Recomandari ieri
Recomandari 19 Apr.
Nu ai cont? Aboneaza-te
International 25 Jun. 2013
Planul care vizeaza dublarea numarului de agenti federali la granita dintre Statele Unite si Mexic, precum si construirea a sute de kilometri de gard a facut un pas decisiv luni in Senatul american, cu ocazia unui important vot de procedura.
Business 19 Jun. 2013
Compania Google, aflata in cautare activa de achizitii, analizeaza pentru prima oara formarea unor aliante cu fonduri de investitii, care sa ofere finantare sau consultanta, relateaza Bloomberg.
International 19 Jun. 2013
Guvernul afgan a suspendat miercuri negocierile cu Washingtonul asupra unui acord bilateral in domeniul securitatii, ca reactie fata de anuntarea unor negocieri intre americani si rebeli talibani, a anuntat un purtator de cuvant al presedintelui Hamid Karzai.
Business 16 Jun. 2013
Presedintele Basescu a declarat, la Pro TV, ca opinia sa privind indeplinirea punctelor din Acordul cu FMI nu este "atat de negativa" .
International 14 Jun. 2013
Statele Unite au acceptat vineri sa ii informeze pe europeni despre programul de spionare a comunicatiilor si sa colaboreze la crearea unor garantii privind protectia cetatenilor europeni, a anuntat comisarul european insarcinat cu Afaceri Interne Cecilia Malmström.
Parlamentul European, Comisia Europeana si presedintia irlandeza a UE au ajuns la un acord de principiu asupra unei mai bune recunoasteri a calificarilor profesionale in tarile europene, in special sub forma unei carti profesionale electronice.
Social 11 Jun. 2013
Minorii cu varste cuprinse intre 15 si 16 ani ar putea presta activitati necalificate cu caracter ocazional numai cu acordul parintilor sau al reprezentantilor legali, au decis, marti, senatorii.
International 10 Jun. 2013
Uniunea Europeana si Fundatia Bill&Melinda Gates au semnat luni, la Paris, un acord privind combaterea bolile asociate saraciei, ce afecteaza peste un miliard de persoane, printre obiectivele parteneriatului fiind si elaborarea unui produs medical nou in fiecare an.
Cele doua Corei au incheiat luni, in urma unor negocieri-maraton, un acord privind organizarea la Seul a unei reuniuni intercoreene la nivelul celor doua guverne, prima din 2007 si pana in prezent, a anuntat agentia de presa sud-coreeana Yonhap.
International 09 Jun. 2013
Statele Unite si China au incheiat sambata un acord in vederea unui efort comun impotriva modificarilor climatice, vizand in mod special hidrofluorcarburile (HCF), niste gaze industriale.
International 07 Jun. 2013
Comandantul suprem al fortelor NATO (SACEUR), generalul american Philip Breedlove, a declarat vineri ca NATO sustine punerea in aplicare a acordului dintre Serbia si Kosovo privind normalizarea relatiilor, parafat in aprilie, la Bruxelles, sub egida Uniunii Europene (UE).
Politica 06 Jun. 2013
Liderii USL nu au ajuns la un acord in privinta definirii casatoriei ca relatie intre un barbat si o femeie in noua Constitutie.
International 30 May. 2013
Fostul premier moldovean Vlad Filat a anuntat joi ca a fost semnat acordul Coalitiei Pro-Europene, atat de liderii politici, cat si de toti deputatii formatiunilor care vor forma majoritatea parlamentara.
International 27 May. 2013
Guvernele de la Belgrad si Pristina au aprobat planul de punere in aplicare a acordului privind normalizarea relatiilor, parafat sub egida Uniunii Europene.
International 14 May. 2013
Rusia a rupt acordul cu Azerbaidjanul privind tranzitul petrolului acestei tari din Caucaz pe teritoriul sau, semnat in 1996, anunta agentiile rusesti de presa.
Business 08 May. 2013
Guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Isarescu, a aratat, miercuri, ca sustine incheierea unui nou acord cu Fondul Monetar International.
International 08 May. 2013
Rusia si Statele Unite au fost de acord marti la Moscova sa indemne regimul sirian si rebelii sa gaseasca o solutie politica a conflictului, precum si sa incurajeze organizarea "cat mai rapida" a unei conferinte internationale despre Siria.
Politica 07 May. 2013
Premierul Victor Ponta a declarat, marti, ca Guvernul poate merge si pe varianta angajarii raspunderii pe regionalizare.
