Slovenul Aleksander Ceferin (48 ani) a fost ales, miercuri, presedinte al Uniunii Europene de fotbal (UEFA), in cadrul Congresului forului continental de la Atena.

Presedintele Federatiei slovene, care a beneficiat si de sustinerea FRF, reprezentat la Atena de presedintele Razvan Burleanu si de secretarul general Radu Visan, a primit 42 de voturi, in timp ce contracandidatul sau Michael van Praag, presedintele Federatiei olandeze de fotbal, a primit 13 sufragii.

Ceferin il inlocuieste la carma UEFA pe fostul international francez Michel Platini, care a condus forul european din 2007 pana anul trecut, cand a fost suspendat din toate activitatile legate de fotbal pe o perioada de patru ani. Fostul capitan al reprezentativei Frantei si triplu castigator al Balonului de Aur si-a anuntat demisia de la presedintia UEFA pe 9 mai, dupa verdictul Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS), care i-a redus suspendarea de la 6 la 4 ani.

Platini a fost sanctionat de justitia interna a FIFA in cazul privind plata controversata a sumei de 2 milioane de franci elvetieni, pe care a primit-o din partea lui Joseph Blatter, fostul presedinte al FIFA, in baza unui contract verbal, pentru o munca de consilier depusa intre 1999 si 2002.

Initial in cursa pentru sefia UEFA s-au inscris trei candidati, insa spaniolului Angel Maria Villar, care activeaza in prezent ca presedinte interimar, s-a retras pe 6 septembrie.

Pana acum UEFA a avut sase presedinti in istoria sa, cel mai lung mandat fiind cel al suedezului Lennart Johansson, informeaza Agerpres.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.