Tehnicianul celor de la Petrolul Ploiesti, Cosmin Contra, a ramas fara permis de conducere pentru o perioada de trei luni, dupa ce a fost prins conducand cu viteza de 127 kilometri pe ora in localitate, pe DN1.

Masina condusa de Cosmin Contra a fost surprinsa, luni, de un aparat radar al Politiei Rutiere Prahova, ruland cu 127 de kilometri pe ora in localitate, pe drumul national 1, in conditiile in care viteza maxima admisa pe acest tronson de drum este, in localitate, de 70 de kilometri pe ora, au declarat pentru MEDIAFAX surse din Politia Prahova.

Antrenorul echipei Petrolul a primit noua puncte amenda, o sanctiune contraventionala de 765 de lei care poate fi achitata la jumatate in termen de 48 de ore si i s-a ridicat permisul de conducere pentru o perioada de 90 de zile, pentru depasirea vitezei cu peste 50 de kilometri peste viteza maxima prevazuta de lege.

Cosmin Contra este antrenorul echipei Petrolul Ploiesti din anul 2012, iar recent a semnat prelungirea contractului pana in 2015.

Petrolul a remizat, duminica seara, in deplasare, scor 1-1, cu FC Brasov, in etapa a XX-a a Ligii I.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.