Recomandari ieri
Nu ai cont? Aboneaza-te
Showbiz scris de Diana Oprișan 03 Nov. 2021
Bogdan Mocanu părea mai fericit ca oricând și avea planuri serioase cu iubita lui misterioasă. Voia să își întemeieze o familie și deja se vedea în rolul de tătic. Mai mult de atât, o iubea atât de tare pe femeia din viața lui, încât a preferat să o țină departe de ochii lumii și să se bucure în liniște de frumoasa lor relație. Toate aceste visuri au durat un an, pentru că recent el a anunțat că s-a despărțit de cea alături de care se vedea trăind până la sfârșitul vieții.
Sport scris de Alexandra Chivu 11 Oct. 2021
Gelozie, acuzații, replici dure din partea rivalilor, care profitau de momentul de cumpănă în care se află familia Reghecampf-Prodan, amante, paparazzi, negare și un șir de declarații de dragoste din partea impresarei către soț, izvorâte din disperarea de a-și păstra relația. Toate acestea au realizat un tablou de urmărit cu sufletul la gură; tabloul divorțului dintre Laurențiu Reghecampf și Anamaria Prodan, după o relație de 15 ani și un copil și un imperiu. Antrenorul a ajuns deja la o concluzie, al cărei proces e pe roate, căci a depus actele de divorț.
Showbiz scris de Diana Oprișan 08 Oct. 2021
Ștefania a lansat recent o nouă piesă și a fost surprinsă când oamenii au început să o critice într-un număr foarte mare. Artista a fost acuzată că nu are nicio treabă cu muzica și că ar trebui să renunțe la cariera sa muzicală. Cum era de așteptat, iubitul ei nu s-a putut abține să nu sară în apărarea ei. Ce mesaj a transmis Speak pe Instagram!
Gina Pistol este una dintre cele mai îndrăgite prezentatoare de la noi, care era recunoscută pentru faptul că nu dădea niciodată prea multe detalii despre viața privată. Mereu și-a ținut problemele ascunse de ochii lumi, asta până în momentul în care a rămas gravidă cu Josephine.
Showbiz scris de Diana Oprișan 04 Oct. 2021
A trecut un an de când George Burcea și Viviana Sposub formează unul dintre cele mai frumoase cupluri de la noi din țară. Chiar dacă au avut și momente mai puțin bune în care s-au certat și când s-a zvonit că relația lor ar fi ajuns la final, se pare că acum sentimentele lor sunt din ce în ce mai puternice.
Showbiz scris de Diana Oprișan 30 Sep. 2021
În urmă cu doar câteva zile, Selly a luat decizia de a se muta din vechiul său apartament, după ce a trecut prin mai multe situații dificile care i-ar fi putut pune viața în pericol. Artistului i s-au furat chiar și niște piese de la mașină, iar hoțul nu ar putea fi prins niciodată, deoarece în vechiul cartier nu existau camere de filmat.
Showbiz scris de Diana Oprișan 29 Sep. 2021
Selly a avut parte zilele acestea prin niște experiențe ciudate, iar una dintre acestea i-ar fi putut pune viața în pericol, dacă nu își dădea repede seama că se întâmplă ceva rău cu mașina pe care o conducea. Inițial, persoana respectivă i-a furat plăcuța de la mașină, apoi câteva piese de la roată, motiv pentru care el s-a simțit în nesiguranță. Nici iubita lui, Smără, nu a scăpat de probleme, iar asta a fost picătura carea a umplut paharul pentru îndrăgitul vlogger.
Showbiz scris de Diana Oprișan 24 Sep. 2021
Gina Pistol este una dintre cele mai apreciate prezentatoare din România, fără niciun fel de îndoială, dar foarte puțini știu cât de greu a fost drumul ei către succes. Vedeta are un trecut dureros, despre care nu a vorbit prea des în public și care a marcat-o. Iubita lui Smiley nu a avut o copilărie fericită, iar despre acest lucru a vorbit în podcast-ul găzduit de Mihai Morar, pe YouTube.
Showbiz scris de Diana Oprișan 22 Sep. 2021
Ștefan Ciuculescu și iubita lui, Marina, au mers pentru prima dată împreună, într-un platou de emisiune. Fostului Faimos i se citea fericirea pe chip și a vorbit foarte, foarte frumos despre partenera lui de viață pe care o respectă și pe care o iubește. Cunoscându-l, unii au crezut că nu este o relație serioasă, iar el a spus în gura mare că nu este o aventură, ci a găsit femeia perfectă.
Showbiz scris de Diana Oprișan 16 Sep. 2021
Bogdan Mocanu formează un cuplu cu o brunetă misterioasă, de aproape un an de zile. Cei doi au fost foarte discreți în ceea ce privește relația lor și, nici până la momentul actual, oamenii nu știu cine este și cum arată femeia care i-a furat inima prietenului lui Jador. În toate imaginile postate pe social media, ea are fața acoperită, semn că nu vrea să se afle nimic despre identitatea sa.
