Recomandari ieri
Recomandari 24 Apr.
Nu ai cont? Aboneaza-te
Politica scris de Alexandra Chivu 29 Apr. 2022
Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit, vineri, la Palatul Cotroceni, pe premierul Bulgariei, Kiril Petkov, care efectuează o vizită de lucru în România.
Politica scris de Alexandra Chivu 07 Apr. 2022
Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri seară că PSD va da premierul în viitoarele alegeri dacă Nicolae Ciucă va prelua şefia PNL. Amintim că președintele Senatului, Florin Cîţu, s-a pronunţat în favoarea comasării alegerilor locale şi parlamentare din 2024, spunând că avantajul ar fi reprezentat de costurile mai reduse pentru România, mai ales în contextul în care în acelaşi an au loc şi alegeri prezidenţiale şi europarlamentare.
Social scris de Clara Vacaru 05 Apr. 2022
La mai mult de 24 de ore de la momentul în care a făcut publică operațiunea de kompromat împotriva sa, jurnalista de investigații Emilia Șercan le lansează o serie de întrebări publice pentru premier și nu numai.
Politica scris de Alexandra Chivu 28 Mar. 2022
Premierul Nicolae Ciucă va participa azi la reuniunea șefilor de Guvern ai statelor NATO din Europa de Sud-Est, organizată la Sofia. Conform unui comunicat al Guvernului, reuniunea va fi găzduită de prim-ministrul Republicii Bulgaria, Kiril Petkov.
Politica scris de Diana Oprișan 24 Mar. 2022
Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Nicolae Ciucă participă, joi, la reuniunea extraordinară a şefilor de stat şi de guvern din ţările membre NATO, organizată la Cartierul General al Alianţei din Bruxelles, a informat Administraţia Prezidenţială.
International scris de Alexandra Chivu 22 Mar. 2022
Premierul ungar Viktor Orban a declarat că „pe masa NATO” se află „propuneri periculoase” cu privire la Ucraina, a transmis agenția MTI. Ce a declarat prim-ministrul Ungariei în legătură cu livrările energetice din Rusia?
Politica scris de Diana Oprișan 18 Mar. 2022
Premierul Nicolae Ciucă a transmis, vineri, condoleanţe familiei militarului care şi-a pierdut viaţa în poligonul de la Smârdan, în timpul unei activităţi de instruire cu tancurile.
International scris de Valentina Podgorneac 12 Mar. 2022
Premierul Naftali Bennett l-a îndemnat pe președintelui ucrainean, Vladimir Zelenski, să accepte cerințele președintelui rus, Vladimir Putin pentru a pune capăt războiului.
Politica scris de Diana Oprișan 09 Mar. 2022
Guvernul va aproba, în şedinţa de miercuri, un memorandum în vederea contractării unui împrumut de 600 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiţii pentru Spitalul Regional de Urgenţă de la Craiova, anunţă premierul Nicolae Ciucă.
Politica scris de Alexandra Chivu 25 Feb. 2022
România ar putea deschide alte patru puncte de trecere a frontierei cu Ucraina, pentru a face faţă valului de refugiaţi, a anunţat, vineri seară, premierul Nicolae Ciucă, cu prilejul unei vizite în Punctul de trecere a frontierei Siret. Oficialul a menționat că această măsură poate fi luată în urma unor discuţii cu ucrainenii.
Politica scris de Diana Oprișan 11 Feb. 2022
Premierul Nicolae Ciucă se află, vineri, în vizită la Chişinău, pentru şedinţa comună a celor două guverne, român şi moldovean, context în care se va întâlni cu membri ai Parlamentului, dar şi cu reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe Române din Republica Moldova, arată o informare a Executivului.
Politica scris de Alexandra Chivu 10 Feb. 2022
Parchetul General a deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări in rem, ca urmare a unei plângeri în care se reclamă faptul că premierul Nicolae Ciucă a plagiat în teza de doctorat. Informaţia a fost confirmată de procurorul Alexandru Ionescu, purtătorul de cuvânt al Parchetului General, care a precizat că plângerea a fost depusă la sfârşitul lunii ianuarie, dosarul fiind constituit la Secţia de urmărire penală şi criminalistică.
Politica scris de Diana Oprișan 10 Feb. 2022
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că a avut, miercuri, o întâlnire cu premierul Nicolae Ciucă şi cu liderii formaţiunilor din coaliţia de guvernare, pentru a încerca să rezolve problema crizei energetice, care reprezintă o prioritate a actualei guvernări.
