"Este un moment extrem de emotionant, nu credeam sa mai traiesc asemenea momente. Simona e mare, e extraordinara. Este foarte important si maret pentru ea si tenisul romanesc. Am auzit de ea cand avea 14 ani, fiind in Romania, in trecere, cand Florenta Mihai m-a rugat sa trec pe la terenul ei, sa bat mingea cu fetele, cu Halep, cu Irina Begu si Andreea Mitu. Mi-am dat seama ca era cea mai talentata. Cand a castigat Roland Garros la juniori am estimat potentialul ei la primele zece din lume. Am avut o viziune, ca sa spun asa, si am dorit sa lucrez alaturi de ea. Simona a avut multa presiune pana acum, va trebui sa munceasca mai mult pentru a se mentine acolo, dar din punct de vedere psihologic va fi mai usor pentru ea. Va fi eliberata de aceasta presiune care a fost pe capul ei in ultimii trei ani. A jucat acum cu multa luciditate, iar dupa ce a invins-o pe Sarapova s-a eliberat complet. E bine ca s-a intamplat acest lucru la un astfel de turneu, nu la un Grand Slam", a declarat Ruzici la Digisport.
Ruzici a mentionat ca nu se afla in China alaturi de Halep, dar va merge la Turneul Campioanelor de la Singapore. "De un manager nu este nevoie in fiecare turneu. Pot sa-mi fac treaba si de mai departe. Voi fi alaturi de ea la Singapore".
Simona Halep va urca incepand de luni, pentru prima data in cariera, pe locul 1 WTA, dupa ce a invins-o, sambata, cu scorul de 6-2, 6-4, pe letona Jelena Ostapenko, in semifinalele China Open. Halep devine prima romanca lider mondial in tenis, al doilea roman, dupa Ilie Nastase, care a fost numarul 1 ATP 40 de saptamani, intre 23 august 1973 si 2 iunie 1974, si a 25-a jucatoare care urca pe cea mai inalta treapta a ierarhiei, in istoria de 44 de ani a WTA.
Despre autor:
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeia care rescrie felul în care copiii învață să vorbească
Sursa: start-up.ro
-
5 jocuri de jucat cu copiii în zilele ploioase
Sursa: garbo.ro
-
Oana Radu a pierdut în instanță în fața fostului soț, Cătălin Dobrescu!...
Sursa: kudika.ro
-
Patronatele Bancare și federațiile sindicale au semnat noul Contract Colectiv...
Sursa: futurebanking.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Soarele răsare din Vestul României: Județul Arad pregătește un nou parc...
Sursa: wall-street.ro