Showbiz scris de Diana Oprișan 08 Sep. 2021
Gina Pistol era convinsă că viața ei se va schimba în totalitate, după ce va deveni mamă și nu sa înșelat în această privință. Iubita lui Smiley a dat recent câteva declarații uluitoare despre cum se descurcă în rolul de mămică, dar și despre cum este fetița sa, Josephine, copilul pe care atât ea, cât și partenerul ei de viață, Smiley, și l-au dorit din tot sufletul lor.
Showbiz scris de Diana Oprișan 05 Sep. 2021
Antonia a mers, acum doar câteva zile, la petrecerea organizată cu ocazia zilei de naștere a fiicei sale. De la petrecerea Mayei nu a lipsit nici tatăl ei, Vincenzo Castellano alături de care frumoasa artistă și viitorul ei soț, Alex Velea, s-au pozat. Acesta a fost pentru fani un semn clar că apele s-au mai liniștit între ei și că se înțeleg din ce în ce mai bine, pentru binele copilului pe care îl au împreună.
Showbiz scris de Diana Oprișan 01 Sep. 2021
Gabriela Priscăriu, partnera de viață a lui Dani Oțil, este o femeie sinceră care le-a vorbit fanelor sale despre sarcină ori de câte ori a avut ocazia. Având în vedere că a mai rămas doar o lună până la venirea pe lume a bebelușului, ea și iubitul ei fac ultimele pregătiri, pentru ca micuțului să nu îi lipsească absolut nimic.
Showbiz scris de Diana Oprișan 27 Aug. 2021
Daniel Pavel, prezentatorul emisiunii Survivor România, părea cel mai fericit bărbat din lume alături de Marina. Mai mult de atât, după ce a stat luni bune departe de acasă, el a realizat că fosta lui iubită era partenera ideală și își dorea să trăiască alături de ea pentru tot restul vieții sale. A cerut-o în căsătorie, ea a acceptat, iar mai apoi le-au arătat tuturor inelul de logodnă.
Showbiz scris de Diana Oprișan 11 Aug. 2021
Cosmin Stanciu a trecut recent printr-o despărțire, iar fanii lui au fost foarte curioși ce anume a dus la ruptura dintre el și Laura, fosta sa parteneră de viață. Cei doi se înțelegeau de minune și nu dădeau semne că relația lor ar ajunge la final atât de devreme, dar nu a fost să fie, iar fostul concurent de la Survivor a vorbit recent despre motivul pentru care s-a ajuns la despărțirea definitvă.
Showbiz scris de Diana Oprișan 10 Aug. 2021
Migai Trăistariu și partenera sa de viață s-au despărțit. Se pare că artistul a luat decizia ca ei să meargă pe drumuri diferite, din cauza faptului că iubita sa avea o atracție mult prea mare pentru Dorian Popa. Mai mult de atât, el este de părere că nu are deloc noroc în dragoste și a discutat recent despre ce s-a întâmplat, de fapt, între ei.
Social scris de Alexandra Chivu 29 Jul. 2021
Au trecut doi ani de când Mario Iorgulescu a omorât un tânăr, cu mașina, după ce s-a urcat la volan beat și drogat. Acum e judecat pentru omor, în lipsă, după ce în toamna lui 2019 a plecat în Italia și nu s-a mai întors. Familia victimei este încă îndurerată. Iubita lui Dani Vicol a povestit într-un interviu că mezinul, care în vara acestui an a împlinit doi ani, mângâie chipul tatălui său atunci când îl vede în poze și spune „Te ubec!”.
Showbiz scris de Diana Oprișan 26 Jul. 2021
Daniel Pavel trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu Marina, viitoarea lui soție. Cei doi sunt împreună de mai bine de șapte ani de zile, iar după revenirea sa din Republica Dominicană, îndrăgitul prezentator și-a luat inima în dinți și a cerut-o de soție. Cei doi nu au putut ține vestea cea mare doar pentru ei și au postat o imagine în care ea apare purtând inelul de logodnă pe care l-a primit.
Showbiz scris de Diana Oprișan 24 Jul. 2021
Cosmin Stanciu a fost extrem de rezervat în ceea ce privește viața lui privată. Acesta nu a postat nici măcar o imagine cu partenera sa de viață pe rețelele sociale, motiv pentru care fanii săi au început să își pună tot felul de întrebări. În urma zecilor de mesaje pe care le-a primit, el a decis să le spună celor care îl urmăresc adevărul și anume că iubita lui l-a părăsit, după ce Faimosul s-a întors de la Survivor.
Politica scris de Alexandra Chivu 16 Jul. 2021
Liviu Dragnea a ieșit joi din închisoare, după „2 ani de chin și suferință”. În fața penitenciarului, fostul șef al PSD a dat declarații, a căutat-o cu privirea pe iubita lui, Irina, apoi a plecat în trombă spre casă. De acolo...știm ce s-a mai întâmplat. El, partenera și câțiva prieteni au petrecut în cinstea eliberării sale. Există și o dovadă! O imagine făcută publică de avocata lui Dragnea, Flavia Teodosiu.
