Iata mesajul integral al lui Mihai Sora:

Multa lume cunoaste experimentul lui Ivan Pavlov si fenomenul conditionarii clasice: cainele care saliveaza si alte reflexe, numite de Pavlov „secretii psihice“. Dar a existat, dupa Pavlov (si folosind rezultatele psihologului rus), un alt experiment, mai putin cunoscut (insa la fel de edificator), realizat de John Watson la inceputul anilor ’20: asa-zisul experiment al micutului Albert (dupa numele copilului pe care au fost facute controversatele teste de catre cercetatorul american).

Watson ia un copil de cateva luni si ii arata un soricel alb. La inceput, copilul are o reactie normala: se uita la el, il atinge, se joaca si chiar se bucura de prezenta soricelului. La un moment dat, Watson introduce in experiment un zgomot puternic, lovind cu un ciocan o bara de metal si speriind copilul la fiecare intrare in scena a soricelului. Foarte repede, copilul ajunge sa asocieze soricelul cu spaima pe care i-o provoaca zgomotul loviturii de ciocan. Mai mult decat atat, in scurt timp dezvolta o fobie pentru toate animalele cu par si se sperie chiar si atunci cand vede un iepure, de pilda, o maimutica sau o veverita.

Despre cainele lui Pavlov stim ca a fost impaiat si ca sta – fara suflare si fara saliva – la loc de cinste intr-un muzeu. Despre micutul Albert nu se mai stie astazi nimic, in afara de faptul ca nu a fost „deconditionat“ de Watson, mama copilului retragandu-l din experiment inainte de termen.

Am amintit de micutul Albert pentru ca – voit sau nu, constient sau nu – ceea ce s-a intamplat cu acei copii la Pitesti, zilele trecute, aduce, in buna parte, cu experimentul de acum o suta de ani. Copiii pusi sa defileze si sa stea in cap la vederea unui „sef“ vor dezvolta, daca nu sunt deconditionati la timp, aceleasi reflexe ale supunerii, ale servilismului festiv si ale docilitatii oarbe, indiferent de contextul social in care vor evolua ulterior.

Ce s-a intamplat la Pitesti nu este „Cantarea Romaniei“. Delirul propagandistic promovat in timpul ceausismului lasa mereu loc pentru o forma (mai mult sau mai putin transparenta) a duplicitatii: odata ajunsi la casele lor, oamenii care defilasera prin fata tribunei oficiale, imbracati in straie de sarbatoare, deghizati in personaje istorice ori in costume sportive, isi reveneau in simtiri, recastigandu-si libertatea interioara (fie si numai facand diferenta intre grotescul spectacolului public si realitatea vietii lor de zi cu zi). Or, copiii din „experimentul lalelelor“ nu vor fi oameni liberi cata vreme vor cunoaste doar incolonarea umila in fata unei autoritati, oricare ar fi acea autoritate.

Nu ajunge ca ne-au furat tara, padurile, orasele, drumurile, simbolurile si cuvintele ei! Acum ne fura si copiii, cu sufletul si cu mintea lor cu tot.

Romania centenara: de la experimentul Pitesti, la experimentul lalelelor”.