oameni din partid care ar putea ventila aerul statut din PSD sunt anihilati de vechile, adica de noile structuri din partid. Cu totii au ceva de impartit, pot santaja si pot fi santajati. Au facut afaceri impreuna si stiu ca au incalcat legea. Asa ca s-au strans ca un arici in jurul lui Iliescu pentru ca acum ii solidarizeaza frica: frica de Rafo, de stenograme, de contractele fara licitatie etc. Tineretul tace, e prea mic, iar locul a fost caldut. Nu cred in scenariile privind orice forma de revolutie interna in PSD. Democratizarea PSD s-ar putea produce doar printr-un impuls extern: un partid cu reflexe mafiotice nu poate fi reformat decat de justitie.

---

Despre autor: