Peste 18% dintre elevi sustin ca parintii lor doar cred ca stiu cu ce se ocupa ei pe internet, dar in realitate nu stiu chiar tot, in timp ce alti peste 13% declara ca parintii nu stiu mai nimic din ce fac atunci cand sunt online, releva un studiu al Institutului de Cercetare si Prevenire a Criminalitatii privind modul in care copiii utilizeaza internetul, transmis sambata de IGPR.

Potrivit cercetarii, copiii care au fost lasati sa descopere singuri cum se utilizeaza internetul au fost mai des victimele agresiunilor din mediul online decat cei ai caror parinti au fost alaturi de ei atunci cand au inceput sa foloseasca aceasta retea.


''Peste 40% din totalul participantilor la studiu au enumerat utilizarea computerului printre principalele activitati de petrecere a timpului liber, alaturi de iesitul cu prietenii, urmarirea programelor tv sau practicarea unor sporturi. Peste 78% dintre elevii chestionati au un cont pe cel putin o retea de socializare, iar aproximativ 47% dintre subiecti si-au selectat prietenii din mediul online din randul persoanelor pe care le cunosteau initial in realitate. Peste 50% dintre elevi au acceptat sa se imprieteneasca online cu persoane pe care nu le cunosteau in realitate, iar 38% dintre participantii la studiu declara ca jumatate dintre prietenii din mediul online nu le sunt cunoscuti''
, arata realizatorii studiului.

Cercetarea mai arata ca disponibilitatea de a socializa cu persoane necunoscute, la fel ca necunoasterea instrumentelor de protectie a informatiilor cu potential de victimizare sunt factori de risc asociati de cele mai multe ori necunoasterii potentialelor riscuri existente in mediul virtual.

Analiza raspunsurilor pe care elevii le-au oferit la intrebarile legate de cunoasterea optiunilor elementare de protectie online arata ca multi dintre ei nu sunt la curent cu existenta acestora sau nu stiu cum sa le foloseasca, scrie Agerpres.

Astfel, peste 10% nu stiu cum sa schimbe setarile de siguranta ale propriului profil de pe retelele de socializare, 22% nu stiu sa compare informatiile de pe diferite site-uri pentru a se asigura de corectitudinea lor, iar alti 22% nu stiu cum sa gaseasca informatii despre cum pot utiliza internetul in siguranta.

''Raspunsurile la intrebarile legate de intelegerea implicatiilor legale ale comportamentelor de pe internet pe care le-au dat elevii participanti la sondaj arata ca un numar insemnat nu cunosc reglementarile din domeniu. De regula, tinerii tind sa neglijeze sau sa minimizeze consecintele atat legale, cat si psihologice ale violentelor online. Cei mai multi elevi cunosc regulile elementare de accesare a internetului in siguranta. Cu toate acestea, procentul celor care nu le stiu sau le ignora nu este deloc neglijabil'', sustin realizatorii studiului.
De asemenea, mai releva cercetarea, majoritatea - 85,2% - sunt constienti de pericolul dezvaluirii de informatii personale unor necunoscuti si peste jumatate sunt de acord ca trebuie sa citesti politicile de confidentialitate si regulile de utilizare ale site-urilor.
Citeste si:
Dezbatere intensă pe Internet după reacția polițistului Marian...
Dezbatere intensă pe Internet...

Procente mici dintre respondenti inteleg insa nevoia de a-si proteja informatiile personale in fata apropiatilor.

41.5% considera ca nu e nicio problema daca le spui parolele de la conturile tale de pe internet celor mai buni prieteni.

In ceea ce priveste potentialele agresiuni, multi dintre copii nu stiu cum sa procedeze

Daca ar fi amenintati pe internet, 5,9% dintre respondenti nu ar spune nimanui, 10,5% ar raspunde amenintarilor tot cu amenintari, 49,4% ar cere ajutorul unui parinte si 57% ar salva mesajele pentru a avea dovezi in cazul in care ar fi nevoie sa depuna plangere penala.
''Internetul este perceput de cei mai multi elevi ca fiind sigur. Posta electronica si retelele de comunicare de tip messenger sunt spatiile in care cei mai multi elevi se simt in siguranta. Unii dintre elevii chestionati au mentionat ca au fost victime ale agresiunilor online cum sunt primirea de mesaje amenintatoare, postarea de fotografii cu ei, fara acordul lor, special pentru a-i supara, spargerea contului de email sau a celui de pe o retea de socializare sau raspandirea de zvonuri neadevarate despre ei. Coreland victimizarea de pe internet cu indicatorii ce masoara implicarea parintilor in supravegherea activitatii online a propriilor copii, se contureaza o relatie de asociere, in sensul in care copiii care au fost in mai mare masura indrumati de parinti au fost si cei victimizati mai putin'', subliniaza autorii.

40% dintre participantii la studiu au invatat sa foloseasca internetul cu sprijinul parintilor, in timp ce 60% declara ca au descoperit singuri cum se utilizeaza internetul.
''Minorii care au fost lasati sa descopere singuri cum se utilizeaza internetul au fost mai des victimele agresiunilor din mediul online decat cei ai caror parinti au fost alaturi de copii cand acestia au inceput sa foloseasca aceasta retea. Din analiza raspunsurilor primite s-a conturat concluzia ca mai putini copii care au o buna comunicare cu parintii in legatura cu acest subiect au fost victime ale agresiunilor virtuale'', mai releva cercetarea.

Ancheta pe baza de chestionar a fost realizata pe un esantion de 1.370 de elevi din clasele II-X, stratificat, probabilist, cu urmatoarele criterii: judet, mediul de rezidenta (urban/rural) si clasa de studiu.
Citeste si:
Elevii vor fi admiși la liceu după o nouă metodă începând din anul...
Elevii vor fi admiși la liceu...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.