O femeie de 51 de ani și un adolescent de 14 ani au fost răniți după ce o dronă rusească s-a prăbușit pe un bloc din Galați.

O femeie în vârstă de 51 de ani și un copil de 14 ani au fost răniți după ce o dronă rusească s-a prăbușit, în noaptea de joi spre vineri, pe un bloc de locuințe din municipiul Galați. Impactul a fost urmat de o explozie puternică și de izbucnirea unui incendiu la etajul 10 al imobilului, provocând panică printre locatari și mobilizarea masivă a autorităților.

Două victime după ce o dronă a căzut peste un bloc în Galați

Potrivit reprezentanților ISU Galați, drona nu a lovit direct apartamentul afectat, ci plafonul blocului, iar explozia produsă după impact a distrus locuința aflată imediat dedesubt.

„Drona a lovit plafonul blocului și, în urma impactului, a avut loc o explozie care a afectat apartamentul de sub acesta”, a explicat purtătorul de cuvânt al ISU Galați, Cătălin Sion.

Femeia și adolescentul se aflau în apartamentul afectat în momentul exploziei. Cei doi au reușit să iasă singuri din locuință înainte de sosirea echipajelor de intervenție și au fost transportați ulterior la spital cu traumatisme și arsuri minore.

Autoritățile spun că întreaga încărcătură explozivă a dronei a detonat la impact, ceea ce a amplificat efectele exploziei și incendiului.

În total, aproximativ 70 de persoane au fost evacuate sau s-au autoevacuat din blocul afectat. Locatarii au ales, în majoritate, să meargă la rude sau prieteni, fără să solicite cazare temporară din partea autorităților locale.

Primăria Galați a anunțat că există locuințe sociale disponibile în cazul în care expertizele tehnice vor arăta că oamenii nu se pot întoarce rapid în apartamente.

Alertă aeriană și intervenție militară

Citește continuarea pe kudika.ro


Despre autor:


Ultima actualizare: 29 Mai 2026 - 07 : 05

Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.