Gheorghe Gruia, fostul dublu campion mondial cu nationala de handbal masculin a Romaniei, a murit, miercuri, in Mexic, la varsta de 75 de ani, in urma unui infarct miocardic, informeaza prosport.ro.

[Update]

Presedintele Federatiei Romane de Handbal, Alexandru Dedu, a declarat ca fostul jucator de legenda Gheorghe Gruia, care a decedat, miercuri, in Mexic, va ramane vesnic in memoria handbalului romanesc.

"Cu povestile despre Gheorghe Gruia am crescut. Nu l-am vazut jucand decat pe vechile inregistrari, dar cele auzite despre el mi-au marcat adolescenta si tineretea. Mai tarziu, cand l-am cunoscut, povestile au palit. Rar mi-a fost dat sa vad om mai viu, mai ager si spiritual. A plecat dintre noi de doua ori. Prima oara cand a ales Mexicul si a lasat un gol in Familia Handbalului Romanesc. Dar legenda a crescut! A doua oara, astazi, a plecat dintre noi de tot! Dumnezeu sa-l ierte! Ramai vesnic in memoria noastra, Nea Gurita!", a declarat Dedu.

Federatia Romana de Handbal a anuntat ca va retrage din echipa nationala a Romaniei tricoul cu numarul 10 purtat de Gheorghe Gruia, in cadrul unei ceremonii speciale, care va avea loc in luna ianuarie, la meciul Romania - Finlanda de la Baia Mare.

"Titlurile si distinctiile unei cariere uriase sunt, insa, doar o parte a povestii pe care Gheorghe Gruia o spune despre handbalul romanesc. Jucator daruit cu un talent nemaivazut, polisportiv de exceptie, cu rezultate senzationale in atletism, volei si handbal, Gheorghe Gruia a scris istorie in handbal dupa ce s-a apucat de acest sport la maturitate. De altfel la doi ani de la alegerea definitiva a handbalului, el a devenit campion mondial. Gheorghe Gruia traieste insa in memoria handbalului si a romanilor prin puterea exemplului. Gruia este jucatorul care nu a fost impiedicat de nimic sa apere culorile Romaniei si ale clubului. Modul exemplar si profesionalismul sau au marcat generatii de tineri handbalisti care i-au dus povestea mai departe", se arata pe site-ul FR Handbal.


[Update]

Fostul presedinte al Federatiei Romane de Handbal, Cristian Gatu, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, ca Gheorghe Gruia, dublu campion mondial, care a decedat miercuri seara in Mexic, a fost cel mai mare handbalist al Romaniei si al lumii.

"De aseara plang continuu. Nu pot spune decat atat: a murit el mai mare handbalist al Romaniei si al lumii. Din pacate a murit singur, departe de casa, in Mexic"
, a declarat Gatu.

Citeste si:
Handbal: România s-a calificat la Campionatul European - EHF EURO...
Handbal: România s-a...

El a mai spus ca a vorbit cu fiica fostului handbalist, care i-a transmis ca acesta va fi inmormantat in Mexic, dar ca toate medaliile si trofeele castigate de-a lungul carieriei lui vor fi trimise in tara: "Ma gandesc sa facem un muzeu dedicat lui Gheorghe Gruia, unde sa fie expuse toate trofeele castigate de el", a mentionat Gatu.



Gheorghe Gruia a cucerit doua titluri mondiale, in 1964 si 1970, cu nationala Romaniei, dar si medalia de bronz mondiala, in 1967, si opt titluri nationale cu Steaua Bucuresti, cu care a castigat si Cupa Campionilor Europeani, in 1968. De asemenea, Gruia a fost golgeterul Jocurilor Olimpice din 1972, cu 37 de goluri, turneu la care Romania a cucerit medalia de bronz.

Desemnat in 1992 cel mai bun handbalist al tuturor timpurilor de catre IHF, Gheorghe Gruia locuia in Mexic din 1968, contribuind la dezvoltarea handbalului din aceasta tara.

Citeste si:
Câți bani va câștiga David Popovici după ce a devenit dublu campion...
David Popovici, noua...

In 2014, Gheorghe Gruia a fost onorat, la Bucuresti, cu ocazia implinirii a 50 de ani de la cucerirea titlului mondial din 1964, scrie MEDIAFAX.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.