Pilotul german al echipei Mercedes, Nico Rosberg, a castigat, duminica, la Interlagos, Marele Premiu al Braziliei, penultima etapa a Campionatului Mondial de Formula 1, el fiind urmat de coechipierul sau, britanicul Lewis Hamilton, si de brazilianul Felipe Massa, de la Williams.

Britanicul Jenson Button de la McLaren-Mercedes si germanul Sebastian Vettel de la Red Bull s-au situat pe locurile 4, respectiv 5, inaintea spaniolului Fernando Alonso de la Ferrari, care a trecut linia de sosire al saselea. Pe locurile 7-10 s-au clasat in ordine finlandezul Kimi Raikkonen, germanul Nico Hulkenberg de la Force India, danezul Kevin Magnussen (McLaren-Mercedes) si finlandezul Valtteri Bottas de la Williams, scrie MEDIAFAX.

Australianul Daniel Ricciardo (Red Bull) a abandonat in turul 41/71.

Doar 18 piloti au particiat si la MP al Braziliei, dupa ce echipele Marussia si Caterham au declarat forfait, din cauza problemelor financiare.

Ultima etapa a editiei 2014 a CM de Formula 1 va avea loc la 23 noiembrie, pe circuitul de la Abu Dhabi. La aceasta cursa pilotii vor acumula dublul numarului obisnuit de puncte pentru un Grand Prix.

Dupa 18 etape, clasamentul pilotilor este urmatorul (primele zece pozitii):

1. Lewis Hamilton 334 de puncte
2. Nico Rosberg 317
3. Daniel Ricciardo 214
4. Sebastian Vettel 159
5. Fernando Alonso 157
6. Valtteri Bottas 156
7. Jenson Button 106
8. Felipe Massa 98
9. Nico Hulkenberg 80
10. Kevin Magnussen 55.

Clasamentul constructorilor este urmatorul:

1. Mercedes 651 de puncte
2. Red Bull 373
3. Williams 254
4. Ferrari 210
5. McLaren-Mercedes 161
6. Force India 127
7. Toro Rosso 30
8. Lotus Renault 10
9. Marussia 2
10-11. Sauber, Caterham 0.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.