Politica scris de Diana Oprișan 08 Feb. 2022
Premierul Nicolae Ciucă dezaprobă actul de agresivitate îndreptat împotriva unui membru al Guvernului, în cadrul unei dezbateri în Parlament şi face apel la "decenţă şi responsabilitate".
Politica scris de Diana Oprișan 05 Feb. 2022
Prim-ministrul Nicolae Ciucă a avut o convorbire telefonică, vineri, cu omologul său bulgar, Kiril Petkov, fiind abordată pe larg agenda bilaterală cu accent pe componentele de interconectare peste Dunăre şi dragare a şenalului navigabil al fluviului, precum şi organizarea, la Sofia, a unei şedinţe comune a celor două Guverne, în lunile septembrie-octombrie.
Politica scris de Diana Oprișan 04 Feb. 2022
Prim-ministrul Nicolae Ciucă şi ministrul Economiei, Florin Marian Spătaru, s-au întâlnit, joi, cu reprezentanţii MEDEF (Mouvement des Entreprises de France), organizaţie care reuneşte peste 75% dintre companiile din Franţa, şi care au transmis dorinţa de investi în economia României, în domenii care să genereze dezvoltare şi noi locuri de muncă, a informat Guvernul.
Politica scris de Diana Oprișan 01 Feb. 2022
Premierul Nicolae Ciucă şi rectori ai mai multor universităţi din Consorţiul Universitaria au discutat, marţi, despre extinderea sferei de aplicare a reformei din PNRR, respectiv crearea unei rute profesionale complete pentru învăţământul tehnic superior, cu un buget de 338 milioane de euro, în baza căruia să fie dezvoltate zece consorţii regionale şi să fie dezvoltate şi dotate zece campusuri profesionale integrate.
Politica scris de Diana Oprișan 19 Jan. 2022
Preşedintele Senatului, liderul liberal Florin Cîţu, a declarat marţi seara că premierul Nicolae Ciucă i-a transmis că a trimis teza sa de doctorat, spre verificare, către o comisie care să ateste că nu este plagiat.
Preşedintele Klaus Iohannis consideră corectă şi necesară decizia premierului Nicolae Ciucă de a solicita analizarea tezei sale de doctorat de către Comisia de etică a Universităţii Naţionale de Apărare, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.
Politica scris de Alexandra Chivu 18 Jan. 2022
Premierul Nicolae Ciucă a solicitat analizarea lucrării sale de doctorat, susţinută în 2003, intitulată "Dimensiunea angajării armatei României în operaţiuni întrunite multinaţionale", de către Comisia de etică a Universităţii Naţionale de Apărare (UNAp), instituţia organizatoare de studii de doctorat în care s-a susţinut teza.
Politica scris de Diana Oprișan 07 Jan. 2022
Prim-ministrul Nicolae Ciucă a discutat, joi, cu autorităţile de management şi ministerele de resort pe tema absorbţiei fondurilor europene, solicitând simplificarea procedurilor, reducerea birocraţiei şi cursuri de pregătire a angajaţilor implicaţi în gestionarea banilor de la UE.
Politica scris de Diana Oprișan 31 Dec. 2021
România este o ţară care are relevanţă în interiorul Uniunii Europene şi în al Alianţei Nord-Atlantice, a declarat, joi seară, într-o emisiune la TVR 1, premierul Nicolae Ciucă.
Prim-ministrul Nicolae Ciucă a semnat deciziile privind numirea în funcţie a unor secretari de stat la Ministerul Muncii, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei şi Ministerul Dezvoltării.
Politica scris de Alexandra Chivu 31 Dec. 2021
Premierul Nicolae Ciucă a admis, joi seară, posibilitatea introducerii obligativităţii certificatului verde fie prin adoptarea într-o sesiune extraordinară a Parlamentului, fie prin asumarea răspunderii Guvernului.
Politica scris de Diana Oprișan 28 Dec. 2021
Aplicarea unui cadru normativ predictibil şi eficient în raport cu mediul de afaceri şi investitorii se numără printre temele abordate în prima întâlnire pe care premierul Nicolae Ciucă a avut-o cu membrii Consiliului Director al AmCham România.
Politica scris de Alexandra Chivu 25 Dec. 2021
Premierul Nicolae Ciucă a transmis, vineri, un mesaj cu prilejul Crăciunului, în care subliniază că şi anul acesta este marcat de presiunea crizei sanitare provocate de pandemie şi arată că responsabilitatea cu care românii vor înţelege să petreacă sărbătorile "este poate cel mai frumos dar" oferit celorlalţi.
