back to top ∧

Info
x
info
 
 
OK


 
Info
x
info
 
 
 


Tracomani și röslerieni

 


 
 
miron_manega_gmail_com

5 mesaje
Membru din: 1/05/2009
Postat pe: 30 Septembrie 2012, ora 09:50

Începe să mă irite insistența și, mai ales, maniera în care sunt contestate unele abordări în materie de istorie și arheologie, anume cele care pledează pentru importanța istorică a tracilor sau, și mai „rău”, a dacilor. Toate sunt luate în derizoriu și băgate de-a valma în cazanul comun al „tracomaniei” sau „dacomaniei”, ca manifestări patologice ale insuficienței în materie de cercetare istorică.

Nu zic că nu sunt exagerări și aberații printre argumentele care susțin identitatea tracă sau daco-getică a culturii noastre și a multor altor culturi dar, până acum, nu am văzut contra-argumente științifice sau probe, ci doar referințe la alte teorii, calificative, ironii, sarcasme, bășcălii. Îmi vine să iau un anti-tracoman de guler și să-i zic așa, „neștiințific”: „Bă, știi câte statui de daci sunt în lume? Știi, bă, cum sunt ipostaziați dacii, în acele statui? De ce, bă, erau atât de frumoși și de mândri acești învinși, sculptați de învingători?”. A răspuns însă, deja, un doctor în istoria artelor pe nume Leonard Velcescu, prin lucrarea sa “Les Daces dans la sculpture romaine - Étude d’iconographie antique”, cu care și-a luat doctoratul la Sorbona, în 2000. O fi și el vreun tracoman...

Inventarul grosso modo al „impostorilor” traco-dacomani, menționați și caracterizați de contestatarii lor, include următoarele nume: Mihail Kogălniceanu, Cezar Bolliac, Mihai Eminescu, Bogdan Petriceicu-Hașdeu, Nicolae Densușianu, Mircea Eliade, Vasile Lovinescu, Romulus Vulcănescu, Al. Brătescu-Voinești, Edgar Papu, Iosif Constantin Drăgan, Napoleon Săvescu, ca să-i menționăm pe cei mai importanți. Unii erau niște exaltați (Kogălniceanu, Bolliac, Densușianu, Eminescu), alții doar „colaboraționiști” ai dacismului (Eliade, Lovinescu, Vulcănescu), unul era falsificator notoriu al plăcuțelor de plumb de la Sinaia (Hașdeu), altul era protocronist „fundamentalist” (Edgar Papu), unul era legionar și comunist (Iosif Constantin Drăgan), altul e medic (Napoleon Săvescu), iar Brătescu-Voinești - un fantezist care susținea că romanii au fost urmașii tracilor... Asta, la o adică, stă în picioare chiar de la prima vedere, dacă să dăm crezare legendei întemeierii Romei, cu cei doi frați crescuți de lupoaică, descendenți ai lui Eneas, eroul troian... Troia fiind, se știe, o ceate tracă.

Deci aceștia ar fi, în mare, principalii vinovați de „malpraxis istoric” iar toți „enoriașii” care le iau în serios teoriile sunt niște retardați semidocți sau sfertodocți. La lista de mai sus îi putem adăuga și pe istoricii Procopius din Cesareea, Flavius Aurelius Cassiodor, Flavius Iordanes și Carol Lundius care susțin, nici mai mult, nici mai puțin, că goții sunt descendenții geților, iar Zamolxe ar fi legislatorul lor suprem.

Trecând peste faptul că, adevărată sau nu, teoria acestora relevă, în cel mai rău caz, nevoia goților de a-și construi o ascendență ilustră (ceea ce înseamnă că geto-dacii aveau un prestigiu uriaș în epocă), este interesantă reacția noastră (a unora dintre noi) de respingere a oricărei tentative de recuperare a demnității naționale prin recurs la origine, pe motiv că falsificăm istoria. Cazul cu tăblițele de la Tărtăria este aproape notoriu. Suntem singurii care contestăm vechimea lor și concluzia istorică implicită, de mărturie a celei mai vechi scrieri de pe pământ.

Și, în timp ce noi băgăm adevărul sub preș, ca pe un gunoi, teoria “spațiului vid” din "Romänische Studien" a lui Eduard Robert Rösler (1871) se bucură de circulație și de credibilitate în toată Europa și chiar în lume, deși este un studiu pueril și aberant, care contrazice cele mai elementare cunoștințe de istorie… Cei care se iau de piept cu “tracomanii” ar putea dovedi aceeași osârdie în a-l pune la punct pe Rösler, dacă sunt atât de grijulii cu istoria noastră… Și dacă nu sunt cumva röslerieni.

Din păcate, aceste manipulări istorice, care, abil, invocă și incriminează chiar manipularea, au efect în spațiul public, prin aplombul cu care mimează autoritatea, fără a răspunde punctual la vreuna din problemele sensibile atinse de “tracomani”. Și astfel fezandați, din jena de cădea în capcana teoriei conspirației, acceptăm pe nemestecate chiar conspirația.

Poate că ar trebui să mutăm discuția din planul istoric în cel educațional. Nu știu dacă noi, românii, suntem buricul lumii, dar dacă avem cu ce să susținem asta, de ce să nu o facem? Hai să ne uităm în jur, să vedem cum fac alții: rușii, americanii, francezii, ungurii, evreii… Noi, de ce nu…? Răspunsul, după părerea mea, este: DE PROȘTI! Eu cred că e mult mai bine să li se spună copiilor, în școală, că sunt descendenții unui neam eroic, mândru și civilizat, și să li se inducă o responsabilitate morală pe măsură, decât să li se inducă ideea că suntem cu toții scursura Europei, ceea ce nu reclamă nicio responsabilitate. Pentru că, într-adevăr, nu e suficient să afirmi că ești cine ești, trebuie să și probezi asta, prin propriile fapte, prin propriile atitudini. Demnitatea, însă, se învață acasă și se dezvoltă la școală.

P.S. Care școală…?

Autor: Miron Manega

Sursa: www.certitudinea.ro/articole/istorie/view/tracomani-si-roslerieni

Raporteaza abuz de limbaj
| Varianta pentru tiparire a topicului Tracomani și röslerieni
Mergi la: