Sport 6 Iulie 2014 15:28
Jucatoarea de tenis Simona Halep, locul 3 WTA, a declarat, duminica, ca va fi apta pentru BRD Bucharest Open, dupa entorsa suferita in semifinale la Wimbledon, si a precizat ca acum are experienta necesara sa joace in fata publicului din Romania.

"Ma simt destul de bine. A fost vorba doar de o entorsa usoara, dar voi fi apta miercuri si sper sa ajung pana la final. Mi-a placut sa joc aici tot timpul. Acum ca s-au vandut toate biletele, va trebui sa joc foarte bine. E incredibil sa avem un turneu WTA in tara. Eu am emotii cand jucam acasa. Cred ca acum am totusi experienta necesara pentru a juca in fata publicului din Romania. Toate romancele cred ca avem cele mai grele meciuri, dar sper sa castigam toate si sa ajungem in sferturi impreuna", a spus Halep.

Semifinalista de la Wimbledon a afirmat ca isi dorea sa nu o intalneasca pe Kristina Mladenovici (Franta) in primul tur al turneului de la Bucuresti. "Mladenovici e o jucatoare buna, care chiar m-a batut la Paris. Imi doream sa joc cu altcineva. Este inalta, are un serviciu foarte puternic si va trebui sa returnez foarte bine. Voi avea puterea sa joc in fiecare zi, pentru ca sunt foarte bine pregatita fizic. Vreau sa o iau meci cu meci si ar fi frumos sa avem o finala suta la suta romaneasca", a precizat Halep.

Simona Halep a marturisit ca nu a fost surprinsa de victoria Petrei Kvitova in finala de la Wimbledon cu Eugenie Bouchard: "Pentru mine nu a fost o surpriza ca a batut Kvitova, pentru ca este o jucatoare cu mai multa experienta".

Halep a anuntat ca dupa turneul de la Bucuresti va pleca in vacanta: "Dupa acest turneu voi pleca intr-o vacanta de zece zile pentru a ma relaxa inaintea sezonului din America. E secret locul in care voi pleca".

Simona Halep a declarat ca isi doreste sa ajunga la nivelul altor mari sportivi din Romania. "Mi-a facut placere sa ma antrenez in Romania, o sa o fac in continuare si nu voi pleca de aici. Imi place sa reprezint Romania si sunt mandra de asta. Sper sa ajung la nivelul Nadiei, lui Hagi sau Nastase. Viata mea s-a schimbat mult in bine si vreau sa ma bucur de aceste momente care sunt cele mai frumoase din viata mea. E dificil de gestionat aceasta situatie, dar nu vreau sa ma opresc aici", a spus Halep.

Citeste si:
Ashleigh Barty, viața după tenis: fostul lider mondial a devenit...
Ashleigh Barty, viața după...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.