Social 10 Iunie 2018 18:25 de Clara Vacaru
Mitingul organizat sambata de Partidul Social Democrat in Piata Victoriei din Capitala a fost "de la un capat la altul despre Liviu Dragnea, Tariceanu, Olguta Vasilescu, Viorica Dancila si ceilalti acoliti din varful PSD-ALDE", a scris Dan Barna, presedinte al Uniunii Salvati Romania, pe Facebook.

"Am vazut aseara exercitiul de prosternare a activului national al PSD la picioarele lui Liviu Dragnea. Tot mitingul, cu discursuri de un penibil greu de descris, a fost de la un capat la altul despre Liviu Dragnea, Tariceanu, Olguta Vasilescu, Viorica Dancila si ceilalti acoliti din varful PSD-ALDE. Totul a fost despre EI, cei care au prabusit Romania, in doar un an si jumatate de la alegeri, in cea mai mare criza sociala de la mineriade", a afirmat Barna.

In opinia sa, "Romania vazuta de Dragnea este un rai infractional de un cinism infiorator", iar "liderii PSD au pus semnul egalitatii intre ei si bietii oameni adusi la miting cu japca".

"Da, s-a spus ca si ei, toti, sunt infractori, ca si ei sunt ascultati de organele statului si, mai ales, ca daca se cearta cu un vecin sau un coleg de serviciu vor fi luati de DNA. O manipulare odioasa! Exista oare minciuni mai grotesti decat acestea prin care infractorii condamnati incearca sa prosteasca intreaga societate ca vina pentru furturile lor ne apartine, de fapt, noua tuturor oamenilor cinstiti? Domnule Dragnea, Romania nu este o natie de hoti cum ati incercat sa ne convingeti aseara si poate de aceea chiar si oamenii din piata, pe care ii considerati gresit 'ai dumneavoastra', v-au scandat: Justitie nu Coruptie!", a mai scris presedintele USR.

Dan Barna a sustinut ca a primit multe mesaje, "unele de revolta, unele de deznadejde, unele de rusine", iar raspunsul ar fi ca din ce in ce mai multi oameni "cinstiti si competenti" sa se implice in politica.

"Pentru chestiunea cu rusinea si mandria de a fi roman, ieri Simona ne-a spalat cinstea obrazului si ii multumesc. Exista deci speranta, dar chiar trebuie sa ne muiem singuri posmagii", a adaugat liderul USR.


Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.