Papa Francisc ii va primi pe jucatorii nationalelor Argentinei si Italiei, cu o zi inaintea meciului amical, dar nu va asista la intalnirea care va avea loc in 14 august pe Stadio Olimpico din Roma, a declarat, joi, pentru AFP, purtatorul de cuvant al Sfantului Scaun, parintele Federico Lombardi.

"Va fi o audienta privata care va avea loc in sala Clementine din Palatul Apostolic. In ultimele luni, Papa Francisc s-a mai intalnit cu fotbalisti din diverse tari cu ocazia unor audiente generale. In schimb, Papa Francisc nu va merge la stadion pentru a urmari meciul", a declarat parintele Federico Lombardi, potrivit MEDIAFAX.

Echipele nationale ale Italiei si Argentinei vor disputa un meci amical la 14 august, pe Stadio Olimpico din Roma, in onoarea Papei Francisc. Pentru a marca acest eveniment, jucatorii celor doua formatii vor fi cazati la acelasi hotel si vor face deplasarea la stadion in acelasi autocar.
Ideea organizarii acestui meci i-a apartinut selectionerului Italiei, Cesare Prandelli.

Argentinianul Jorge Mario Bergoglio, este primul Papa de origine sud-americana. El este suporter al echipei San Lorenzo, iar in 2008 a primit o placheta memoriala din partea oficialilor clubului San Lorenzo la centenarul gruparii argentiniene. Papa Francisc I s-a fotografiat cu fanionul formatiei San Lorenzo.

Papa Francisc I continua traditia pontifilor-suporteri, dupa ce predecesorul sau, Benedict XVI, era suporter al echipei germane Bayern Munchen.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.