Recomandari 15:47
Recomandari 15:33
Recomandari ieri
Nu ai cont? Aboneaza-te
International scris de Diana Oprișan 19 Apr. 2022
Înaltul reprezentant pentru afaceri externe al Uniunii Europene, Josep Borrell, a avertizat luni că Rusia distruge "în mod intenţionat" patrimoniul cultural al Ucrainei în timpul invaziei acestei ţări care a început la 24 februarie, relatează EFE.
International scris de Alexandra Chivu 19 Apr. 2022
Peședintele francez Emmanuel Macron a declarat luni că dialogul său cu omologul rus Vladimir Putin a intrat în impas după descoperirea masacrelor în Ucraina. Rusia a calificat acuzaţiile potrivit cărora trupele sale au executat civili la Bucea în perioada în care au controlat oraşul drept „un fals monstruos” cu scopul de a denigra forțele moscovite.
Primele încărcături din noua tranşă de ajutor militar american pentru Ucraina au ajuns deja la frontierele ţării pentru a fi predate armatei ucrainene, a indicat luni Pentagonul, notează AFP. La sfârşitul săptămânii trecute, „patru zboruri au sosit din Statele Unite în regiune, cu diverse echipamente", a declarat un înalt responsabil din Departamentul american al Apărării, sub protecţia anonimatului.
International scris de Valentina Podgorneac 18 Apr. 2022
Italia și-a transferat din nou ambasada din Ucraina la Kiev și va începe să funcționeze începând de luni seara, a anunțat Guvernul de la Roma.
Politica scris de Alexandra Chivu 18 Apr. 2022
Premierul Republicii Moldova, Natalia Gavriliță, a explicat luni că țara sa este alături de Ucraina cu ajutoare umanitare, însă sprijinul militar în fața invaziei ruse trebuie să vină de la alte teritorii cu posibilități mai mari.
International scris de Alexandra Chivu 18 Apr. 2022
O primă repetiție pentru parada militară din data de 9 mai din Piața Roșie cu ocazia Zilei Victoriei împotriva Germaniei naziste a avut loc luni, la Alabino, o suburbie a Moscovei. La ceremonie au participat aproximativ 11.000 de militari, conform RIA Novosti. Conform unor analiști, Rusia va încerca să grăbească zilele acestea ofensiva din Donbas, în estul Ucrainei, pentru a revendica o victorie pe câmpul de luptă înainte de 9 mai.
Preşedintele Serbiei Aleksandar Vucic a acuzat duminică noapte Ucraina şi o ţară neidentificată din Uniunea Europeană că se află în spatele unei serii de ameninţări false cu bombă vizând avioane de pasageri ale companiei Air Serbia, relatează luni Reuters.
International scris de Clara Vacaru 18 Apr. 2022
În cel mai recent mesaj publicat pe Facebook, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, spune că rușii vor ataca puternic, în viitorul apropiat, Donbas, așa cum au făcut și cu orașul-port Mariupol.
Ihor Jovkva, adjunctul şefului Oficiului preşedintelui Volodimir Zelenski a anunțat că Ucraina a completat un chestionar care va constitui un punct de plecare pentru ca Uniunea Europeană (UE) să decidă cu privire la aderarea țării aflate în război cu Rusia.
International scris de Alexandra Chivu 17 Apr. 2022
Un sat liniştit cu ziduri albe din sudul Spaniei şi-a schimbat numele în Ucraina în semn de solidaritate cu locuitorii prinşi în conflictul declanşat de Rusia, care are loc la peste 4.000 de kilometri distanţă, transmite Reuters. Pe o plăcuţă indicatoare aflată în sensul giratoriu de la intrarea în sat, Ucraina a înlocuit Fuentes de Andalucia, iar alături a fost pictat un steag albastru şi galben.
Armata rusă a cerut din nou forţelor ucrainene din oraşul-port Mariupol să se predea, transmite dpa.Într-o declaraţie, generalul-maior Mihail Mizinţev afirmă că, luând în considerare situaţia catastrofală de la oţelăria Azovstal, luptătorilor ucraineni şi "mercenarilor străini" aflaţi în captivitate li se propune să înceteze ostilităţile şi să depună armele duminică, începând cu ora 6:00 (03:00 GMT).
„Holodomor”, din cuvintele ucrainene „golod” (n.r. foamete) și „mor” (n.r. pieire în masă, epidemie), a fost una dintre cele mai grave catastrofe naționale ale ucrainenilor din istoria modernă, cu un număr de morți estimat la 10 milioane. În apogeul foametei ucrainene din 1932-1933, episod guvernat de Iosif Stalin, oameni lihniți au cutreierat prin țară, disperați după orice de mâncare. În satul Stavyshche, un tânăr țăran a privit cum rătăcitorii săpau în grădini cu mâinile în încercarea de a găsi de-ale gurii. Mulți erau atât de slabi, încât trupurile lor au început să se umfle și să miroasă din cauza lipsei de nutrienți. „Îi puteai vedea umblând, apoi căzând din picioare”, a rememorat el. Politico relatează că acum Vladimir Putin încearcă din nou să aducă Ucraina în punctul din urmă cu 90 de ani, pentru a o îngenunchea.
