Sport 1 Iulie 2016 10:15
Echipa nationala a Portugaliei s-a calificat in semifinalele Campionatului European din Franta, dupa ce a invins, joi, la Marsilia, cu scorul de 5-3 la loviturile de departajare, reprezentativa Poloniei, in sferturile de finala ale competitiei.

La finalul celor 120 de minute, scorul a fost egal, 1-1. Polonezii au deschis scorul prin Lewandowski, in minutul 2, portughezii reusind egalarea prin Renato Sanches, in minutul 33.

La loviturile de departajare pentru portughezi au marcat Ronaldo, Renato Sanches, Moutinho, Nani si Quaresma. Pentru polonezi au inscris Lewandowski, Milik si Glik, iar Blaszczykowski a ratat.

Portugalia-Polonia: Echipe

Polonia: Fabianski - Piszczek, Glik, Pazdan, Jedrzejczyk - Blaszczykowski, Krychowiak, Maczynski (Jodlowiec '98), Grosicki (Kapustka '82) - Milik, Lewandowski. Selectioner: Adam Nawalka.

Portugalia: Rui Patricio - Cedric, Pepe, Fonte, Eliseu - William Carvalho (Danilo '96) - Joao Mario (Quaresma '80), Renato Sanches, Adrien Silva (Moutinho '74) - Nani, Ronaldo. Selectioner: Fernando Santos.

Partida a fost arbitrata de germanul Felix Brych, ajutat de asistentii Mark Borsch si Stefan Lupp. Asistenti aditionali au fost Bastian Dankert si Marco Fritz, iar rezerva sarbul Milorad Mazici, informeaza NEWS.ro.

Inainte de inceperea meciului s-a tinut un moment de reculegere in memoria victimelor atentatului de marti seara de pe aeroportul Ataturk din Istanbul.

In minutul 109, un suporter a intrat pe teren si s-a indreptat spre Cristiano Ronaldo, dar atacantul portughez s-a ferit din calea sa. Meciul a fost intrerupt cateva momente pana ce fanul a fost scos in afara gazonului.

Portugalia isi asteapta adversara in semifinale

In semifinale, Portugalia va intalni invingatoarea partidei dintre Tara Galilor si Belgia, meci care va avea loc vineri, de la ora 22.00, la Lille.

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.