Aproape toata lumea este constienta de faptul ca cei care fumeaza au valori crescute ale tensiunii arteriale si ale colesterolului, sufera de diabet sau au un risc extrem de mare de a suferi un accident vascular cerebral ori coronarian. Obezitatea vi

Aproape toata lumea este constienta de faptul ca cei care fumeaza au valori crescute ale tensiunii arteriale si ale colesterolului, sufera de diabet sau au un risc extrem de mare de a suferi un accident vascular cerebral ori coronarian. Obezitatea vine si ea sa potenteze toate aceste cauze. In multe situatiiAproape toata lumea este constienta de faptul ca cei care fumeaza au valori crescute ale tensiunii arteriale si ale colesterolului, sufera de diabet sau au un risc extrem de mare de a suferi un accident vascular cerebral ori coronarian. Obezitatea vine si ea sa potenteze toate aceste cauze. In multe situatii, pentru acesti oameni lipsa unui tratament adecvat, nerenuntarea la fumat si mentinerea unei diete neadecvate conduc mai devreme sau mai tarziu la iminenta producerii accidentului.

Sunt insa si persoane care nu prezinta toti acesti factori de risc, dar care totusi sufera accidente vasculare cerebrale si infarcturi, chiar la varste tinere.
Specialistii de la Clinica Mayo au incercat sa identifice care sunt factorii specifici care ne pot avertiza cu privire la iminenta producerii unui astfel de accident grav. Si au descoperit la toti cei care au suferit boli cardiovasculare prezenta in sange a urmatoarelor substante, in cantitati mari, semnificative:
4 Proteina C-reactiva (CRP)
4 Homocisteina
4 Fibrinogen
4 Lipoproteina(a)
Inca nu se cunosc cu precizie modul in care aceste substante sunt conectate la potentialul dezvoltarii bolilor cardiovasculare sau sunt simpli markeri, insa se naste ideea de a controla prezenta lor in cadrul examinarilor de rutina, alaturi de masurarea tensiunii si a valorilor colesterolului. Mai ales ca pentru a le cunoaste valorile e necesara si o singura picatura de sange! Prezenta lor constituie deci un semnal de alarma, mai ales cand aceste valori sunt inregistrate la persoane tinere sau la cele care au in familie persoane cu probleme cardiovasculare.
In plus, desi nu se cunosc aceste mecanisme, s-a constatat ca la toate aceste substante valorile normale sunt legate de o dieta sanatoasa si de practicarea de exercitii fizice. Cu aceasta ocazie cercetatorii pledeaza inca o data pentru importanta deprinderii obiceiurilor specifice unei vieti sanatoase.

Proteina C-reactiva

Proteina C reactiva (CRP) e produsa de ficat ca raspuns in cadrul sistemului imunitar si este un indicator pretios pentru o stare de inflamatie in organism. Inflamatia joaca un rol important in procesul de ateroscleroza, favorizand acumularea de grasimi si constituirea lor in placi de colesterol la nivelul vaselor sanguine.
Studiile au aratat ca persoanele care prezinta un nivel crescut al CRP au un risc de sapte ori mai mare de a face un infarct decat cele cu valori normale, de aici si importanta monitorizarii valorilor acesteia, dar trebuie tinut cont si de contextul in care e masurata (CRP e crescuta in infectii urinare, artrita reumatoida etc).
Asociatia Americana de Prevenire si Tratare a afectiunilor cardiace recomanda masurarea CRP mai ales la persoanele care au risc familial de a dezvolta o afectiune coronariana. Riscul este semnalizat de valori mai mari de 3 mg/L, iar masurarea trebuie repetata dupa cel putin doua saptamani

Homocisteina

E un aminoacid cu un rol important in refacerea si mentinerea integritatii tesuturilor. Studiile au indicat o corelatie intre nivelurile crescute de homocisteina si un risc de patru ori mai mare de a suferi un accident vascular cerebral, precum si prezenta unor boli de inima si chiar afectiuni vasculare periferice. Riscul creste enorm daca se adauga si hipertensiunea si fumatul. La femei in mod normal valorile serice ale homocisteinei sunt mai scazute datorita prezentei estrogenului, precum si la persoane care au o dieta bogata in acid folic si alte vitamine din complexul B- B6 si B12 - cereale, legume, salate. Valorile normale ar trebui sa se incadreze intre 5 si 15 micromoli la un litru de sange.

Fibrinogen

E o proteina care joaca un rol important in coagularea sangelui si refacerea tesuturilor. Prezenta in exces poate insa favoriza formarea cheagurilor ce pot bloca coronarele sau vasele creierului, provocand infarct sau AVC. De asemenea fibrinogenul in exces indica starea de inflamare specifica procesului de ateroscleroza si e intalnit mai ales la persoanele cu diabet, hipertensiune arteriala, care consuma alcool in exces. De asemenea, valori mari ale estrogenului, unele pilule contraceptive sau terapia hormonala cu estrogeni se asociaza cu valori crescute ale fibrinogenului.
Insa fumatul e cel mai strans legat de hiperfibrinogenemie, ca de altfel si de riscul formarii cheagurilor si a bolilor cardiovasculare, abandonarea acestui viciu reducand instantaneu aceste valori mari. In mod normal fibrinogenul trebuie sa masoare 200-400 mg/dl. Din pacate nu exista medicamente specifice pentru scaderea valorilor mari.

Lipoproteina(a)

Lp(a) e o lipida care se formeaza atunci cand colesterolul LDL se combina cu o proteina si este raspunzatoare pentru blocarea procesului de dizolvare a cheagurilor de sange. Studiile cercetatorilor au relevat legatura dintre nivelurile mari ale Lp(a) si cresterea riscului de complicatii cardiovasculare.
Nivelul sanguin al Lp(a) fluctueaza, fiind crescut si in multe afectiuni renale, la cei sub dializa, care sufera de diabet, precum si la femei in timpul graviditatii sau la menopauza. S-a observat ca aceste niveluri variaza si in timpul diverselor diete sau in functie de practicarea sportului.
Valori de peste 30 mg/dL sunt asociate cu un risc crescut, mai ales la persoanele cu antecedente heredocolaterale importante.
Administrarea de niacin (o vitamina din complexul B), de acizi grasi omega-3 sau estrogenul pot ajuta in reglarea valorilor crescute. De asemenea reducerea colesterolului LDL conduce la scaderea Lp(a) si ofera o protectie cardiovasculara reala.


Despre autor:

Libertatea

Sursa: Libertatea


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.