Serena Williams (SUA), favorita 1, a eliminat-o, joi, in semifinalele Australian Open, pe Agnieszka Radwanska (Polonia), favorita 4, si o va intalni, in finala, pe Angelique Kerber (Germania), favorita 7, care a invins-o pe Johanna Konta (Marea Britanie), informeaza site-ul oficial al competitiei.

Serena Williams (SUA), liderul mondial din clasamentul WTA, a ajuns in a saptea finala din cariera la Australian Open, dupa ce a castigat, joi, in doua seturi, scor 6-0, 6-4, meciul cu Agnieszka Radwanska (Polonia), favorita 4.

Jucatoarea de tenis din SUA a castigat trofeul turneului de simplu feminin de la Melbourne, de fiecare data cand a ajuns in finala, in anii 2003, 2005, 2007, 2009, 2010, 2015, scrie MEDIAFAX.

"Simt ca sunt in cea mai buna forma si nu-mi vine sa cred ca am ajuns, din nou, in finala", a declarat, dupa meci, Serena Williams, citata de site-ul supersport.com. "Serena Williams a jucat perfect, nu am putut face nimic", a spus Radwanska.

Serena Williams o va infrunta, sambata, pentru al saptelea titlu de la Australian Open, pe Angelique Kerber (Germania), favorita 7. Jucatoarea din Germania a trecut de Johanna Konta (Marea Britanie) in doua seturi, scor 7-5, 6-2, dupa o ora si 24 de minute. "Este un moment special pentru mine sa ajung in finala pentru prima data", a spus Kerber, care a fost la un pas de eliminare in meciul cu Misaki Doi (Japonia), din primul tur al competitiei.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.