Gruparea CFR Cluj a fost penalizata cu 24 de puncte de catre Comisia de Disciplina a FRF, in urma neachitarii datoriilor catre cinci fosti jucatori si astfel a ajuns pe ultimul loc in clasamentul Ligii I, a declarat presedintele AFAN, Emilian Hulubei.

"Astazi la ora 12.00 a avut loc sedinta Comisiei de Disciplina, care a pus in aplicare, conform regulamentelor, sanctiunea cu 24 de puncte a clubului CFR Cluj. S-a constatat faptul ca s-a depasit termenul de 21 de zile de la deciziile definitive ale comisiilor in care se putea face recurs la TAS in ceea ce priveste neplata datoriilor catre jucatori si a aplicat penalizarea cu 24 de puncte. Membrii Comisiei de Disciplina nu au facut decat sa constate ca nu s-au pus in aplicare aceste decizii definitive in cazul fotbalistilor Ioan Hora, Claudiu Voiculet, Daniel Stana, Liviu Ganea si Vasile Maftei. Dupa parerea mea, nu cred ca mai exista cale de atac la aceasta decizie", a declarat Hulubei pentru MEDIAFAX.

CFR Cluj ocupa locul 2 in clasamentul Ligii I la finalul turului, cu 34 de puncte.

Tot miercuri, Tribunalul Specializat Cluj a admis cererea societatii care administreaza clubul CFR Cluj de deschidere a procedurii generale a insolventei, stabilind termen pentru continuarea procesului data de 8 mai.

"Admite cererea formulata de debitoarea FC CFR 1907 Cluj SA. Dispune deschiderea procedurii generale a insolventei impotriva debitoarei FC CFR 1907 Cluj SA. Numeste administrator judiciar provizoriu pe RTZ & PARTNERS SPRL, care va indeplini atributiile prevazute de art. 58 din Legea nr. 85/2014. Stabileste in favoarea administratorului judiciar provizoriu un onorariu provizoriu lunar de 1.000 lei", se arata in solutia Tribunalului Specializat Cluj publicata pe portalul instantelor de judecata.

Miercuri a avut loc al doilea termen in dosarul inregistrat la 29 ianuarie 2015, la Tribunalului Specializat Cluj, prin care clubul condus de Arpad Paszkany solicita deschiderea procedurii de insolventa.

CFR Cluj, care se confrunta cu o acuta criza financiara de anul trecut, este al saptelea club de Liga I care solicita intrarea in insolventa in ultimii doi ani, dupa FC Rapid, Gloria Bistrita, Universitatea Cluj, Otelul Galati, FC Vaslui si FC Dinamo.

Citeste si:
Ungurii au mințit? FRF a întrebat UEFA. Răspunsul: „Considerăm că...
Ungurii au mințit? FRF a...

Conform legislatiei UEFA, un club nu poate participa in cupele europene in perioada in care se afla in insolventa. UEFA permite inscrierea cluburilor in competitiile pe care le organizeaza dupa un an de la incheierea acestei proceduri.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.