Suleap, primul roman din campionatul azer Marius Suleap va fi primul fotbalist roman care va evolua in campionatul Azerbaidjanului, urmand sa joace la FK Baku, echipa ce se afla pe primul loc la jumatatea competitiei, la egalitate de puncte cu alte
Suleap, primul roman din campionatul azer
Marius Suleap va fi primul fotbalist roman care va evolua in campionatul Azerbaidjanului, urmand sa joace la FK Baku, echipa ce se afla pe primul loc la jumatatea competitiei, la egalitate de puncte cu alte doua formatii, Garabagh si Karvan. Mijlocasul, care nu s-a prezentat la reunirea lotului lui Poli AEK, nemaintrand in vederile antrenorului Cosmin Olaroiu, a ajuns la un acord cu oficialii clubului timisorean in privinta rezilierii amiabile a contractului sau. In schimb, fotbalistul a renuntat la datoriile pe care ""Poli"" le avea la el.

Amicale - Anglia - Olanda, contra rasismului
Olanda, liderul grupei 1 de calificare la CM 2006, joaca astazi un meci amical, la Birmingham, impotriva Angliei. Selectionerul Marco Van Basten a optat pentru un lot cu multe noutati, fortat si de accidentarile unora dintre jucatorii de baza: van Nistelrooy, van Hooijdonk, Cocu si Robben. Antrenorul olandez nu a ezitat sa-l lase acasa pe Edgar Davids, din cauza faptului ca ""Pitbulul"" nu evolueaza la echipa sa de club, Inter Milano. Avand in vedere ca partida face parte dintr-o campanie impotriva rasismului, reprezentativa Olandei va juca in alb si negru, renuntand la echipamentul traditional portocaliu. Azi va evolua intr-un meci amical si Cehia, cealalta contracandidata a tricolorilor in cursa pentru CM 2006. Selectionata lui Karel Bruckner va intalni in deplasare nationala Sloveniei.
Alte amicale de azi: Bulgaria - Serbia-Muntenegru, Azerbaidjan - Moldova, Slovacia - Romania, Emiratele Arabe Unite - Elvetia, Slovenia - Cehia, Israel - Croatia, Malta - Norvegia, Egipt - Belgia, Polonia - Belarus, Irlanda - Portugalia, Anglia - Olanda, Germania - Argentina, Franta - Suedia, Italia - Rusia, Irlanda de Nord - Canada, Tara Galilor - Ungaria.
Preliminarii CM - Macedonia cu Andorra in grupa 1
In grupa 1 de calificare la CM 2006 se disputa astazi si un meci oficial: Macedonia - Andorra. Pana acum, ambele echipe si-au trecut in cont cate un rezultat surpriza. Macedonia a izbutit un egal, 2-2 cu Olanda, iar Andorra are la activ o victorie, 1-0, chiar impotriva echipei ex-iugoslave.
Clasamentul grupei 1: 1. Olanda 10p (4j); 2. Romania 10p (5j); 3. Cehia 9p (4j); 4. Finlanda 9p (5j); 5. Macedonia 4p (5j); 6. Andorra 3p (4j); 7. Armenia 1p (5j).
Meciurile de azi: Grupa 2: Kazahstan - Georgia; Albania - Ucraina; Grecia - Danemarca (TV Sport - 21:30)
Grupa 7: Spania - San Marino
""Poli"" AEK - Vin Moldovan si Contra
Desi in urma cu cateva zile a anuntat ca se retrage din activitate, Viorel Moldovan s-a razgandit ieri si a anuntat ca accepta oferta primita de la ""Poli"" AEK Timisoara. ""De patru zile nu mai am somn, gandindu-ma la faptul ca nu ma mai intalnesc cu acesti ani. Nu puteam sa-mi inchei astfel cariera si fotbalul a fost mai puternic decat mine"", a spus ""Moldobut"", care este asteptat astazi de Cosmin Olaroiu in cantonamentul echipei. Antrenorul timisorenilor a confirmat si faptul ca fundasul Cosmin Contra va evolua, de asemenea, sub culorile ""violete"".
Slovenia - Portar mort la antrenament
Nedzad Botonjici, portarul formatiei slovene NK Ljubljana, a decedat luni seara in timpul unui antrenament al echipei sale. Jucatorul, in varsta de 27 de ani, a suferit un atac de cord si nu a mai putut fi salvat. Botonjici era portarul titular al echipei. Nationala Sloveniei, aflata in cantonament in vederea amicalului de astazi cu Cehia, si-a suspendat imediat antrenamentul.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.