Showbiz scris de Lorena Martin 14 Jul. 2021
Acesta a început să neglijeze școala în momentul în care s-a apucat serios de cântat, lucru care i-a speriat pe părinții săi.
Showbiz scris de Diana Oprișan 07 Jul. 2021
După ce Pepe a divorțat de fosta lui soție, a reușit să își găsească liniștea în brațele unei alte femei. Fiind un bărbat asumat, acesta a postat de la bun început imagini cu noua lui cucerire pe rețelele sociale, iar fanii au spus repede că seamănă foarte mult cu Raluca Pastramă, mama fetițelor sale. Ei bine, aceasta se numește Yasmine Ody, iar recent artistul a decis să plece într-o vacanță de vis împreună.
Sebastian Chitoșcă și partenera sa de viață, Alexandra, au făcut o serie de declarații despre relația lor și despre problemele pe care le-au avut de depășit de când sunt împreună. Invitați în cadrul emisiunii Ștafeta Mixtă, cei doi le-au povestit fanilor câteva lucruri despre care nu au mai adus vorba până acum și de care le-a fost greu să își amintească. Toată lumea îl cunoaște pe fostul concurent de la Survivor România, dar foarte puțini știu despre drama pe care a trăit-o.
Showbiz scris de Lorena Martin 16 Jun. 2021
Alex Velea este cel care a pus bazele carierei lui Zanni, cântăreț, fost concurent la Chefi la Cuțite și actual supraviețuitor în competiția Survivor Ro
Entertainment scris de Alexandra Chivu 26 May. 2021
Sorin s-a reîntors în România, din Republica Dominicană, unde a fost la „Survivor” cu gânduri de însurătoare.
Social 14 Sep. 2020
Un bărbat din Timișoara a fost înjunghiat de iubită, luni dimineață, după o ceartă.
LifeStar 15 Jul. 2020
Benjamin Keough, nepotul lui Elvis Presley, a murit la vârsta de 27 de ani.
Social 12 Jun. 2020
Bărbatul a fost găsit mort în cabina camionului, într-o parcare din Anvers (Belgia), după ce ar fi aflat un secret despre iubita sa.
International 01 May. 2020
Un prezentator TV din Spania a fost surprins în direct că își înșela iubita. Prin cadru a trecut o femeia goală care nu era partenera lui.
International 02 Apr. 2020
Un italian, în vârstă de 28 de ani, a sunat la poliţie pentru a se autodenunţa după ce şi-a omorât iubita de 27 de ani.
Social 27 Nov. 2019
Un tanar incercat sa se sinucida la statia de metrou Unirii, intinzandu-se pe liniile trenului, suparat ca ar fi fost parasit de iubita, transmite Metrorex.
LifeStar scris de Clara Vacaru 02 Oct. 2019
Un angajat al Inspectoratului Judetean de Jandarmi (IJJ) Suceava a fost plasat sub control judiciar sub acuzatia de trafic de minori, dupa ce impreuna cu iubita sa ar fi racolat doua minore si le-ar fi obligat sa se prostitueze.
Politica scris de Clara Vacaru 21 Sep. 2019
O tanara de 20 de ani din Petrila, judetul Hunedoara, a fost injunghiata mortal, vineri seara, in parcul din spatele Catedralei Mitropolitane din Timisoara, suspect fiind iubitul ei, de 31 de ani.
Social 12 Jul. 2019
Barbatul in varsta de 32 de ani care si-a injunghiat fosta iubita si pe fratele acesteia, care in cele din urma a murit la spital, in direct pe Facebook, a incercat sa se sinucida in arest.
Social 06 Jul. 2019
Un barbat in varsta de 32 de ani care a injunghiat doua persoane la o petrecere, pe fosta iubita si pe fratele acesteia, iar apoi a incercat sa se sinucida cu acelasi cutit a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, insa va ramane sub paza in spital, unde se afla internat din cauza ranilor pe care si le-a provocat.
LifeStar 27 Feb. 2019
Actrita Bella Thorne s-a despartit de iubita ei, interpreta de muzica rap Tana Mongeau, cu care avea o relatie de doi ani, informeaza Press Association.
Social scris de Clara Vacaru 13 Feb. 2019
Februarie este luna in care cuplurile din intreaga lume isi celebreaza dragostea. Valentine’s Day, sarbatoarea americanilor sau Dragobetele, o zi cu traditie autentic romaneasca sunt cele mai importante ocazii in care sa iti demonstrezi iubirea.
Social 27 Jan. 2019
Iata cateva glume pe tema "indragostiti".
Politica scris de Clara Vacaru 26 May. 2018
Federico Zini, atacant al echipei de Serie D Tuttocuoio, si-a ucis fosta iubita, noaptea trecuta, iar apoi s-a sinucis, relateaza Sky Italia, care precizeaza ca tragedia a avut loc in localitatea italiana San Miniato.
Foloseste formularul de mai jos