Noul presedinte al UEFA va fi ales miercuri, dintre olandezul Michael van Praag si slovenul Aleksander Ceferin, la al 12-lea Congres extraordinar al forului fotbalistic continental, de la Atena.

Federatia Romana de Fotbal, care va fi reprezentata la Atena de presedintele Razvan Burleanu si de secretarul general Radu Visan, a anuntat ca il va sprijini la alegeri pe Ceferin.

Totodata, miercuri va fi aleasa si reprezentanta UEFA in Consiliul FIFA, singura candidata fiind italianca Evelina Christillin.

Presedintele UEFA, fostul international francez Michel Platini, care a condus forul european din 2007 pana anul trecut, a primit permisiunea Comisiei de Etica a FIFA pentru a se adresa Congresului UEFA, dupa ce a fost suspendat din toate activitatile legate de fotbal pe o perioada de patru ani.

Fostul capitan al reprezentativei Frantei si triplu castigator al Balonului de Aur si-a anuntat demisia de la presedintia UEFA pe 9 mai, dupa verdictul Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS), care i-a redus suspendarea de la 6 la 4 ani.

Platini a fost sanctionat de justitia interna a FIFA in cazul privind plata controversata a sumei de 2 milioane de franci elvetieni, pe care a primit-o din partea lui Joseph Blatter, fostul presedinte al FIFA, in baza unui contract verbal, pentru o munca de consilier depusa intre 1999 si 2002.

Initial in cursa pentru sefia UEFA s-au inscris trei candidati, insa spaniolului Angel Maria Villar, care activeaza in prezent ca presedinte interimar, s-a retras pe 6 septembrie.

Congresul UEFA va avea loc Grand Resort Lagonissi Hotel din Atena si va incepe la ora locala 10,00, urmand sa se incheie cu o conferinta de presa.

Joi va avea loc o reuniune a Comitetului Executiv al UEFA, la Astir Palace Resort din Atena.

Pana acum UEFA a avut sase presedinti in istoria sa, cel mai lung mandat fiind cel al suedezului Lennart Johansson.

Danezul Ebbe Schwartz a fost primul sef al UEFA, din iunie 1954 pana in aprilie 1962 (7 ani si 9 luni). Lui i-a urmat elvetianul Gustav Wiederkehr, care s-a aflat la carma forului timp de 10 ani si 2 luni. Ungurul Sandor Barcs a fost interimar intre iulie 1972 si martie 1973 (8 luni). Italianul Artemio Franchi a condus UEFA timp de 10 ani si patru luni, fiind inlocuit de francezul Jacques Georges, presedintele organizatiei europene timp de 7 ani si 8 luni, pana in aprilie 1990.

Citeste si:
Locuri cu un farmec aparte din Atena
Locuri cu un farmec aparte...

Mandatul lui Lennart Johansson s-a desfasurat in perioada aprilie 1990 - ianuarie 2007, adica 16 ani si 9 luni. Michel Platini a fost ales pe 26 ianuarie 2007, iar prerogativele sale au incetat pe 8 octombrie 2015, cand a fost suspendat provizoriu din orice activitate fotbalistica, relateaza Ziare.com.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.