Michael Schumacher s-a nascut pe data de 3 ianuarie 1969, in localitatea Hurth, situata in vestul Germaniei, in landul Nordrhein-Westfalen. El a debutat in Formula 1 la varsta de 22 de ani, la volanul unui monopost Jordan, in august 1991, in Marele Premiu al Belgiei, desfasurat pe circuitul Spa-Francorchamps si a obtinut prima victorie un an mai tarziu, pe acelasi circuit. Schumacher are in palmares sapte titluri de campion mondial, in 1994, 1995 (ambele cu Beneton), 2000, 2001, 2002, 2003 si 2004 (toate cinci cu Ferrari), performanta neegalata pana acum, transmite MEDIAFAX.
Schumacher s-a retras prima data din Formula 1 la finalul anului 2006, apoi a revenit in Marele Circ in 2010, atras de proiectul Mercedes, care cumparase echipa Brawn GP. Insa in trei sezoane petrecute la Mercedes germanul nu a mai aratat forma care l-a ajutat sa intre in posesia celor sapte titluri mondiale. Michael Schumacher nu a reusit in aceasta a doua etapa a carierei decat un loc 3, la Valencia, in 2012, si patru clasari pe locul 4.
O revenire in competitii a lui Schumacher ar fi trebuit sa aiba loc in vara anului 2009, cand germanul ajunsese la un acord cu Ferrari pentru a-i lua locul lui Felipe Massa in cursele ramase pana la finalul sezonului, dupa ce pilotul brazilian a fost ranit grav intr-un accident produs la MP al Ungariei. In final, Schumacher a revenit asupra acestei decizii, dupa ce medicii i-au recomandat sa nu-si reia activitatea, din cauza problemelor la gat. Michael Schumacher se lovise la gat in luna februarie 2009, dupa ce a cazut de pe motocicleta, pe un circuit din Spania. Atunci, el a fost victima unei fracturi la baza craniului. De asemenea, el a mai suferit fisuri la o vertebra si la o coasta.
Michael Schumacher detine si alte recorduri dupa 19 ani in F1, in care a participat la 308 Mari Premii. Germanul, care a concurat pentru patru echipe in cariera sa, Jordan (1991), Benetton (1991-1995), Ferrari (1996-2006) si Mercedes (2010-2012), este pilotul cu cele mai multe victorii in F1, 91, devansandu-i pe francezul Alain Prost (51 de victorii) si pe brazilianul Ayrton Senna (41 de victorii), si cu cele mai multe succese intr-un sezon, 13, la egalitate cu conationalul lui, Sebastian Vettel. Schumacher s-a clasat de 43 de ori pe locul secund si de 21 de ori pe pozitia a treia a podiumului. El este pilotul cu cele mai multe starturi din pole position, 68, fata de 65 reusite de Senna si 45 de Sebastian Vettel si tot Schumacher are cele mai multe clasari pe podium in cariera, 155, la mare distanta de Prost (106) si de Senna (80).
Formula 1: Acesta este noul Ferrari SF-24
Ca pilot, Schumacher a avut un singur accident serios. La 11 iulie 1999, campionul german a suferit o dubla fractura de tibie si peroneu la piciorul drept, dupa ce monopostul Ferrari condus de el a parasit pista si a izbit puternic un zid de protectie format din cauciucuri. El a lipsit atunci 98 de zile din F1, sase curse, revenind la ultimele doua Grand Prix-uri ale sezonului.
Michael este casatorit cu Corinna din 1995 si au doi copii, Gina Maria (16 ani) si Mick (14 ani). Familia Schumacher s-a stabilit in anul 2007, la Gland, Elvetia, o statiune pe malul lacului Leman, in apropiere de Geneva. Averea lui Schumacher a fost estimata in 2010 la peste 600 de milioane de euro.
Michael Schumacher, septuplu campion mondial, a fost ranit grav intr-un accident de schi, duminica, in statiunea Meribel. Germanul a fost operat pana acum de doua ori. Schumacher este in coma indusa, suferind de leziuni craniene, iar miercuri atasatul sau de presa, Sabine Kehm, a anuntat ca starea germanului este stabila.
Mama lui Cucu de la Noaptea Târziu a intrat în comă. Cum a aflat...
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Spațiile verzi și eficiența energetică, viziunea pentru un București sustenabil
Sursa: green.start-up.ro
-
Dan Mihăescu: Ce trebuie să știe fondatorii despre GapMinder Fund II?
Sursa: start-up.ro
-
Secretele vedetelor de la Hollywood pentru un machiaj impecabil. Tehnici și...
Sursa: garbo.ro
-
Venituri de peste 300 de milioane de euro pentru Jumbo, în 2023. Care sunt...
Sursa: retail.ro
-
Cum se poate evita insolvența. Expertul care s-a ocupat de cazul Blue Air:...
Sursa: wall-street.ro
-
Afirmații delirante din partea unui preot: femeile agresate se*ual trebuie să...
Sursa: kudika.ro
-
UniCredit vede oportunități de consolidare în România
Sursa: futurebanking.ro