Semnalul de alarma tras de oamenii de stiinta britanici vine in urma concluziilor unui studiu potrivit caruia persoanele de 60 de ani si peste aceasta varsta care se adreseaza medicilor de familie dupa ce au pierdut din greutate in mod neasteptat prezinta un risc cu 3% mai mare de a fi diagnosticati cu unul din zece tipuri de cancer.

Acesti pacienti au nevoie de ''investigatii urgente'' pentru cancer, se subliniaza in cercetarea publicata in British Journal of General Practice.

Riscul de pierdere din greutate creste odata cu inaintarea in varsta

Studiul, prima analiza sistematica a dovezilor stiintifice existente, a descoperit ca riscul de pierdere din greutate creste odata cu inaintarea in varsta si in cazul in care este prezent un alt simptom de cancer.

Pierderea din greutate a fost asociata cu o crestere a riscului de cancer colorectal, pulmonar, pancreatic, ovarian, de prostata, renal, gastroesofagian si al cailor biliare, dar si pentru mielom si limfom Hodgkin, scrie Agerpres.

Analiza sugereaza ca pacientii de 60 de ani si peste aceasta varsta care solicita asistenta medicala pentru ''pierdere din greutate care determina o inregistrare clinica necesita investigatii urgente pentru posibile cancere, posibil in mai multe zone'', au notat cercetatorii.

Rezultatul studiului vine la doar o saptamana dupa ce Serviciul National de Sanatate (NHS) din Marea Britanie a anuntat inceperea testarii ''ghiseului unic'' pentru diagnosticarea cancerului. In cadrul acestei initiative, medicii generalisti pot trimite pacientii care sufera simptome ''vagi'', precum pierderea inexplicabila din greutate, catre centre de evaluare unde pot fi supusi mai multor teste pentru diferite forme de cancer. Schema, aflata in faza-pilot, se desfasoara in zece zone si isi propune sa grabeasca diagnosticarea persoanelor care nu prezinta simptome ale unor tipuri specifice de cancer.

''Medicii generalisti vor da intotdeauna dovada de vigilenta cand au de-a face cu orice simptom ce poate indica prezenta cancerului, inclusiv pierderea neasteptata din greutate'', a declarat dr. Richard Roope din cadrul Colegiului Regal al Medicilor Generalisti.
''Aceasta descoperire importanta prezinta dovada solida a asocierii dintre scaderea semnificativa din greutate si multe cancere si ar trebui in mod evident sa fie luata in calcul pe masura ce se actualizeaza si se dezvolta liniile directoare pentru medicii generalisti si personalul medical'', a adaugat el.

Cercetarea a fost efectuata de experti de la universitatile britanice Oxford si Exeter

''Diagnosticarea rapida si precisa este vitala in cazul tuturor tipurilor de cancer'', a declarat un purtator de cuvant din cadrul NHS. ''Aceste ghisee unice reprezinta un progres real in ceea ce priveste modul in care sunt identificate, diagnosticate si tratate persoanele care nu prezinta simptome clare, precum pierderea inexplicabila din greutate, diminuarea apetitului si dureri abdominale'', a completat reprezentatul NHS.