Antrenorul echipei Al Ahli, Cosmin Olaroiu, va fi selectionerul nationalei Arabiei Saudite, el urmand sa pregateasca prima reprezentiva la Cupa Asiei pe natiuni, competitie care se va desfasura din 9 ianuarie 2015, in Australia, informeaza site-ul oficial al clubului din Emiratele Arabe Unite.

Federatia de fotbal din Arabia Saudita a trimis, duminica dimineata, o adresa oficiala clubului Al Ahli, prin care-i intreba pe conducatorii gruparii din Emiratele Arabe Unite daca sunt de acord sa-i permita lui Olaroiu sa preia nationala saudita pentru o luna. Luni seara, Olaroiu a anuntat ca presedintele clubului Al Ahli, Seicul Hamdan bin Mohammed, a acceptat ca el sa antreneze echipa nationala a statului vecin.

Intr-o declaratie pentru sursa citata, Olaroiu a afirmat ca este onorat de propunerea primita, dar a precizat ca nu ar fi fost de acord sa devina selectioner daca nu ar fi urmat o perioada de pauza in campionatul Emiratelor Arabe Unite. El a adaugat ca va prelua noua functie dupa meciul pe care Al Ahli il va disputa, sambata, cu pe teren propriu, cu Bani Yas, in etapa a XIII-a a campionatului din Emirate, scrie MEDIAFAX.

Luni seara, formatia Al Ahli a invins, in deplasare, cu scorul de 2-1, echipa Al Wahda, pregatita de Jose Peseiro, de asemenea fost selectioner al Arabiei Saudite.

Dupa meci, portughezul i-a urat succes lui Olaroiu, despre care a spus ca este unul dintre cei mai de succes manageri din Emirate. "Cosmin a mai lucrat in Arabia Saudita (n.r. - la Al Hilal) si este constient de aceasta provocare. El este unul dintre cei mai de succes manageri din Emiratele Arabe Unite si nu vad de ce nu ar avea rezultate bune cu nationala Arabiei Saudite. Nu pot decat sa-i urez succes", a spus Peseiro, potrivit publicatiei The National.

Olaroiu avea contract cu Al Ahli pana in 2016. Este posibil ca antrenorul roman sa ramana in functie la conducerea tehnica a nationalei saudite si dupa Cupa Asiei, in functie de rezultatele pe care le va obtine.

Citeste si:
Wizz Air introduce două rute noi spre Arabia Saudită
Wizz Air introduce două rute...

La 6 decembrie, predecesorul lui Olaroiu, spaniolul Juan Ramon Lopez Caro, fost tehnician si la FC Vaslui, a fost demis din functia de selectioner al Arabiei Saudite, dupa ce echipa a pierdut finala Cupei Golfului, la Riyadh, scor 1-2, cu nationala Qataraului. Lopez Caro a castigat numai zece dintre cele 21 de meciuri pe care formatia le-a disputat in mandatul sau.

Cupa Asiei va incepe la 9 ianuarie 2015. Arabia Saudita face parte din Grupa B, alaturi de Uzbekistan, China si Coreea de Nord. Arabia Saudita va juca primul meci, in 10 ianuarie, la Brisbane, cu China.

Cosmin Olaroiu se afla in tarile arabe din 2007 si a antrenat pana in prezent echipele Al Hilal (Arabia Saudita), Al Sadd (Qatar), Al Ain (Emiratele Arabe Unite) si Al Ahli Dubai.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.