Sport 10 Martie 2016 11:38
Jucatoarele de tenis, Irina Begu si Alexandra Dulgheru, au ratat calificarea in turul urmator la Indian Wells. Romancele au fost eliminate in primul tur al turneului american, dotat cu premii de 6.134.605 dolari de catre doua jucatoare venite din calificari.

Irina Begu, locul 35 WTA si care nu mai jucase in circuitul profesionist de la Australian Open, a fost eliminata de nemtoaica Laura Siegemund, 28de ani, locul 79 WTA in trei seturi, 3-6, 6-4, 6-4, intr-un meci care a durat doua ore si 21 de minute. Un singur meci mai disputasera cele doua sportive, in 2015, la Charleston. Atunci Begu s-a impus in doua seturi, 6-2, 7-6.

Alexandra Dulgheru, locul 93 WTA a pierdut in doar doua seturi, 0-6, 1-6 meciul cu americanca Nicole Gibbs, locul 95 WTA intr-un joc care a durat 62 de minute.
Pentru prezenta in primul tur al turneului din California, romancele se vor alege cu cate 11.970 de dolari si 10 puncte WTA, informeaza MEDIAFAX.

Tot miercuri seara, Simona Halep si-a aflat adversara din turul al doilea. A 5-a favorita a turneului de la Indian Wells, o va intalni pe americanca Vania King 27 ani, locul 202 WTA, care a invins-o pe compatrioata sa Taylor Townsend, cu 6-2, 6-3. King a castigat singura confruntare directa cu Halep, in 2010, in calificari la Montreal, cu 7-6, 6-1.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.