Jucatoarea Simona Halep a declarat, joi, dupa ce a fost eliminata de Serena Williams in sferturile de finala ale US Open, ca acesta a fost cel mai bun meci pe care l-a jucat vreodata cu liderul mondial si ca a simtit ca se poate impune.

"Cred ca a fost un meci bun. Am jucat bine, puteam si mai bine in acele momente cand am avut ocazia. Dar cred ca nivelul a fost ridicat. Sunt ok cu felul in care am luptat pana la final. Este acum ceva normal pentru mine, astfel ca este un lucru bun. Serena a jucat foarte bine. Este cea mai buna jucatoare, serviciul ei a fost «urias». A fost greu. Sunt putin trista, dar trebuie sa privesc la lucrurile pozitive, pentru ca sunt multe, si sa merg inainte. Acesta a fost cel mai bun meci pe care l-am jucat vreodata impotriva Serenei. Am simtit ca sunt foarte aproape si am sanse sa castig", a spus Halep.

Sportiva a precizat ca este putin dezamagita. "Cred ca am jucat destul de bine, este un lucru bun si cred ca am jucat foarte bine, dar puteam mai bine in unele momente. Serena a facut o treaba foarte buna si de aceea este numarul 1. Sunt putin dezamagita ca nu am profitat de ocazii dar sunt si bucuroasa de felul in care am rezistat si am jucat. Sunt ok", a mentionat ea.

Simona Halep a spus ca se simte mai bine acum decat anul trecut, cand a fost eliminata la US Open in semifinale. "Ma simt categoric mai bine am jucat mult mai bine decat anul trecut in semifinale. Am pierdut, dar am dat tot ce puteam", a adaugat romanca.

Halep, locul 5 WTA si cap de serie numarul 5, a fost invinsa, joi, cu scorul de 6-2, 4-6, 6-3, de americanca Serena Williams, locul 1 WTA, in sferturile de finala ale US Open, dupa doua ore si 15 minute de joc.

Partida dintre ele a fost a noua, Williams conducand detasat, scor 8-1, in meciurile directe, relateaza News.ro.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.