Recomandari ieri
Recomandari 23 Apr.
Nu ai cont? Aboneaza-te
Sanatate scris de Alexandra Chivu 14 Sep. 2022
Primul elicopter SMURD american Black Hawk abia a început testele în Polonia şi va ajunge în România în luna ianuarie a acestui an. Până atunci, ne descurcăm cu ce avem, adică 16 elicoptere de salvare de la Ministerul de Interne.
International scris de Diana Oprișan 05 May. 2022
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a îndemnat miercuri pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres, să ajute la "salvarea" răniţilor care se află la combinatul siderurgic Azovstal, asediat şi bombardat de trupele ruse, notează AFP.
Social scris de Alexandra Chivu 16 Feb. 2022
113 este numărul prin care persoanele cu deficiențe de auz și de vorbire pot cere ajutor. Serviciul, deși bine intenționat, are o procedură greoaie care îi îndepărtează pe oameni de sprijinul ce poate face diferența între viață și moarte.
Showbiz scris de Diana Oprișan 19 Sep. 2021
Elena Merișoreanu trece prin clipe de coșmar, după ce a fost infectată cu COVID-19. Vedeta a ajuns seara trecută la spital, după ce însăși artista a chemat salvarea. Nu este singura problemă de sănătate pe care a avut-o în ultima vreme, având în vedere că a suferit o operație la fiere care i-a dat, de asemenea, mari bătăi de cap.
Showbiz scris de Diana Oprișan 06 Sep. 2021
Zilele acestea, Marina Voica a ajuns din nou la spital. Imediat după ce și-a revenit, vedeta a oferit primul interviu despre problemă cu care se confruntă și care, de ceva vreme, îi dau serioase bătăi de cap. Ea a fost nevoită să cheme salvarea, deși la început nu era de acord cu aceste idei, iar medicii i-au oferit toate îngrijirile de care avea nevoie. Ce i sa întâmplat, de fapt!
Showbiz scris de Diana Oprișan 16 Aug. 2021
Momente de panică pentru Andreea Tonciu și soțul ei, Daniel Niculescu. Fiica lor a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce s-a simțit extrem de rău cu o seară în urmă. Neștiind ce este de făcut, părinții eu au solicitat ajutorul medicilor, iar bruneta s-a enervat extrem de tare, fiind nevoită să apeleze de trei ori la salvare.
Social scris de Lorena Martin 23 Jul. 2021
O tânără turistă de 27 de ani, din Satu Mare, blocată prin alunecare în abruptul din Cheile Galbenei, în zona Padiş a fost salvată de patrulele Salvamo
Showbiz scris de Diana Oprișan 21 Jul. 2021
Cristina Cioran a avut parte zilele acestea de coșmarul vieții sale. Vedeta a fost nevoită să nască prematur, dar nu a dat niciun detaliu până acum despre motivul pentru care a ajuns în această situație. Fanii au vrut să afle chiar de la ea de ce a adus-o pe lume pe micuța sa cu două luni înainte de termen. După ce și-a mai revenit puțin, actrița le-a oferit explicațiile de care aveau nevoie.
International 23 Jan. 2021
Oameni de ştiinţă britanici au dezvoltat un robot în formă de meduză pentru a putea explora recifurile de corali fără a le deteriora.
Social scris de Lorena Martin 21 Jan. 2021
O căprioară care a rămas blocată într-un sloi de gheață pe Valea Caselor a fost salvată de pompierii din cadrul ISU Alba.
International scris de Lorena Martin 13 Jan. 2021
Mai mulți muncitori care deszăpezeau o cale ferată din Austria au salvat o capră sălbatică ce era îngropată în omăt.
International scris de Lorena Martin 24 Nov. 2020
Un bărbat din Florida și-a riscat viața pentru a-și salva cățelușul atacat de un aligator.
International scris de Lorena Martin 23 Nov. 2020
50 de persoane au participat la operațiunea de salvare a elefantului, dintr-o fântână adâncă de 16 metri, din Dharmapuri, sudul Indiei.
International scris de Lorena Martin 02 Nov. 2020
O pisică a fost rănită în urma unui cutremur devastator și a petrecut mai mult de o zi sub zidurile dărâmate, până a fost găsită de un câine poliți
Business 16 Jul. 2020
Cum inovezi și te miști înaintea celorlalți din piață, lucru esențial în business? O întrebare dificilă.
International 03 Jul. 2020
O alunecare de teren ce a avut loc în Myanmar a distrus o mină și a ucis cel puțin 162 de persoane.
Social 07 Apr. 2020
Mai multe companii importante, dar și numeroși antreprenori români semnează un manifest pentru salvarea economiei, adresat autorităților.
Politica 16 Oct. 2019
Prezenta la semnarea proiectului "Multirisc Modul III", destinat imbunatatirii pregatirii personalului IGSU, Serviciilor de Ambulanta, Unitatilor si Compartimentelor de Primiri Urgente, Salvamont si Salvaspeo, presedintele PSD, Viorica Dancila, isi exprima speranta ca noul noul Guvern sa duca mai departe proiectele destinate salvarii oamenilor.
Social 07 Apr. 2019
Problema poluarii mediului este una dintre cele mai grave din ziua de astazi.
International 14 Mar. 2019
O femeie si animalul sau de companie si-au pierdut viata dupa ce au fost loviti de tren, informeaza autoritatile din Germania, unde a avut loc incidentul.
