Social 2 Mai 2018 11:54
Procurorii anticoruptie au dispus punerea in miscare a actiunii penale fata de fostul ministru al Finantelor Sebastian Vladescu si au fixat o cautiune in valoare de un milion de euro in cazul acestuia, anunta, miercuri, Directia Nationala Anticoruptie (DNA).

Potrivit unui comunicat al DNA transmis AGERPRES, fostul ministru a fost inculpat pentru luare de mita (doua infractiuni) si trafic de influenta in forma continuata.

"De asemenea, fata de inculpatul Vladescu Sebastian a fost fixata o cautiune in valoare de 1.000.000 euro (echivalent in lei) care va fi depusa la o unitate bancara si consemnata pe numele sau la dispozitia Directiei Nationale Anticoruptie sau prin constituirea unei garantii reale, mobiliare ori imobiliare, in limita sumei respective, in favoarea aceleiasi unitati de Parchet. Cautiunea se va depune in termen de 10 zile", se precizeaza in comunicat.

Potrivit anchetatorilor, in perioada 2005-2014, oficiali romani sau persoane cu influenta asupra acestora ar fi primit, de la o companie straina, in baza unor intelegeri, aproximativ 20 de milioane de euro pentru ca, in schimbul acestor sume, sa se asigure incheierea contractelor si plata facturilor pentru reabilitarea unor tronsoane de cale ferata a liniei Bucuresti-Constanta, precum si plata TVA restante pentru reabilitarea unei alte linii de cale ferata care fusese deja realizata de aceeasi companie.

"Banii incasati ilegal reprezentau procente din valoarea fiecarei plati facute de statul roman si erau achitati succesiv, pe masura ce compania constructoare incasa, la randul ei, contravaloarea lucrarilor efectuate, de la statul roman (respectiv de la compania CN CFR). In acest context, in prima parte a anului 2005, suspectul Sebastian Vladescu, impreuna cu Mircea Ionut Costea si Mihaela Mititelu, a pretins de la reprezentantii unei companii un comision de 3,5% din valoarea contractelor ce urmau a fi incheiate cu CN CFR SA privind reabilitarea caii ferate Bucuresti-Constanta pentru ca, in schimbul acestui comision, sa isi exercite atributiile care ii reveneau in calitate de ministru al Finantelor Publice, respectiv sa aprobe finantarea suplimentara necesara pentru incheierea contractelor, precum si pentru a isi exercita ulterior atributiile referitoare la asigurarea fondurilor necesare platii facturilor pentru lucrarile efectuate", se arata intr-un comunicat al DNA din 27 aprilie.

Citeste si:
ICCJ ii restituie lui Sebastian Vladescu lingorurile de aur si banii
ICCJ ii restituie lui...

Potrivit sursei citate, in perioada 2008-2009, in baza acestei intelegeri, a primit suma de aproximativ un milion de euro (reprezentand partea sa din comisionul pretins) in conturile bancare ale unor societati comerciale pe care le controla.

"Ulterior, in perioada 2009-2010, suspectul Sebastian Vladescu, in calitatea mentionata mai sus, pentru a-si indeplini atributiile sale de serviciu intr-un mod care sa asigure finantarile respective, a acceptat de la reprezentantul companiei straine promisiunea sumei de doua milioane de euro iar, in perioada noiembrie 2011- septembrie 2013, a primit suma de 65.000 de euro, sub forma finantarii activitatii unei companii offshore, unde avea calitatea de asociat", precizeaza DNA.

Procurorii mai spun ca Sebastian Vladescu, in perioada septembrie 2010 - ianuarie 2013, a pretins si primit de la aceeasi persoana suma totala de 2.117.000 euro. In schimbul acestor sume de bani, suspectul Sebastian Vladescu urma sa isi exercite influenta pe care a pretins ca o avea asupra ministrului Transporturilor pentru a-l determina sa asigure finantarea necesara platii facturilor aferente lucrarilor efectuate la tronsonul de cale ferata Bucuresti-Constanta, scrie Agerpres.

Citeste si:
Sorin Oprescu: "Vreau să trăiesc ca să pot să demonstrez că...
Sorin Oprescu, eliberat pe...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.