CNN scrie că mulți dintre oficialii occidentali cu care a discutat au marcat că este dificil de prezis cât timp ar putea dura războiul ruso-ucrainean, dar majoritatea susțin că nu există indicii că obiectivele finale ale președintelui rus Vladimir Putin s-au schimbat. Ei au adăugat că este puțin probabil ca acesta să fie interesat de negocieri diplomatice, dacă nu se va confrunta cu o înfrângere militară.
International scris de Clara Vacaru 15 Apr. 2022
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis un nou mesaj, la împlinirea a 50 de zile de când Ucraina a fost invadată de Rusia.
International scris de Valentina Podgorneac 14 Apr. 2022
Reprezentanţi ai Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) şi ai Consiliului Europei au cerut joi Rusiei să nu mai atace lăcaşe de cult şi locuri cu semnificaţie religioasă din Ucraina, transmite dpa.
Social scris de Clara Vacaru 14 Apr. 2022
Sasha Makoviy, femeia care a scris datele de contact pe spatele fetiței sale, pentru ca aceasta să fie recuoscută în cazul în care părinții ei sunt uciși, a ajuns în siguranță în Franța, după ce a trecut prin România.
International scris de Diana Oprișan 14 Apr. 2022
Refuzul preşedintelui francez Emmanuel Macron de a denunţa miercuri un genocid în Ucraina de către armata rusă este "foarte dureros", a deplâns omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, transmite AFP.
International scris de Clara Vacaru 13 Apr. 2022
Preşedintele rus Vladimir Putin a spus, în timpul unei întâlniri cu oamenii de afaceri ruși, că ”ceea ce se întâmplă în Ucraina este o tragedie, dar nu am avut de ales”.
International scris de Alexandra Chivu 13 Apr. 2022
„Am nevoie de muniție, nu de o plimbare”, a replicat președintele ucrainean Volodimir Zelenski în 26 februarie, după ce SUA i-au propus să-l extragă din Kiev, pentru a nu fi ucis și pentru a putea conduce țara din exil. El a rămas pe front. Deși a dorit mai mult ajutor de la Occident, anume o implicare activă în războiul cu Rusia, țările membre NATO au decis să nu intervină de facto, dar armele lor, da. Sprijinul militar din Vest este esențial pentru ca armata ucraineană să facă față invaziei forțelor moscovite, mai ales acum, după ce soldații lui Vladimir Putin au anunțat că pregătesc o ofensivă brutală pe frontul de Est.
International scris de Diana Oprișan 13 Apr. 2022
Preşedintele Joe Biden a confirmat marţi faptul că l-a acuzat pe omologul său rus Vladimir Putin de comiterea unui genocid în Ucraina, la câteva ore după ce a folosit acest cuvânt pentru prima dată pentru a descrie situaţia din ţara invadată de forţele ruse, transmite AFP.
International scris de Alexandra Chivu 12 Apr. 2022
Președintele rus Vladimir Putin a declarat, marți, în cadrul vizitei la Cosmodromul din Extremul Orient al Rusiei, că operațiunea militară a Moscovei în Ucraina își va îndeplini obiectivele „nobile”, conform Reuters și EFE.
Entertainment scris de Clara Vacaru 12 Apr. 2022
Mașa, ursoaica din Ucraina adusă recent la Sanctuarul de la Zărnești pentru a fi salvată din calea războiului, a murit.
Ministerul Apărării britanic a informat marți, pe Twitter, într-un buletin regulat, că luptele din estul Ucrainei se vor intensifica în următoarele două-trei săptămâni. De asemenea, autoritățile din Regatul Unit au transmis și că armata rusă continuă să se retragă din Belarus pentru a se redesfășura în susținerea operațiunilor din estul țării atacate.
Showbiz scris de Diana Oprișan 12 Apr. 2022
Cătălin Morașanu este unul dintre românii care nu au putut sta cu mâinile în sân în ceea ce privește oferirea de ajutor ucrainenilor care au fugit din calea războiului, pentru a-și salva viața și sperând la o lume mai bună.
International scris de Diana Oprișan 12 Apr. 2022
Şeful diplomaţiei europene Josep Borrell a acuzat luni Rusia că "provoacă foamete în lume" prin războiul pe care îl duce în Ucraina, distrugând stocuri de grâu şi împiedicând exportarea acestuia, în special în Africa, relatează AFP.
