Sport 9 Mai 2014 13:27
Echipa Steaua Bucuresti si-a asigurat, joi, titlul de campioana a Romaniei, al 25-lea din istorie, in urma victoriei din meciul cu Universitatea Cluj, scor 1-0.

Cu trei etape inainte de final, Steaua are un avans de 10 puncte fata de locul doi si nu mai poate fi ajunsa, in contextul in care mai sunt 9 puncte in joc.

Steaua isi pastreaza astfel titlul de campioana dupa cel castigat sezonul trecut.

Formatia Steaua Bucuresti a invins, joi seara, in deplasare, cu scorul de 1-0 (1-0), echipa Universitatea Cluj, in ultimul meci al etapei a XXXI-a a Ligii I, si si-a asigurat titlul de campioana a Romaniei, informeaza MEDIAFAX.

Golul a fost marcat de Prepelita, in minutul 45+2, cu o lovitura cu capul de la marginea careului mic.

In minutul 90+3, de la gazde a fost eliminat Tarnacop, pentru un fault la Adi Popa.

Universitatea Cluj: Veselovsky - Ciupe, Ninu, Abrudan, Tarnacop - Lungu, Bucsa (Machado '78) - Boutadjine, Cristocea (Calcan '75), M. Nicu (Borza '55) - Lemnaru. Antrenor: Mihai Teja.

Steaua: Tatarusanu - Varela, Szukala, Gardos, Latovlevici (Rapa '90) - Pintilii, Prepelita - Ad. Popa, Sanmartean (Iancu '71), Tanase (Keseru '81) - Chipciu. Antrenor: Laurentiu Reghecampf.

Cartonase galbene: Bucsa '34, Tarnacop '74, Borza '80, Abrudan '88 / Latovlevici '38, Ad. Popa '90+3

Cartonas rosu: Tarnacop '90+3

Arbitri: Marius Avram (central) - Aurel Onita, Octavian Sovre (asistenti) - Lucian Rusandu, Florin Andrei (aditionali) - Imre-Laszlo Bucsi (rezerva)

Observatori: Marian Dorobantu, Octavian Goga.

Jocul a fost intrerupt pentru scurt timp in repriza a doua, dupa ce, in minutul 71, un suporter al Universitatii Cluj a intrat pe teren si a incercat sa il loveasca pe Varela.

Echipa Steaua va juca in etapa viitoare pe teren propriu cu Pandurii Targu Jiu, apoi in deplasare cu Petrolul Ploiesti, in ultima runda urmand sa intalneasca acasa pe Otelul Galati.

Steaua este calificata si in finala Cupei Romaniei-Timisoreana, unde va intalni, la 23 mai, echipa Astra Giurgiu.

Jucatorii stelisti au sarbatorit pe Cluj Arena castigarea titlului de campioana

Citeste si:
Laurențiu Reghecampf, sancționat de Comisia de Disciplină în...
Laurențiu Reghecampf,...

Jucatorii stelisti au sarbatorit pe teren castigarea celui de-al 25-lea titlu de campioana a Romaniei, obtinut in urma victoriei din meciul cu Universitatea Cluj, scor 1-0, in etapa a XXXI-a.

La finalul meciului de pe Cluj Arena, jucatorii stelisti au imbracat tricouri pe care scria: "Campionii Romaniei" si au salutat galeria prezenta la Cluj.

Echipa Steaua Bucuresti si-a asigurat, joi, titlul de campioana a Romaniei, al 25-lea din istorie, in urma victoriei din meciul cu Universitatea Cluj, scor 1-0, in etapa a XXXI-a a Ligii I.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.