Vasile Citea, fost vicepresedinte al Federatiei Romane de Box, a fost ales la conducerea forului, joi, in cadrul Adunarii Generale Extraordinare ce a avut loc in Capitala.

Citea a obtinut 88 voturi, in timp ce contracandidatul sau, Mihai Lauruc, a obtinut 38. Pe lista candidatilor oficiali s-au aflat si Mihai Craiu si Marian Simion. Craiu si-a anuntat retragerea printr-o scrisoare, iar Marian Simion si-a retras candidatura in timpul Adunarii Generale.

"Dupa cum a fost prezentat raportul de catre doamna ministru, acest post inseamna o mare responsabilitate. Lucrurile nu sunt deloc limpezi, va fi o munca imensa. Eu sper sa aducem parteneri, sa fie unitate si stabilitate financiara pentru ca aceste lucruri au lipsit si ne afecteaza foarte tare. Si de aceea s-a ajuns in aceasta situatie. Imi pare rau ca s-au adus acuze ca federatia ar fi fost devalizata, nu a fost rea intentie, au fost management prost si nestiinta. Eu ma bazez pe oamenii pe care ii voi avea in echipa", a declarat Citea.

El a adaugat ca nu l-au surprins cele doua retrageri, acestea fiind in avantajul sau. "In mod cert vor face parte din echipa mea", a afirmat Citea.

Vasile Citea a precizat ca la federatie situatia este proasta, dar din punct de vedere al rezultatelor se sta foarte bine. "Avem un sportiv calificat la Jocurile Olimpice (n.r. Mihai Nistor) si cred ca mai avem sanse pentru inca unul. Sunt 3-4 sportivi care pot participa la Jocurile Olimpice. Daca are liniste si confort financiar, eu cred ca putem visa, dupa 60 de ani, la o medalie de aur prin Nistor", a spus noul presedinte al FR Box.

Intrebat daca se teme ca ar putea ajunge in situatia de a fi demis, Citea a raspuns ca nu doreste sa treaca prin experientele predecesorilor sai. "Fiecare nas isi are nasul, eu sper ca atunci cand nu voi mai corespunde sa fac pasul inapoi singur si sa nu ma agat ca pisica de burlan. Nu doresc sa trec prin experientele prin cre au trecut ceilalti, eu sper ca nu ne vom sabota intre noi", a explicat el.

Citeste si:
Președintele Volodimir Zelenski anunță eliberarea a două localități...
Președintele Volodimir...

Vasile Citea a mai spus ca spera ca problemele financiare ale federatiei sa se rezolve. "Eu sper sa facem platile catre ANAF si sa deblocam conturile, iar apoi sa aducem bani in federatie ca sa ne putem plati datoriile".

Conform raportului prezentat, joi, de ministrul Elisabeta Lipa, federatia de box are un total de 213.000 de lei de returnat catre minister si 8.000 de lei penalitati. Potrivit raportului prezentgat de angajatii federatiei, datoriile totale ale forului sunt de 1.250.000 de lei datorii totale si forul este implicat in 13 litigii in instanta prin care i se solicita daune de 900.000 de lei.

Leonard Doroftei, care a ocupat functia de presedinte al FR Box pana in noiembrie 2015, nu a fost prezent la Adunarea Generala extraordinara de joi. Doroftei a demisionat la 13 noiembrie de la conducerea FR Box.

Federatia Romana de Box se confrunta cu probleme financiare, avand conturile blocate, dar si finantarile din partea Ministerului Tineretului si Sportului, din cauza datoriilor acumulate in ultimi ani.
Leonard Doroftei se afla la conducerea FR de Box din 23 noiembrie 2012 si anul trecut a avut intentia de a demisiona din functie, gest la care a renuntat ulterior, scrie MEDIAFAX.

Citeste si:
Președintele Volodimir Zelenski exclude orice negocieri dacă Rusia...
Președintele Volodimir...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.