International 27 Apr. 2013
Parlamentul sarb a aprobat vineri seara tarziu acordul in vederea unei normalizari a relatiilor Serbiei cu Kosovo, parafat la 19 aprilie, la Bruxelles, sub egida UE, de catre premierii sarb si kosovar.
International 11 Apr. 2013
Democratii si republicanii au anuntat miercuri incheierea unui compromis in Congresul american.
International 09 Apr. 2013
Lidera diplomatiei europene , Catherine Ashton, a regretat luni decizia Serbiei de a nu semna acordul propus de UE in vederea normalizarii relatiilor sale cu Kosovo si i-a solicitat sa "faca un ultim efort" pentru a ajunge la un acord.
International 03 Apr. 2013
Liderii sarbi si kosovari nu au reusit sa ajunga la un acord cu privire la normalizarea relatiilor intre cele doua tari marti, la Bruxelles, dar au afirmat ca sunt pregatiti sa continue negocierile, a anuntat in noaptea de marti spre miercuri premierul sarb Ivita Dacici.
Business 25 Mar. 2013
Bank of Cyprus, cea mai mare banca din Cipru, va aplica o taxa de 30% sumelor mai mari de 100.000 de euro din depozitele bancare
International 25 Mar. 2013
Ministerul sud-coreean al Apararii si-a exprimat luni satisfactia fata de incheierea unui nou pact militar cu Statele Unite ce prevede un raspuns comun in cazul unei provocari din partea Coreei de Nord.
Un acord final asupra unui plan de salvare a Ciprului a fost obtinut in noaptea de duminica spre luni, a declarat o sursa europeana apropiata negocierilor.
Business 21 Mar. 2013
Board-ul Fondului Monetar International (FMI) a aprobat extinderea cu trei luni, pana in luna iunie, a acordului cu Romania.
Business 14 Mar. 2013
Intreruperea acordului cu FMI ar creste riscurile pentru Romania, inclusiv cele privind volatilitatea si contagiunea.
International 08 Mar. 2013
Coreea de Nord a anuntat vineri ruperea acordurile de neagresiune cu Coreea de Sud si ca va intrerupe telefonul rosu dintre cele doua tari, la cateva ore dupa ce Consiliul de Securitate al ONU a votat noi sanctiuni impotriva Phenianului.
Business 06 Mar. 2013
Guvernul si BNR cer oficial FMI prelungirea cu trei luni a acordului si incheierea unui nou acord.
International 05 Mar. 2013
Coreea de Nord a amenintat marti cu denuntarea acordului de armistitiu semnat in 1953 pentru a pune capat Razboiului Coreei, din cauza unor tensiuni puternice provocate de manevre militare comune intre sud-coreeni si americani.
Business 14 Feb. 2013
Guvernul continua negocierile pentru vanzarea actiunilor Rompetrol si spera sa ajunga la o intelegere pana luni, cand este stabilit un nou termen in procesul pe aceasta tema.
Politica 11 Feb. 2013
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, inainte de BPN, ca protocolul semnat cu presedintele Traian Basescu este inca valabil.
Business 31 Jan. 2013
Ungaria a cerut FMI o linie de credit flexibila, dar a fost refuzata de institutia internationala.
Business 29 Jan. 2013
Erik de Vrijer, seful misiunii FMI la Bucuresti, sustine ca Guvernul s-a angajat sa ia masuri de corectie pentru a atinge obiectivele programului.
Fondul Monetar International a agreat in principiu extinderea cu doua luni a acordului stand-by, a anuntat premierul Victor Ponta.
Business 28 Jan. 2013
Guvernul a solicitat FMI ca evaluarea acordului stand-by sa fie discutata de Consiliul Director al institutiei in luna mai.
Politica 23 Jan. 2013
Eugen Nicolaescu a declarat ca deciziile pe care Ministerul Sanatatii le va lua vor respecta regulile UE, programul de guvernare si acordul existent cu FMI.
International 18 Jan. 2013
NASA si omologul ei european, ESA, au anuntat miercuri incheierea unui parteneriat pentru a organiza un zbor in jurul Lunii in 2017.
Business 09 Jan. 2013
Analistii recomanda Guvernului sa faca eforturi pentru a inchide actualul acord cu institutiile internationale in cat mai bune conditii, indiferent daca se va reusi ulterior negocierea unei noi intelegeri, care pare tot mai greu de realizat.
Foloseste formularul de mai jos