Antrenorul formatiei Concordia Chiajna, Ionut Chirila, a declarat, vineri, ca Rapid este favorita in meciul de baraj pentru mentinerea in Liga 1, programat a se disputa sambata.

"Rapid are un avantaj datorita experientei jucatorilor, apoi au si un public formidabil. Va fi un meci echilibrat, insa consider ca Rapid este favorita datorita traditiei. De multe ori insa forta colectiva bate valoarea individuala. Va fi un meci pe viata si pe moarte. Noi suntem pregatiti pentru ambele situatii, dar noi vrem sa ramanem in Liga I. Eu si echipa vrem sa jucam in Liga I. O sa spunem asta pe teren. In momentul acesta nu exista o prima de victorie pentru jucatori la acest baraj", a declarat Chirila, potrivit mediafax.ro.

Tehnicianul a vorbit si despre schimbarea conducerii clubului din Giulesti.

"Este un avantaj pentru Rapid ca s-a schimbat conducerea clubului inainte de acest meci. Pentru ca intotdeauna la o schimbare exista o stare de mobilizare. Jucatorii Rapidului care s-au intors, ca Grigore sau Oros, cred ca nu ar mai fi revenit, nu cred ca faceau acest lucru pe promisiunile vechii conduceri", a mai adaugat antrenorul Concordiei.

Chirila a precizat ca jucatorii sai vor face tot posibilul pentru a castiga acest meci si a afirmat ca si-ar dori ca suporterii rapidisti sa nu boicoteze meciul si sa umple stadionul.

"Acest meci a aparut de nicaieri. Nu vom face un capat de tara din el, dar vom muri pe teren. Noi am inceput pregatirea acum trei saptamani, iar fata de sezonul trecut am pierdut 5-6 jucatori importanti. Mitea nu poate juca intr-un meci oficial mai devreme de 4 luni", a declarat tehnicianul.

"As vrea sa fie un stadion plin si sa jucam in fata a 20.000 de rapidisti. Ce fotbal ar fi sa jucam in fata a doua dactilografe si trei paznici care mananca seminte? Jucatorii trebuie sa joace de placere chiar si in fata unei galerii ostile", a concluzionat Ionut Chirila.

Concordia Chiajna va juca, sambata, incepand cu ora 21:00, pe stadionul Dinamo din Bucuresti, impotriva formatiei Rapid Bucuresti, intr-un meci de baraj pentru mentinerea in Liga 1.

Citeste si:
Gigi Becali va taia salariile jucatorilor dupa suspendarea Ligii 1
Gigi Becali va taia salariile...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.