Curtea de Apel Bucuresti a audiat, luni, mai multe persoane, in dosarul celor opt oameni de fotbal judecati pentru fapte de coruptie in legatura cu transferul mai multor jucatori in strainatate.
Potrivit MEDIAFAX, printre cei care au dat declaratii s-au numarat fostul impresar Sica Puscoci, antrenorul Petrolului, Cosmin Contra, dar si un avocat, fost jucator la CFR Cluj.
Puscoci a aratat, in declaratia sa, ca nu mai retine multe detalii privind transferurile pe care le-a intermediat si pentru care a semnat in cazul jucatorilor Iulian Arhire si Cristian Dulca.
In cazul lui Arhire, Puscoci a precizat ca isi mentine toate declaratiile date anchetatorilor, dar si judecatorului de la Tribunalul Bucuresti.
La cerea procurorului DNA care i-a aratat o declaratie din timpul urmaririi penale, Sica Puscoci a aratat ca, in cazul lui Arhire, el s-a ocupat de introducerea in tara a 150.000 de dolari - suma de bani ridicata de la o filiala din Germania a unei banci coreene.
Puscoci a spus ca respectivii bani i-au fost dati personal lui Mihai Stoica, acesta trebuind sa-i introduca ulterior in conturile clubului Otelul.
"Eu am introdus suma de 150.000 de dolari in tara si i-am dat lui Mihai Stoica. L-am informat pe Stoica ca, in situatia in care clubul nu era de acord cu comisionul de 550.000 de dolari, transferul nu se realiza. Eu nu am incasat nicio suma de bani, iar banii luati de la banca sud-coreeana din Germania i-am dat lui Mihai Stoica si reprezentantului Pohang Steelers", a spus el, in instanta.
In 4 noiembrie, la precedentul termen din dosarul transferurilor, instanta a emis mandate de aducere pe numele lui Cosmin Contra, Nicolae Badea, Sica Puscoci si Gheorghe Pecheanu, dupa ce acestia nu s-au prezentat la instanta, ca martori in proces.
La 20 mai, Inalta Curte de Casatie si Justitie a decis sa trimita dosarul transferurilor de jucatori, pentru rejudecare, la Curtea de Apel Bucuresti, instanta care, in noiembrie 2012, a dispus pedepse intre trei si opt ani de inchisoare cu executare sau cu suspendare pentru cei opt oameni de fotbal judecati pentru inselaciune.
„Bravo, ai stil!” 2023 se va difuza pe un alt canal. Când începe...
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
She's Next: femeile adună mai ușor oameni. Cum se aplică asta în antreprenoriat?
Sursa: start-up.ro
-
Cora devine Carrefour: până la începutul lunii mai toate hipermarketurile vor...
Sursa: retail.ro
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Creștere de 40% a portofoliului Ecofinance România
Sursa: futurebanking.ro
-
De ce te lasă Dumnezeu să urli de durere?
Sursa: garbo.ro
-
Sondaj Libris: Când, unde, cât și de ce citesc românii. Ce buget alocă lunar...
Sursa: wall-street.ro
-
Oracolul Îngerilor: Ce mesaj are Îngerul Păzitor pentru 24 aprilie?
Sursa: kudika.ro