International scris de Alexandra Chivu 11 Apr. 2022
Sistemul de rachete S-300 pe care Slovacia l-a donat Ucrainei este în continuare operațional, așa că informațiile Rusiei privind distrugerea lui sunt o altă minciună a președintelui rus Vladimir Putin, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului Apărării, Martina Koval Kakascikova, pentru agrenția de presă slovacă TASR. Vești cu privire la distrugerea acestor sisteme au apărut și duminică, dar premierul slovac Eduard Heger le-a infirmat.
Ucraina susține că soldații ruși care au ocupat fosta centrală nucleară de la Cernobîl au furat 133 de „substanțe letale” din laboratoarele de cercetare. „Locația substanțelor furate este în prezent necunoscută”, conform unei postări pe Facebook a agenției de stat a Ucrainei pentru gestionarea zonei de excludere.
Ministrul Afacerilor Externe ucrainean Dmitro Kuleba a declarat din nou că a fost o greșeală strategică faptul că Germania și Franța s-au opus aderării Ucrainei la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) în anul 2008. Oficialul susține că acum țara aflată în război cu Rusia plătește pentru această eroare.
International scris de Clara Vacaru 11 Apr. 2022
Liderul cecen Ramzan Kadîrov a declarat, într-un videoclip postat luni dimineața pe canalul său Telegram, că va ataca și Kievul, dar și alte orașe din Ucraina, nu doar Mariupolul.
Miniştrii de externe ai ţărilor din Uniunea Europeană vor analiza luni, la Luxemburg, al şaselea pachet de sancţiuni contra Moscovei.
International scris de Valentina Podgorneac 10 Apr. 2022
Ucraina a interzis toate importurile din Rusia, care înainte de război era unul dintre cei mai importanţi parteneri comerciali ai săi cu importuri de aproximativ şase miliarde de dolari pe an, şi de asemenea a cerut şi altor state să urmeze acest exemplu şi să impună sancţiuni economice mai dure regimului de la Moscova, informează Reuters.
International scris de Clara Vacaru 08 Apr. 2022
O gară din orașul Kramatorsk din estul Ucrainei a fost lovită de două rachete, lăsând în urmă zeci de morți și peste 100 de răniți.
International scris de Alexandra Chivu 08 Apr. 2022
Forţele ruse s-au retras complet din nordul Ucrainei spre Belarus şi Rusia, a transmis vineri Ministerul Apărării al Marii Britanii, informează Reuters şi AFP. Cel puţin o parte a acestor trupe vor fi transferate spre estul Ucrainei pentru a lupta în Donbas, potrivit Londrei.
International scris de Diana Oprișan 07 Apr. 2022
Kievul a acuzat joi Ungaria că "îl ajută pe Putin" în războiul împotriva Ucrainei, la o zi după ce premierul ungar Viktor Orban s-a declarat dispus să plătească în ruble pentru gazul rusesc, spre deosebire de celelalte ţări din UE, relatează AFP.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a subliniat joi că invazia rusă în Ucraina nu doar că a afectat securitatea în Europa, ci şi a "zdruncinat întreaga ordine internaţională", transmite EFE.
International scris de Alexandra Chivu 07 Apr. 2022
Spionajul german a interceptat convorbiri între soldații ruși aflați în Ucraina care se presupune că ar putea constitui o dovadă că împușcarea civililor ar face parte din strategia de război a Rusiei în țara vecină, a transmis joi săptămânalul Der Spiegel. Într-o conversație se aude un bărbat afirmând că „mai întâi civilii sunt interogați, apoi împușcați”.
După războiul cu Rusia, Ucraina va avea nevoie de un plan de reconstrucție similar cu cel oferit de Statele Unite ale Americii (SUA) după Al Doilea Război Mondial, a declarat miercuri comisarul european pentru Buget, Johannes Hahn. El a reiterat că, pentru moment, UE nu vrea să înceapă o nouă schemă de împrumut în comun pentru a face faţă consecinţelor economice şi sociale pentru blocul comunitar ale războiului din Ucraina.
Fiecare zi dezvăluie tot mai multe atrocități comise de armata rusă în orașul ucrainean Bucea. Trupuri arse, aruncate în stradă, oameni evecutați în propriile case, violuri și cruzimi de neimaginat. Cel care a coordonat teroarea asupra civililor din împrejurimile Kievului este locotenentul Azatbek Omurbekov. Numit de presa internațională „măcelarul din Bucea” și medaliat de Ministerul Apărării, colonelul a primit binecuvântarea Bisericii Ruse înainte de a pleca la război. Președintele Volodimir Zelenski cere un tribunal pe modelul celui de la Nuremberg care să pedepsească vinovații, iar Moscova acuză în continuare Kievul că înscenează totul, cu ajutorul Statelor Unite ale Americii.
Entertainment scris de Clara Vacaru 07 Apr. 2022
Membrii trupei Metallica au donat jumătate de milion de dolari poporului ucrainean.
Foloseste formularul de mai jos