Un barbat din statul New York a intrat intr-un lac inghetat pentru a salva doi caini care cazusera prin gheata, relateaza miercuri UPI.
Politica 11 Sep. 2018
Fostul premier Victor Ponta prezinta un plan pentru "salvarea Romaniei", sustinand ca va face tot ce tine de el pentru a scapa tara de aceasta "pesta politica".
Politica 25 Jul. 2018
Unul dintre cele mai devastatoare dezastre care pot lovi este un incediu - greu de controlat odata izbucnit, indiferent ca este in interior sau in exterior. De cele mai multe ori deciziile de moment fac diferenta dintre viata si moarte. Pierderea lucrurilor materiale este insignifianta, insa atunci cand se inregistreaza si victime lucrurile devin cu adevarat tragice. In ideea de a incerca sa se diminueze dimensiunea evenimentelor, IGSU (Inspectoratul General de Situatii de Urgenta) pune la dispozitie un ghid online pentru a invata populatia cum sa actioneze si sa reactioneze in cazul unor incendii. In plus, sunt si cateva completari de prevenire.
Politica scris de Clara Vacaru 08 Jul. 2018
Dificila misiune de evacuare a celor 12 copii si a antrenorului lor de fotbal care sunt blocati de 15 zile intr-o pestera inundata din Thailanda a inceput duminica si ar trebui sa dureze doua-trei zile, au anuntat coordonatorii celulei de criza. Operatiunea este amenintata de sosirea unui nou val de ploi, care risca sa determine cresterea nivelului apei in interiorul pesterii, informeaza AFP.
Incredibil 15 Jun. 2018
Atunci cand exista dragoste, exista si sanse. Nu este o concluzie lacrimogena, ci o dovedesc faptele. Mai exact, o felina care renuntase sa mai spere ca va fi salvata, a primit a doua sansa cand a fost zarita de o femeie. Acesta nu a renuntat pana cand pisica nu a ajuns sa fie sanatoasa.
Yuppy 12 Jun. 2018
Aproape toate povestile care implica niste animale se vor dovedi fie inspirationale, fie amuzante. Un clip video devenit viral in foarte scurt timp, prin care s-a documentat salvarea a trei pisoi aproape morti, este dovada ca inca exista bunatate in lume.
Social scris de Clara Vacaru 22 Mar. 2018
O angajata a Primariei Timisoara a suferit un atac de panica si a chemat ambulanta, dupa ce a aflat ca salariul ii va fi micsorat la 5.000 de lei, in urma evaluarilor pe care le-a dispus primarul municipiului.
Social 18 Mar. 2018
Salvamontistii din Mures efectueaza, duminica, o actiune de salvare in muntii Gurghiu, unde 35 de turisti au ramas blocati din cauza vremii nefavorabile.
International 19 Jan. 2018
O drona a fost folosita pentru a salva doi oameni de la inec, pentru prima oara, in Australia.
Social 17 Dec. 2017
Apel pentru salvarea fetitei de patru ani, grav ranite in urma accidentului de sambta, din Harman, Brasov. Tatal sau, jandarmul Florin Cioanca a murit alaturi de cealalata fiica a sa, in varsta de trei ani, in accidentul in care au fost implicate patru masini.
Politica scris de Clara Vacaru 10 Oct. 2017
Fostul prim-ministru Victor Ponta a reacţionat, luni seară, după declaraţiile făcute de premier la Antena 3 despre remaniere şi despre relaţia cu Liviu Dragnea, Ponta spunând că, dacă are curaj acum, Mihai Tudose poate salva PSD.
Social 06 Sep. 2017
Nimeni nu poate intui ce se va intampla in secunda urmatoare. Destinul ne surprinde de fiecare data, insa asta nu inseamna ca trebuie sa asteptam ca viata sa decida pentru noi. Exista cateva modalitati prin care putem sa ne pregatim pentru situatii neasteptate, care ne pot afecta. Iata 8 sfaturi care ar putea sa iti salveze viata intr-o zi, potrivit Unbelievable-facts.com .
Social 16 Aug. 2017
Turistii au facut lant uman pentru a salva doua surori care riscau sa se inece. Fetele se jucau in apa cand au fost trase de curentii puternici, in statiunea Eforie Nord.
Incredibil 06 Jul. 2017
Politistul in varsta de 44 de ani se afla in timpul liber cand, pe Drumul National 12, a vazut un autoturism care a iesit de pe drum si a plonjat intr-o balta.
International 28 Jun. 2017
O romanca a ajutat la salvarea unei adolescente disparute, tinute captiva de un barbat in varsta de 31 e ani, in Georgia.
International scris de Clara Vacaru 14 Jun. 2017
Un barbat a fost salvat din flacari la aproximativ 12 ore dupa izbucnirea incendiului din Grenfell Tower, Londra, relateaza Daily Mail.
Social 16 Feb. 2017
Exista cativa pasi care trebuie urmati pentru ca modul de functionare al acestuia sa nu fie serios afectat, insa timpul este pretios.
Social 26 Jan. 2017
Odata cu lansarea filmului Cainele, adevaratul meu prieten (A dog’s purpose) , Grand Cinema & More le ofera sansa cinefililor de a trai scenariul filmului. Sub conceptul Cainii pe care ii salvam ajung sa ne salveze, vizitatorii cinematografului vor putea adopta unul dintre cainii adapostiti de Asociatia Pentru Protectia Animalelor Robi.
Foloseste formularul de mai jos