Steve Simon, presedintele Asociatiei Jucatoarelor Profesioniste de Tenis, este de parere ca Simona Halep este o sportiva exemplara si merita sa fie numarul 1 mondial.

"Sa ajungi numarul 1 mondial arata o dedicare si o implicare incredibile si as vrea sa o felicit pe Simona. Ea este o sportiva exemplara, atat in teren cat si in afara lui, reusind un sezon foarte bun, si merita acest moment fantastic al carierei sale", a spus Steve Simon, potrivit stirileprotv.ro, care citeaza wtatennis.com.

Simona Halep se afla pe primul loc nu numai in clasamentul WTA, ci si in cel care conteaza pentru Turneul Campioanelor.

Halep a devenit oficial cea mai buna jucatoare din lume, dupa ce a invins-o, sambata, cu scorul de 6-2, 6-4, pe letona Jelena Ostapenko, in semifinalele China Open. Halep este prima romanca lider mondial in tenis, al doilea roman, dupa Ilie Nastase, care a fost numarul 1 ATP 40 de saptamani, intre 23 august 1973 si 2 iunie 1974, si a 25-a jucatoare care urca pe cea mai inalta treapta a ierarhiei, de la introducerea clasamentului computerizat, in 1975.

Sportiva din Constanta a acumulat 6.175 de puncte si a urcat de pe locul al doilea pe locul I, in timp ce fosta ocupanta a primei pozitii, spaniola Garbine Muguruza, are 6.135 de puncte.

Citeste si: Simona Halep, nominalizata de WTA la titlul de jucatoarea lunii septembrie


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.