Politica scris de Diana Oprișan 23 Dec. 2021
Premierul Nicolae Ciucă a cerut, joi, prefecţilor, într-o videoconferinţă, să fie pregătiţi cu un set de măsuri, astfel încât, pe perioada sărbătorilor de iarnă, să intervină din timp dacă situaţia o va impune.
Politica scris de Diana Oprișan 21 Dec. 2021
Prim-ministrul Nicolae Ciucă a prezentat, în cadrul întrevederii pe care a avut-o luni, la Bruxelles, cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, principalele priorităţi ale Guvernului şi a oferit asigurări privind angajamentul României de a sprijini în continuare, ca stat "profund" ataşat proiectului european şi valorilor sale fundamentale, eforturile de consolidare a coeziunii şi convergenţei la nivelul UE.
Politica scris de Diana Oprișan 20 Dec. 2021
Prim-ministrul Nicolae Ciucă efectuează luni şi marţi o vizită la Bruxelles, pentru o serie de întrevederi cu înalţi oficiali ai instituţiilor europene şi NATO.
Politica scris de Alexandra Chivu 15 Dec. 2021
Premierul Nicolae Ciucă i-a cerut ministrului Cercetării, Florin Roman, să clarifice acuzaţiile de plagiat care-i sunt aduse cu privire la lucrarea de masterat, urmând ca, în funcţie de decizia pe care o va lua acesta, să procedeze în consecinţă, au precizat, marţi, surse de la Palatul Victoria. Conform surselor guvernamentale, "gestul demisiei" ar fi unul "onorabil" în acest caz, în viziunea şefului Executivului.
Politica scris de Alexandra Chivu 13 Dec. 2021
Ciprian Ciucu, primar al sectorului 6 şi preşedintele PNL Bucureşti, s-a declarat nemulţumit de faptul că premierul Nicolae Ciucă nu-i răspunde la telefon, întrebându-se dacă "trebuie să frece anumite clanţe" pentru ca Direcţiile de asistenţă socială din Bucureşti să primească bani de la centru şi l-a îndemnat pe premier "să fie atent la PNL".
Politica scris de Alexandra Chivu 09 Dec. 2021
Preşedintele USR, Dacian Cioloş, îi solicită premierului Nicolae Ciucă demiterea "de urgenţă" a ministrului Cercetării, Florin Roman, pentru a arăta, prin acest gest, că nu îşi "bate joc de comunitatea cercetătorilor români".
Politica scris de Alexandra Chivu 22 Nov. 2021
Președintele Klaus Iohannis a anunțat, luni, după consultările cu partidele, că l-a desemnat pe Nicolae Ciucă pentru funcția de premier. Şeful statului a avut, luni, consultări cu reprezentanţii PNL, PSD, UDMR şi ai minorităţilor naţionale, iar apoi cu cei ai AUR, în vederea desemnării candidatului la funcţia de prim-ministru. USR nu a participat la consultările de la Palatul Cotroceni.
Preşedintele Klaus Iohannis va avea luni, la Palatul Cotroceni, consultări cu partidele şi formaţiunile parlamentare în vederea desemnării candidatului la funcţia de prim-ministru.
Politica scris de Diana Oprișan 19 Nov. 2021
Vicepreşedintele USR Cristian Ghinea a declarat că Nicolae Ciucă, propus de PNL pentru funcţia de premier, este "un om decent", care va avea "sarcina foarte grea" de a împăca două partide "care deja au început să nu se înţeleagă".
Politica scris de Alexandra Chivu 19 Nov. 2021
Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat, joi, că singurul scenariu în negocierile cu PSD şi UDMR este ca primul premier să fie dat de liberali.
Politica scris de Alexandra Chivu 18 Nov. 2021
Prim-vicepreşedintele PNL Gheorghe Flutur a anunţat, joi, că Biroul Executiv al liberalilor a aprobat, în unanimitate, ca propunerea liberalilor pentru funcţia de premier să fie Nicolae Ciucă, această propunere venind din partea liderului partidului, Florin Cîţu.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, joi, că a înţeles din spaţiul public că liderul PNL, Florin Cîţu, i l-a propus pe Alexandru Rafila premier, adăugând că el este de acord cu această variantă şi îşi va convinge colegii că este cea mai bună soluţie.
Foloseste formularul de mai jos